Cele două voci care l-au convins pe Vladimir Putin să invadeze Ucraina. Majoritatea oficialilor au aflat de invazie cu câteva zile înainte

Vladimir Putin, Serghei Lavrov, Dmitri Peskov

Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, și Aleksander Bortnikov, directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB) sunt cei care l-ar fi convins pe Vladimir Putin să atace Ucraina.

Cei doi l-au convins pe președintele rus că nu va exista un moment mai bun de a rezolva „agresiunea vestică”.

Vladimir Putin a fost convins să atace Ucraina

Încă de la început, Nikolai Patrușev și Aleksander Bortnikov s-au aflat în spatele deciziei de a invada Ucraina. Potrivit jurnaliștilor cu surse în interiorul guvernului rus, oficialii aveau planul de atac încă de la sfârșitul verii 2021. Deși la acel moment nu aveau o strategie bine definită, au reușit într-un final să-l convingă și pe Vladimir Putin că ideea lor este una bună.

Graba forțelor de securitate ruse se explică prin „lipsa de timp” din cauza vârstei respectabile a liderului de la Kremlin, care a împlinit 70 de ani în octombrie.

Cei doi au fost convinși că nu va mai exista un moment la fel de prielnic pentru a rezolva problema „agresiunii vestice”.

Ei început să-l încurajeze nu numai pe Putin, ci și pe Șoigu să intre în război împotriva Ucrainei. Ministrul Apărării s-a îndoit de oportunitatea acestei idei până la final, dar a devenit un „executor tăcut al ordinelor”.

Anturajul lui Putin nu știau de planul invadării Ucrainei

Potrivit The Times, majoritatea apropiaților președintelui rus nu erau conștienți de intenția unei invazii, ci au aflat despre asta doar cu câteva zile înainte.

Un „prieten de familie” al președintelui rus, cu care au vorbit jurnaliștii, a susținut că majoritatea membrilor Consiliului de Securitate al Rusiei au aflat despre invazie în timpul unei întâlniri din 21 februarie.

Chiar și ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a fost printre cei care nu au știut de planul de a ataca Kievul până în ultimul moment. Sursa susține că nu a fost pe deplin de acord cu forțele de securitate ale lui Putin în această problemă, potrivit știripesurse.ro.

Acum, Vladimir Putin se află în ipostaza celui care trebuie să le dea explicații marilor oligarhi cu privire la acțiunile sale, pentru a nu-și pierde propria influență.