Rămas cu grave tulburări psihice în urma perioadei petrecute pe linia de demarcaţie româno-ucraineană, năpăstuitul decise să ofere mai multă atenţie lucrurilor neimportante din viaţa lui, cum ar fi cultura. Deschise televizorul.
MICI INSTINCTE PRIMARE. "Fotbalul românesc trăieşte, se hrăneşte şi se înmulţeşte în habitatul noroios din sud-estul Europei", îşi începu documentaristul descrierea unui fenomen despre care omul nostru auzise multe în năpăstuita lui viaţă, însă nu fususe niciodată cu adevărat convins de existenţa lui...
"După mulţi ani de la căderea meteoritului, pe această bucată de pământ, destinul fotbalului local este încă în mâinile dinozaurilor. Bizareria situaţiei se regăseşte în supunere. Primatele consumatoare se mulţumesc să urle din înaltul tribunelor de crengi creative insulte răguşite adresate fraţilor "bucurestenius huliganus" sau "ardelenium irascibilus", care la randul lor se împart în specii orgoliase, vanitoase sau separatiste - cu toate agresate şi amendate de bătrânii babuini ai legii şi ordinii. Relatarea evenimentelor este făcută întodeanuna după modelul Erei Tabloidice, în care vorbele bat faptele şi curiozitatea nativă pierde în faţa naivităţii.
CONTRA-APĂRARE. Fotbalul românesc nu este nici prea mare, nici prea mic, iarba pe care o paşte nu e nici prea verde, nici prea uscată, şi cu toate acestea nu este mediocru. Crocodilii tacticii nu se sfiesc să îl laude - mai ales după o victorie "muncită" împotriva unui rival slab, obosit şi mai întotdeauna resemnat. "Nu mai există animale mici", soluţionează ei . Victoriile frumoase împotriva carnivorilor apuseni hrănesc orgoliul dinozaurilor-şefi, care îşi asuma meritul de a fi creat o junglă curată şi propice dezvoltării genetic-armonioase a fotbalului autohton. Înfrangerile dureroase sunt scuzate pe motive organizatorice. "Corbus arbitralis" este mereu certat şi suspendat, apoi lăsat să îşi cânte trilul ascuţit şi sacadat pe terenurile udate de rouă de la periferia junglei şi, în final, reabilitat drept integru şi experimentat.
11 FĂRĂ UN SFERT. Triste spectacole de împerechere se dau în umbra diminetilor între colonii de animale mai bătrâne sau mai tinere, mai bogate sau mai sărace, mai naive sau mai şirete. Coloniile participă într-o întecere ciudată în care rivalităţile nu se pot observa cu ochiul liber pentru că, în definitiv, nu există. Spre deosebire de fotbalul apusean - carnivor, agresiv şi imprevizibil -, fotbalul românesc are o aură ierbivorală, sedată şi limpede ca un lac de munte. Câteva colonii îşi amintesc, ca prin vis, că sunt menite să ajungă în varful cocotierului, altele se mulţumesc cu ce găsesc pe jos. Majoritatea, însă, stă la mijloc unde, doar printr-un sălbatic efort comun, reuşeşte să îşi menţină echilibrul şi să prinda fructe zemoase aruncate, cu genereozitate, de mai ambiţioasele lor colege fruntaşe.
VISURI CU GOLURI. Odată ajunsă în varf, hrănită şi lăudată, colonia îşi începe adevăratul drum prin sălbăticie. Înaintarea este grea. Micile certuri interne nu au pregatit-o pentru iarna continentală. Dinspre cocotierul lăsat în urmă se aud insultele celorlalte colonii, care râd şi îşi continuă viaţa lipsită de griji. Din când în când, paraziţii mijlocii mai vomită câte un blestem pentru cei care au vrut mai mult decât trebuie. Chiar şi aşa fotbalul românesc trăieşte, iar acum, după topirea zăpezilor europene, îşi caută din nou locul în lanţul trofic continental. Se va înfrunta oare cu înfricoşătorii prădători din păşunile apusene de lux sau se va întoarce în propria-i junglă - mocirloasă, însă atat de primitoare? Dar asta… în episodul următor…"
După ce documentaristul îşi rosti ultimele cuvinte, năpăstuitul simţi, pentru prima oară, în ultimii ani, că îşi merită pe deplin numele şi adormi liniştit în fotoliul său jerpelit. PRECEDENTA URMĂTOAREA
Recomandările noastre
