Deși foarte tehnică, decizia 55/2020, care a fost dată publicității, luni, 15 iunie 2020, se referă la mandatele pe siguranță națională și la probele obținute în baza acestora.

Concluzia este una simplă și se referă la probele adunate în baza unui mandat pe siguranță națională emis în baza legii 51/2001, privind Securitatea Națională a României, care nu mai pot fi folosite în cadrul unui dosar penal, constituit în baza prevederilor Codului de Procedură Penală.

Tehnic vorbind, un mandat de interceptare a comunicațiilor unei persoane inculpate într-un dosar penal se poate obține în baza unui mandat emis pe baza prevederii din Codul de Procedură Penală sau în baza unui mandat pe siguranță națională, care se emite atunci când sunt descoperite anumite amenințări la siguranța națională a României. Numai că, spun judecătorii de la Curtea Constituțională a României, procurorii români au abuzat de aceste mandate pe siguranță națională pentru a aduna probe care nu au putut fi niciodată discutate în fața unui complet de judecată.

”Practic, judecătorul de cameră preliminară nu știe la ce să se raporteze, atunci când are în față un dosar în care probele au fost adunate în baza unui MSN, la Codul de Procedură Penală, care spune că toate probele trebuie discutate în condiții de contradictorialitate și legalitate sau la Legea 51/1991, care nu se referă la infracțiuni, ci la amenințări, diferența fiind una uriașă. În acest ultim caz, probele nu se pot discuta pentru că nu există un cadru legislativ”, explică un avocat de drept constituțional.

Curtea Constituțională a României a discutat o excepție de neconstituționalitate ridicată de Valeriu Zgonea, fostul președinte al Camerei Deputaților, trimis în judecată pentru fapte de corupție, la Tribunalul București, și care a fost ascultat în baza unui mandat pe siguranță națională. După dezbateri aprinse, judecătorii CCR au decis să admită excepția ridică de Valeriu Zgonea.

”Curtea constată că includerea unui element în categoria mijloacelor de probă trebuie insoțită de garanțiile necesare respectării drepturilor și libertăților fundamentale. În materia analizată, reglementarea garanțiilor specifice se circumscrie, printre altele, legiferării proceduri clare și efective care să permită analiza legalității mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care au fost obținute înregistrările”, se arată în decizia Curții Constituționale.

Chestiunea pusă în discuție și tranșată azi de CCR este una de o finețe maximă, care cu greu poate fi explicată pentru publicul larg. Cu toate acestea un paragraf din decizia CCR lămurește chestiunea. ”Prin simpla reglementare a posibilității conferirii calității de mijloc de probă acestor înregistrări, fără crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalității acestora, legiuitorul a legiferat fără a respecta cerințele de claritate și previzibilitate … cu consecința încălcării drepturilor și a libertăților fundamentale prevăute de Constituție. Or, conferirea calității de mijloc de probă în procesul penal anumitor elemente este intrinsec legată de crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalității acestora”, se mai arată în decizie.