Cel mai bine plătit job al momentului. Până la 2.000 de euro pe zi pentru un mercenar în prima linie a frontului

Cel mai bine plătit job al momentului. Până la 2.000 de euro pe zi pentru un mercenar în prima linie a frontuluiSursa: Arhiva EVZ

O companie din Statele Unite ale Americii a anunțat că angajează luptători super antrenați pe care îi va plăti cu sume foarte mari. Un mercenar care va fi angajat de această companie va primi chiar și 60.000 de euro/lună. Condițiile sunt două: superantrenamentul și discreția maximă.

Angajatorul este o corporație cu sediul în SUA care caută mai mulți agenți de extracție, protecție și echipe pentru a efectua operațiuni speciale.

Aceste misiuni se referă la evacuarea persoanelor și a familiilor lor, care se află în zonele periculoase și care achită sume generoase pentru a ajunge în locuri sigure, din estul Ucrainei sau în vestul Europei.

Sunt căutați doar cei cu experiență foarte mare, care posedă cel puțin cinci ani de experiență militară în această regiune a Europei. Cei care au postat anunțul pe un site specializa susțin că nu vor lua în considerare CV-urile celor care nu îndeplinesc condițiile de vechime.

„Dacă nu aveți o experiență anterioară vastă în protejarea clienților privați în calitate de practician individual/echipă mică și o experiență militară de peste 5 ani, nu veți intra în aria de selecție. Doar candidații care îndeplinesc condițiile impuse vor fi contactați pentru o verificare suplimentară”, se arată pe anunțul postat pe site-ul ”silent profesionals”.

Salarii foarte atractive

Dacă un soldat rus luptă pentru o diurnă de 60 de dolari SUA/lună, în timp ce un ucrainean pentru aproximativ 2.000 de euro/lună, pentru postul de mercenar motivația financiară va fi una dintre componentele extrem de interesante.

Veniturile garantate sunt cuprinse între 1000-2000 de dolari pe zi și variază în funcție de tipul și pericolul misiunii care va fi executată de cel în cauză.

O extracție a unei persoane dintr-o zonă de conflict, îi poate aduce mercenarului suma de 2.000 de euro/zi, plus un bonus.

Calificările cerute

- Candidați care locuiesc în prezent în Ucraina, într-o țară de frontieră sau într-o țară din UE sau Schengen. - Capacitatea de a vorbi limbile rusă, ucraineană, poloneză, slovacă, maghiară, română și/sau moldovenească - Candidații cu experiență anterioară în forțele de operațiuni speciale sau în domeniul armelor de luptă sunt extrem de doriți și vor avea prioritate principală. - să aibă cunoștințe solide de lucru despre autostrăzile, drumurile, terenul și cultura ucrainene - să aibă experiență anterioară în desfășurarea de operațiuni de salvare cu puțin sau deloc sprijin în zone de luptă devastate de război sau în zone de război active - Experiență anterioară de lucru cu FBO și cunoștințe despre operațiunile de cercetare a traseelor. - Să aibă experiență și cunoștințe cu vehicule, aeronave și ambarcațiuni navale abilități de recunoaștere a armamentului militar din epoca sovietică și NATO - Candidații care posedă certificări active de prim-ajutor, EMT sau care au participat la un curs 18D sunt foarte doriți - Să aibă experiență anterioară în desfășurarea de operațiuni de supraveghere / contrasupraveghere în cadrul sectoarelor de securitate privată, militară privată sau militară - să aibă experiență anterioară în desfășurarea de operațiuni anticipate în sprijinul sectoarelor de securitate privată, militară privată sau militară - să aibă experiență anterioară ca șofer de securitate - în special în calitate de șofer care conduce în condiții de discreție pe un teritoriu ostil, singur sau în cadrul unui convoi foarte mic.

Ne puteți urmări și pe Google News