Cei care l-au batjocorit pe reprezentantul PCC la Oltchim au fost amendaţi de jandarmi

Cei care l-au batjocorit pe reprezentantul PCC la Oltchim au fost amendaţi de jandarmi

Liderul de sindicat Mihai Diculoiu a primit o sancţiune de 1.500 de lei dar a spus că o va contesta. Wojcieh Zaremba a fost ţinut o oră şi patruzeci de minute la poartă, a fost udat cu apă şi lovit cu nuci

Protestatarii violenţi de la Combinatul Oltchim care l-au îmbrâncit şi stropit cu apă pe Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC pentru România au fost amendaţi de către jandarmi cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 1.500 de lei.

"S-au aplicat două sancţiuni pentru instigare, recurgere la violenţă si tulburarea adunărilor publice. Este vorba de unul dintre protestatari care l-a împins şi stropit cu apă pe Wojciech Zaremba care a fost amendat cu 1.000 de lei. A  doua sancţiune a fost aplicată organizatorului protestului, liderul de sindicat Mihai Diculoiu, care a primit o amendă de 1.500 de lei. Alte două persoane au fost sancţionate cu avertisment", a declarat Cosmin Iordache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea.

Liderul de sindicat susţine că jandarmii nu aveau niciun motiv să aplice sancţiuni. "Nu vom plăti nicio amendă, consider că este un abuz al jandarmeriei, motiv pentru care vom contesta în instanţă sancţiunile aplicate", a declarat Mihai Diculoiu. Peste 300 de participanţi la protestul organizat de Sindicatul Liber impotriva acţionarului minoritar PCC nu l-au lăsat pe  Wojciech Zaremba să intre în incinta combinatului pentru a participa la Adunarea Generalp a Acţionarilor (AGA). O oră şi 40 de minute cât a fost ţinut afară, muncitorii l-au îmbrâncit, stropit cu apă şi bătut cu nuci. Managerul general Constantin Roibu a fost cel care l-a scăpat de mulţimea nervoasă.

Ne puteți urmări și pe Google News