Cel mai bogat sindicalist român, condamnat la 10 ani de pușcărie

Cel mai bogat sindicalist român, condamnat la 10 ani de pușcărie

Liviu Luca (foto), sindicalist şi om de afaceri, are de executat 10 ani de închisoare, după rămânerea definitivă a deciziei Tribunalului Prahova de contopire a pedepselor primite în patru dosare penale.

Tribunalul Prahova a decis ca Liviu Luca să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care se adăugă un spor de 4 ani închisoare. Instanţa a menţinut şi pedepsele complementare, dar şi interzicerea unor drepturi, printre care dreptul de a fi ales în autorităţile publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, adică funcţia de conducere într-un sindicat, pentru o perioadă de 3 ani.

Omul de afaceri a fost condamnat în mai multe dosare penale, printre care cel referitor la falimentarea companiei Petromservice. Judecătorii au mai dispus deducerea din pedeapsa principală aplicată inculpatului a duratei reţinerii şi arestării preventive, de la data de 7 noiembrie 2011 până la data de 14 noiembrie 2011, precum şi perioada executată începând cu 22 iulie 2016.

 

Ne puteți urmări și pe Google News