Cel mai bogat om din Asia a organizat o nuntă comună pentru 52 de cupluri. Invitații, trecuți prin filtru

Mukesh Ambani a organizat o nuntă comună, sursa foto bloomberg

Cel mai bogat om din Asia, miliardarul indian Mukesh Ambani, a lansat marți începutul fastuosului final al celebrărilor de nuntă ale fiului său cu nunți comune pentru 52 de cupluri „defavorizate”.

Petrecerile premergătoare nunții fiului său au inclus deja gale de mai multe zile, o croazieră europeană pentru 1 200 de invitați, un templu hindus special construit și divertisment asigurat de artiști variind de la starul R&B Rihanna la Backstreet Boys.

Cea mai scumpă nuntă din India

Ambani, cel mai bogdat om din Asia este președintele Reliance Industries,  cea mai mare companie din India în funcție de capitalizarea de piață. Miliardarul a participat alături de familia sa la ceremonia hindusă, alături de aproximativ 800 de invitați.

„Începând cu acest eveniment, familia s-a angajat să continue să sprijine sute de astfel de nunți în întreaga țară”, a declarat compania sa într-un comunicat.

Fiul mai mic al lui Ambani, Anant, și logodnica sa Radhika Merchant urmează să se căsătorească într-o ceremonie hindusă de trei zile în Mumbai. Nunta va începe oficial pe 12 iulie.

Tatăl miliardar nu este străin de organizarea unor nunți costisitoare.

În 2018, Ambani a organizat cea mai scumpă nuntă din India, pentru fiica sa. Nunta  ar fi costat în jur de 100 de milioane de dolari. La eveniment a cântat vedeta americană Beyonce.

India este cea mai rapidă economie majoră în creștere, dar, în ciuda progreselor masive, țara cu cea mai mare populație din lume se confruntă cu o criză de locuri de muncă pe măsură.

Venitul național pe cap de locuitor este de doar 1.174 de dolari, conform datelor guvernamentale.

 Începutul festivităților

Pentru fiul său, Ambani a organizat deja două petreceri extraordinare înaintea celebrărilor principale de mai târziu în acest lună.

Acestea includ o gală de trei zile în februarie pentru peste 1.500 de invitați în statul Gujarat.

La acea petrecere, Rihanna a susținut cântat în fața unor invitați de seamă. Printre aceștia  s-au numărat fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, și fiica fostului președinte american Donald Trump, Ivanka.

În a doua parte a lunii iunie, miliardarul a organizat o croazieră mediteraneană de patru zile. Katy Perry a cântat la un bal mascat la un castel francez din Cannes.

Backstreet Boys, rapper-ul american Pitbull și tenorul italian Andrea Bocelli au oferit, de asemenea, divertisment.

Fiecare cuplu a primit bijuterii de nuntă din aur și argint, 1.200 de dolari în bani și provizii alimentare „suficiente pentru un an”, a afirmat compania.

„Astăzi marchează începutul festivităților pentru nunta copiilor noștri Anant și Radhika”, a declarat Nita Ambani, soția miliardarului, reporterilor la locul nunții.

„Ca mamă, mă umple de fericire să asist la căsătoriile de astăzi. Mă rog la  Dumnezeu pentru fericirea și bunăstarea lor pe toată durata vieții lor.”

Compania a spus că nunta în masă subliniază „angajamentul familiei Ambani față de bunăstarea socială și sprijinul comunitar”, potrivit insiderpaper.