Tartorul Securității comuniste, Alexandru Draghici, născut1913 și mort în 1993, a intrat în conflict cu Nicolae Ceaușescu încă din anii de închisoare și de lagăr, iar rivalitatea dintre cei doi s-a acutizat în aprilie 1956, în timpul discuțiilor din Biroul Politic al PCR legate de “Raportul Secret” al lui Hrușciov.

Alexandru Drăghici avea să fie eliminat de Ceaușescu de la cârma Ministerului de Interne imediat după ce dictatorul a preluat conducerea României, în 1965.

Drăghici și predecesorul său la cârma ministerului de interne, Teohari Georgescu, au fost artizanii lichidării celor bănuiți de intenții “dusmănoase” la adresa regimului comunist.

Însă, organizatorul celor mai sălbatice campanii de terorizare a românilor, era de fapt un fricos și un laș, așa cum reiese și din amintirile lui Gheorghe Apostol, un alt rival al lui Ceaușescu, despre evadarea lor, în august 1944, din lagărul de la Târgu Cărbunești.

Arestați de țăranii cărora le mâncaseră strugurii

“Am evadat de la Cărbuneşti de pe un şantier … se construia clădirea tribunalului din Cărbuneşti. Am evadat de-acolo într-o noapte. Şi-am mers aproape o săptămînă. Numai noaptea mergeam. Ziua stăteam în pădure sau în porumb. Mâncam porumb care începuse să aibă lapte. Şi înfometaţi cum eram… aveam ceva bani la mine, banii grupului nostru, am hotărît să mergem să cumpărăm pâine şi salam. Nu ştiam unde ne aflăm, din locul  unde ne oprisem se vedea o localitate. Şi s-a hotărât să mă duc eu şi cu Drăghici… Drăghici era comandantul politic şi eu ajutorul lui. Când am coborît, în coama dealului era un cătun. Şi-am trecut de cătunul ăsta, ne-am dus la localitatea de-acolo, am găsit un magazin, am cumpărat pâine, am cumpărat salam. Şi apoi am vrut să  ne întoarcem. Era seară. Era cu vreo trei zile înainte de 23 august. Ce-au făcut cei din grup  în timp ce ne aşteptau? Strugurii începuseră să se înroşească şi au intrat în viile oamenilor. Oamenii i-au simţit şi cu câinii pe ei! Ţăranii s-au mobilizat. Când ne-au văzut pe noi au zis: „Ăştia sunt cei care au coborît! Ăştia trebuie să fie dintre ai lor!” Ne-au arestat. Am fost conduşi la postul de jandarmerie. De-acolo, am plecat din post în post două zile şi o noapte, până la Drăgăşani”, povestea Gheorghe Apostol în 1994, într-un interviu acordat radioului public.

„Fugi, mă, de-aicea. Ne omoară ăştia!”

“Am ajuns la Drăgăşani în ziua de 23 august. Ne-a luat în primire şeful Siguranţei. Ne-a luat jumătate din banii pe care-i aveam. Am spus: „Jumătate ne trebuie şi nouă. Ne ducem să ne bărbierim. Vrem să mâncăm şi noi ceva, că n-am mâncat, suntem flămânzi.” A fost de-acord. Ne-a pus la dispoziţie un birou unde să dormim până se va rezolva situaţia noastră. Pe 23 august dimineaţa am ajuns la sediul Siguranţei. Detectivi? Nimic. Nici o mişcare. N-am văzut pe nimeni. Erau numai câţiva gardieni. Poarta deschisă. O cişmea în curte. Ne-am dus la un restaurant, am mâncat. Am venit înapoi. Cu un detectiv, este adevărat, pus la dispoziţie de către şeful Siguranţei. Ne-am întors. Detectivul a plecat.

Am rămas singuri. Nu aveam linişte. „Mă, Drăghici! De-aicea putem să evadăm.” „Fugi, mă, de-aicea. Ne omoară ăştia!” “Ăia sunt revoltaţi la lagăr. Dacă ne întoarcem la lagăr, ne împuşcă!” „Păi, dacă suntem în mâna lor tot în lagăr ajungem, mă! Este o ocazie s-o întindem. Nu vezi că nu se mişcă nimeni? Porţile deschise!”  N-a fost de-acord. S-a întunecat.

Mă duc la poartă. Ies în stradă. Mă duc înainte, mă întorc înapoi. Nimeni după mine. Mă întorc la Drăghici. „Mă, Drăghici, s-o întindem, că nu-i nimeni! Nu îi interesează de noi, mă! Ce este? Nu ştiu! Da’ ceva este!” „Nu, mă, să nu facem treaba asta.” „Nu vrei? Eu te-am salutat şi-am plecat.” Era cam vreo 10.30 seara, 23 august. Şi m-am dus la restaurantul unde servisem masa la prânz împreună cu Drăghici. Era camuflaj. Era o lumânare acolo. Am comandat şi eu o bucată de pâine şi 100 grame salam. Am băut şi un sfert de litru de vin. Bani aveam la mine. Aveam două mii de lei.  Două mii de lei atunci erau o sumă! Mă duc la gară să mă interesez ce trenuri sunt spre Bucureşti. Traseul era pe la Piatra Olt, pe la Piteşti. Era un tren care pleca dimineaţa la ora 8:00”, mai povestea Apostol. 

Drăghici sforăia

După spusele tovarășului său, pe viitorul criminal din fruntea Securității evenimentele din 23 august 1944 l-au prins dormind în sediul Siguranței: „Da, dacă află ăştia că eu nu sunt acolo,  n-o să vină direct la gară? Mă prinde. Drăghici o să scape şi eu o s-o păţesc!” M-am dus în sala de aşteptare. Era întuneric.   M-am întins pe-o bancă. Şi mă gîndeam: să mă duc la staţia următoare de Drăgăşani şi de-acolo să mă urc în tren spre Bucureşti. Ies în spatele gării şi văd că încep să se aprindă luminile în casele oamenilor. Şi încep să iasă în stradă. Şi încep să strige: „Pace! S-a terminat războiul!” Aruncau cu căciulile, pălării, ce-aveau. „S-a terminat cu Antonescu! Pace! ” ş.a.m.d. M-am dus spre ei: „Da’ de unde ştiţi, domnule?” „S-a comunicat la radio. Proclamaţia regelui… S-a terminat cu Antonescu. Suntem liberi. E pace!” 

Şi mă duc la sediul Siguranţei. Drăghici dormea. Sforăia. Îl scol: „Ce mă?” „Mă, a căzut măgăreaţa cu Antonescu!” „Ce vorbeşti, mă?” „Da, mă! A căzut măgăreaţa cu Antonescu! Va fi un nou guvern.”