Spânzurătoare. SUrsa foto: Pixabay
Din cuprinsul articolului
Mintea umană a fost, de-a lungul timpului, capabilă să imagineze metode noi și teribile de a pedepsi presupusele greșeli, răufăcătorii, vrăjitoarele și pe oricine altcineva care a avut ghinionul să se afle în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Suntem cu toții familiarizați cu metodele clasice: spânzurarea, arderea, lapidarea.
Dar de-a lungul istoriei au existat unele metode extrem de brutale de tortură și execuție.
Spânzurătoare verticală
„Upright jerker” era o variantă interesantă a metodei clasice de execuție prin spânzurare.
Deși spânzurarea era o practică răspândită în întreaga lume, eficiența sa lăsa adesea de dorit.
Factori precum greutatea persoanei, frânghia, trapa și altele puteau face ca moartea să fie lentă sau incomodă.
„Upright jerker” era un sistem modificat de spânzurare care folosea greutăți mari și scripeți pentru a ridica rapid condamnatul în aer.
Se spera că această metodă ar fi mai eficientă pentru a rupe gâtul instantaneu, însă nu funcționa întotdeauna conform planului.
Spânzurătoare verticală. Sursa foto: GK Bloemsma
Căderea
Care este primul lucru care îți vine în minte atunci când cineva îți greșește? Aruncă-l de pe o stâncă!
Aceasta a fost o soluție simplă pentru a scăpa de neplăceri nedorite timp de secole.
Deși această practică a ieșit în mare parte din uz, Iranul încă folosește această metodă pentru execuții de stat.
Strivit de elefant
Aceasta este o metodă de execuție ciudat de specifică, dar nu se poate contesta eficiența ei.
După cum probabil îți imaginezi, era comună în regiunile unde elefanții se găsesc în mod natural, în special în Asia de Sud și Asia de Sud-Est.
Elefanții erau adesea antrenați pentru a se asigura că strivirea era cât mai brutală posibil.
Execuție prin tăiere lentă
Ling chi, cunoscut și sub denumirea de „tăiere lentă” sau „moartea printr-o mie de tăieturi”, era o metodă de execuție torturantă practicată în China.
Condamnatul era legat de un stâlp, iar bucăți de piele și membre erau îndepărtate treptat, una câte una, de obicei culminând cu o tăietură finală la inimă sau cu decapitarea.
Această practică a fost utilizată încă din secolul al X-lea și a continuat timp de aproape o mie de ani. Din fericire, a fost interzisă în 1905.
Vulturul de sânge
„Vulturul de sânge” provine din legendele nordice despre execuțiile vikinge.
Spatele condamnatului era tăiat pentru a permite accesul la coaste, care erau apoi rupte și răsucite în sus, astfel încât să semene cu niște aripi.
Pentru a agrava suferința, în rană era turnată sare. Ca lovitură finală, plămânii erau scoși și așezați peste „aripile” formate din coaste, pentru un efect dramatic.
Din fericire, există dezbateri cu privire la faptul dacă această practică a existat cu adevărat sau dacă este doar o legendă. Oricum ar fi, este înfricoșător că cineva a conceput o astfel de metodă.
