Cel mai masiv fotbalist din lume l-a provocat pe Ronaldo. ”El ar fi băiatul rău, așa că l-aș bate”

Cel mai masiv fotbalist din lume l-a provocat pe Ronaldo. ”El ar fi băiatul rău, așa că l-aș bate”

Considerat cel mai puternic fotbalist din lume, având 100 de kilograme și o masă musculară pe măsură, Adebayo Akinfenwa l-a provocat pe starul portughez la o luptă de wresling.

La cei 40 de ani ai săi, Adebayo Akinfenwa a jucat fotbal, până la finalul anului trecut, când i-a expirat contractul cu ultima echipă unde a fost legitimat, Wycombe, din Marea Britanie.

Cu un fizic care aduce mai degrabă cu un halterofil sau luptător de lupte greco romane, Akinfenwa era poreclit de presa sportivă din Regatul Unit, drept cel mai puternic fotbalist din lume.

Și asta pentru că, mai scriu jurnaliștii englezi, Akinfenwa reușea performanța de a face împins la piept, cu o halteră încărcată cu 200 de kilograme.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ”pensionarea” din fotbal, despre care spune că a fost cea mai mare pasiune a vieții lui, Akinfenwa s-a apucat de wrestling.

L-a provocat pe Ronaldo la bătaie

Acum, Akinfenwa îi transmite lui Ronaldo că la cei 37 de ani ai săi, este vremea să se retragă. Mai mult, l-a provocat pe portughez și la o luptăde wretsling.

”Dacă eu și Ronaldo ne-am lupta, el ar fi băiatul rău, așa că l-aș bate. Ar veni spre mine și ar striga `siuuu`, dar eu aș contracara cu `lovitura bestiei` și aș avea sprijinul publicului. Ar fi greu... Nu, n-ar fi, l-aș bate”, și-a imagina Akinfenwa, un posibil scenariu al unei lupte de wrestling cu Ronaldo.

Pasionat de experiențe noi

Akinfenwa a declarat că a fost întrebat ce vrea să facă după ce va renunța la fotbal și va intra la ”pensie”. El a povestit cum și-a găsit pasiunea pentru wrestling.

”Întotdeauna am fost întrebat când mă apropiam de retragere ce vreau să fac și răspunsul a fost întotdeauna: experiențe noi. Am avut norocul de a face ceea ce îmi place timp de 22 de ani, dar a fost o profesie. Când te retragi, este doar libertate. Întotdeauna am avut o pasiune ascunsă pentru wrestling”, a povestit fostul fotbalist.

După ce a renunțat la fotbal, englezul a mai povestit că a fost sunat într-o zi de un fost boxer, Anthony Ogogo, care nu mai putea să lupte din cauza unei accidentări, dar care s-a apucat de wrestling.

”Ne-am întâlnit când era boxer și am rămas în contact, iar chestia cu wrestlingul nu a dispărut niciodată. Din păcate, el nu a mai putut boxa și și-a regăsit dragostea pentru wrestling și m-a sunat. Când găsești ceva care îți place, îți este mai ușor, dar apoi firea umană te face să încerci lucruri noi. Îmi place la wrestling, mi-au plăcut antrenamentele, îmi place că este intens”, a mai spus cel mai mare fotbalist din lume.