Cele mai frumoase femei ale anului 2022. „Grația, eleganța și originalitatea” au câștigat

Sursa foto Pixabay

TC Candler și un faimos grup de critici independenți au ales cele mai frumoase femei ale anului 2022. În topuri se află mai multe actrițe celebre, dar și un fost model Victoria's Secret.

TC Candler și un faimos grup de critici independenți au făcut topul celor mai frumoase 100 de femei ale anului 2022. Pe locul 1 se află fostul model Victoria's Secret, Jasmine Tookes. Mai mult, ea este și însărcinată.

Pe locul 12 s-a clasat fosta Miss Israel și actrița din Wonder Woman, Gal Gadot, care apare pentru a 12-a oară în listă. Ana de Armas - care a interpretat-o recent pe Marilyn Monroe în Blonde - s-a clasat pe locul 27. Nu este pentru prima dată când luptă pentru marele titlu. Cântăreața Dua Lipa a fost o nouă intrare pe locul 56, în timp ce Sydney Sweeney, vedeta serialului Euphoria, a fost, de asemenea, o nouă intrare pe locul 60.

Emma Watson a fost plasată pe locul 65 în cel de-al 17-lea an în care se află pe listă. Actrița din Game of Thrones, Emilia Clarke, a ocupat locul 83 în cel de-al 12-lea an în listă, iar Ariana Grande s-a clasat pe locul 85 în cel de-al 7-lea an în listă.

Și muza lui Tarantino, Margot Robbie, s-a aflat pe locul 96, în al 8-lea an de prezență pe listă. O altă surpriză a fost Jenna Ortega, actrița din faimosul serial Wednesday, care s-a clasat pe locul 97.

Cum este aleasă cea mai frumoasă femeie a anului

Candler a explicat cum sunt alese cele mai frumoase femei ale anului, dar și ce calități trebuie să aibă: "Spre deosebire de majoritatea celorlalte clasamente anuale de frumusețe, lista celor mai frumoase 100 de femei nu este un concurs de popularitate și cu siguranță nu este specifică unei țări. Nu este vorba despre cea mai sexy sau cea mai faimoasă celebritate. Mai degrabă, lista încearcă să informeze & să lărgească opinia publică, în loc să o reflecte.

Lista introduce fețe noi în țări în care, în mod normal, acestea nu ar ajunge. Criticii independenți caută în lung și-n lat, ascultând multe milioane de sugestii trimise de public în ultimele două decenii, iar apoi alcătuiesc o listă reprezentativă pentru idealul modern de frumusețe la nivel mondial.”

Criticii au declarat că nu doar aspectul fizic este important în cursa pentru marele premiu.

„Perfecțiunea estetică este doar unul dintre criterii. Grația, eleganța, originalitatea, îndrăzneala, pasiunea, clasa, echilibrul, bucuria, promisiunea, speranța... toate acestea sunt întruchipate într-un chip frumos. Noi selectăm doar 100 de chipuri din cele aproximativ 160.000 de celebrități (ceea ce înseamnă mai puțin de 0,001%). Este o sarcină ingrată, deoarece nicio persoană nu va fi niciodată de acord cu toate alegerile.

Peste 50 de țări sunt reprezentate pe lista anuală. Acest număr pare să crească în fiecare an, pe măsură ce participarea publicului crește și se extinde. Această diversitate se bazează foarte mult pe sugestiile publicului din aproape toate colțurile lumii. Bineînțeles, listele sunt întotdeauna foarte subiective... nu veți fi de acord cu unele dintre alegeri, dar poate că veți găsi un nou favorit. Sperăm să vă placă lista”, potrivit știridiaspora.