Un mecanic de 55 de ani din Odorheiu Secuiesc şi-a părăsit locomotiva preț de câteva clipe. Ulterior, locomotiva a plecat singură din gară. Mai mult decât atât, ea chiar a parcurs nu mai puţin de 32 de kilometri. Cu toate acestea, evenimentul s-a sfârșit tragic pentru bărbat.
Un fapt care pare fără logică și în zilele noastre a făcut ca un ceferist să fie omorât chiar de locomotiva pe care o conducea. Cu toate că evenimentul s-a petrecut cu ani în urmă, tragedia încă șochează foarte multă lume.
Mecanicul Ion Colceriu, în vârstă de 55 de ani când a fost produs incidentul, a făcut, în gara din Odorheiu Secuiesc, o manevră obişnuită pe DHC (Diesel Hidraulică tip C – în limbaj tehnic). Este vorba de o locomotivă folosită pentru manevră în general. Totuși, ea poate însă remorca și un tren de călători sau de marfă, dar de lungime şi încărcătură mici. Locomotiva are 1.250 de cai-putere.
Manevra se execută simplificat, fără mecanic ajutor. Ion a fost readus de compania de transport feroviar Regiotrans ca mecanic după doi ani de pensie CFR. El lucra doar de două zile când s-a produs incidentul. De asemenea, decizia de a munci din nou s-a bazat pe pensia mică pe care o avea, 1.400 de lei. Dorin Filip, cel care îi era cel mai bun prieten, a mărturisit ceea ce crede el că s-a întâmplat, de fapt. „Eu îmi explic, prin faptul că sunt mecanic, dar tot nu reuşesc să înţeleg cum s-a întâmplat una ca asta.“
Salvarea a venit de la trenul de pasageri
După ce Ion a fost lovit și omorât de locomotiva care a plecat singură, s-a încercat oprirea acesteia prin toate mijloacele posibile. Traseul pe care l-a urmat a trecut chiar de două ori pe lângă o șosea, dar norocul a fost că nicio mașină nu se afla în zonă. Pentru a se încerca oprirea ei, la Cristuru Secuiesc s-au aşezat în drumul locomotivei saboţi, câte şase pe fiecare şină, şi traverse de beton. În ciuda acestor lucruri, locomotiva le-a spulberat cu plugul și și-a continuat drumul.
Ulterior, s-a luat hotărârea ca trenul Regio care avea plecare la 11.20 spre Sighişoara să pornească în urmărirea locomotivei, fără pasageri. Trenul a reușit să o ajungă din urmă la Secuieni, după 32 de kilometri. Ulterior, un mecanic a sărit în locomotivă și a reușit să o oprească din drumul ei care putea face și alte victime.
Locomotiva care mergea cu 25km/h, vârsta bărbatului şi ghinonul au făcut ca mecanicul să cadă şi să fie aruncat sub roţi. Așadar, el a murit aproape instantaneu, iar locomotiva şi-a continuat drumul lin, uşor în pantă, în direcţia Sighişoara. Csaki a anunţat impiegatul din Odorhei prin telefon. „Apoi eu am primit un telefon de la impiegat, care mi-a spus că a fost sunat de Nicolae Csaki şi că trebuie repede trimisă o Salvare la Feliceni“, a declarat agentul Nicu Pista, de la Poliţia Transporturi Feroviare din Odorheiu Secuiesc.
De ce a pornit locomotiva de una singură
Tristul eveniment a pornit de la o înclinaţie aproape invizibilă care a făcut ca locomotiva lui Ion Colceriu să plece singură spre Sighişoara. „Panta din gara de la Odorhei e mică, are o înclinaţie de doi centimetri la 1.000 de metri. Însă locomotiva neasigurată, cu motorul pornit, se duce uşor chiar şi pe o pantă ca asta“, a explicat Filip, prietenul lui Colceriu.
De asemenea, el a mai găsit un motiv din cauza căruia Ion nu ar fi văzut că locomotiva a început să plece singură. La linia unu venise un tren de marfă, iar bărbatul ucis a mers până în depou unde a dus niște vagoane. Ulterior, el s-a întors la linia patru. „Acolo, nu înţelege încă nimeni de ce, a lăsat locomotiva pornită, s-a dat jos, a trecut prin trenul de pe lina 1 şi o perioadă nu l-a văzut nimeni. Probabil că a coborât pentru nevoi personale, altfel nu se explică“, spune colegul mecanicului ghinionist.