Cel mai curajos lucru pe care-l poate face Joe Biden. În 1977 Ronald Reagan discuta despre războiul rece cu un consilier, Richard Allen. „Ideea mea despre politica americană referitoare la Uniunea Sovietică e simplă, simplistă chiar, ar spune unii”, afirma viitorul președinte. „Sună așa: Noi câștigăm, ei pierd. Ce părere ai?”

Biden nu are o teorie a victoriei

Anul acesta, Joe Biden și-a prezentat țelul președinției drept lupta cu autoritarismul, în țară și peste granițe. Dar care e teoria lui a victoriei?

Nu pare să aibă una. Stilul lui de guvernare presupune gestionarea amenințărilor, iar nu eliminarea lor. Ucrainei încearcă să-i dea suficiente arme cât să nu fie înfrântă de Vladimir Putin.

Dar chiar și mai înainte ca republicanii din Congres să-l forțeze la o pauză de cheltuieli, Biden era reticent să-i acorde Kievului acele tipuri de armament și acea cantitate necesare pentru a alunga forțele rusești din Ucraina.

Biden se contrazice cu privire la terorismul palestinian, la Iran și China comunistă

Biden consideră că Israelul are dreptul de a se proteja. Însă poziția lui anterioară cum că e obligatoriu ca Hamas să fie înfrânt a lăsat loc acum unei propuneri de armistițiu care efectiv garantează supraviețuirea grupării teroriste palestiniene Hamas.

S-a angajat că Iranul nu va obține niciodată arme nucleare. Dar, în fața refuzului Iranului de a le permite accesul inspectorilor internaționali la uzinele nucleare, SUA au lucrat la diluarea condamnării diplomatice a Teheranului.

A promis că va apăra Taiwanul în caz de invazie. Însă cheltuielile militare planificate de SUA, ajustate la inflație, stagnează, iar forțele navale americane nu-și mențin același ritm de creștere cu ale Chinei.

Va pierde alegerile

Dar pericolul intern? Biden pășește ca un somnambul spre înfrângerea sa de către un adversar delincvent, același care acum trei ani a incitat la violență pentru răsturnarea rezultatului alegerilor.

Are cea mai slabă rată a aprobării de la preluarea funcției, 37,6%, conform mediei sondajelor. Jimmy Carter și George H.W. Bush s-au aflat și ei în situații similare în același punct al președinției lor de un mandat.

Joe Biden are nevoie cu disperare de niște reușite - dar de unele reale, nu doar de fațadă. E cineva în administrația lui care se gândește cum să-i obțină așa ceva?

Un armistițiu cu teroriștii palestinieni nu va rezolva nimic

Armistițiul din Gaza nu e îndeajuns, cel puțin nu de unul singur. Nu face altceva decât să amâne o problemă care necesită o soluție: controlul Hamas asupra acelui teritoriu. Ar începe cu oprirea luptelor pentru șase săptămâni, pauză care ar putea duce la eliberarea câtorva ostatici israelieni în schimbul a sute de deținuți palestinieni.

Dar riscă să se prăbușească, întrucât nu poate exista vreun guvern israelian care să se retragă complet din Gaza atât timp cât Hamas rămâne la putere, iar Hamas refuză să elibereze toți ostaticii și să îndeplinească oricare alte condiții ale acordului cât timp armata israeliană rămâne în Fâșie.

Toate acestea înseamnă că armistițiul se poate prăbuși mai aproape de alegeri, când Biden își va dori cel mai puțin să aibă încă o criză din Orientul Mijlociu pe cap. Dar ce ar putea salva armistițiul ar fi un acord cu Arabia Saudită - recunoașterea Israelului de către regat și detașarea unei forțe militare arabe în Gaza în schimbul garanției de apărare a SUA și a unor vagi promisiuni israeliene că va exista cândva un stat palestinian.

Va funcționa, după ce administrația a făcut atât de mult pentru a-i insulta și a și-i pune împotrivă pe conducătorii detestabili de la Ierusalim și Riad? Sau respectivii vor trage de timp anume pentru a-i oferi acest premiu lui Donald Trump? O întrebare - și o lecție - pentru viitor.

Biden nu știe ce vrea nici în Ucraina

Ucraina ar putea constitui o altă reușită pentru Biden, ba încă una mai facilă. E bine că Washingtonul i-a furnizat în sfârșit Kievului rachete ATACM cu rază mai lungă, capabile să pericliteze o gamă mai largă de ținte rusești. De ce i-a luat atât de mult? De ce trebuie Ucraina să ajungă mereu în pragul înfrângerii pentru ca președintele să cedeze și să-i dea în sfârșit armele de care are nevoie?

Ucraina nu are nici acum avioane F-16, la un an după ce i-au fost promise. De ce nu adaugă SUA la pachet și rachete de croazieră, care ar face acele avioane mult mai eficiente? Sau, chiar mai bine, să deschidă un coridor american către Kiev, tot așa cum Harry Truman a făcut podul aerian spre Berlin?

Fapt care ar semnala hotărârea americană de a sări în apărarea aliaților asediați fără nici o teamă de inamicii despotici. Cu cât Biden va asigura mai bine ajutorul pentru Ucraina contra unei victorii a lui Trump în noiembrie, cu atât mai bine va fi asigurată și amintirea lui de președinte în istorie.

Probleme și cu extrema stângă din Partidul Democrat

Însă reușita cea mai mare de care are nevoie Biden este una de ordin intern.

Nu poate fi decretul prin care aproape că a interzis complet acordarea de azil: acela doar confirmă că nu a folosit toate celelalte opțiuni pe care le avea la dispoziție pentru a soluționa criza migrației.

Nu poate fi nici reducerea șomajului: nu există vreo baghetă magică cu care să poți șterge inflația din 2022 sau ratele ridicate ale dobânzilor de azi. Nu pot fi nici caznele judiciare ale lui Trump, din moment ce par să-i fi mobilizat simpatizanții cel puțin în aceeași măsură în care i-au delectat opozanții.

Și nu poate fi nici găsirea unei căi de a se descotorosi de Kamala Harris din tandem, ceea ce ar ameliora ostilitatea pe care o resimt numeroși alegători la ideea că un președinte fragil va fi succedat de vicepreședinta sa nepopulară și neconvingătoare. A o da deoparte pe prima femeie neagră ajunsă vicepreședintă ar înstrăina mulți alegători democrați.

Biden ar trebui să nu mai candideze

Toate acestea nu-l lasă pe președinte decât cu o singură opțiune care poate constitui o victorie pentru America și, în definitiv, pentru propriul lui loc în istorie.

Biden mai poate încă opta să nu candideze, să-i cedeze terenul unui democrat care poate câștiga - bunăoară Josh Shapiro sau Gretchen Whitmer - și care poate înfăptui lucrurile dificile și temerare necesare pentru a-i asigura lumii libere pacea și securitatea.

Încă mai este timp, dar nu mult. Ar fi o moștenire amintind de curaj, de onoare și de o remarcabilă transformare.

(Articol de Bret Stephens, New York Times; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)