Cea mai mare pasăre a terorii. Fosila are 12 milioane de ani

Cea mai mare pasăre a terorii. Fosila are 12 milioane de aniPasăre de teroare. Sursa foto: Sci.News

O descoperire remarcabilă din deșertul Tatacoa, Columbia, a dezvăluit o pasăre preistorică de dimensiuni impresionante. Cercetătorii spun că ar putea fi cel mai mare membru al familiei Phorusrhacidae.

Aceste creaturi carnivore, cunoscute sub numele de „păsări ale terorii”, au dominat ecosistemele Americii de Sud timp de milioane de ani. Fosila recent analizată, un fragment de os al piciorului, sugerează că acest individ depășea cu mult trei metri înălțime. Cu până la 20% mai mare decât recordurile anterioare. În plus, semnele de pe fosilă oferă indicii fascinante despre lupta sa pentru supraviețuire.

Istoria Phorusrhacidae, o pasăre de teroare

Osul care extinde gama de dimensiuni a păsărilor de teroare nu este nou. El a fost descoperit în urmă cu aproape 20 de ani. Cu toate acestea, atunci când Cesar Perdomo de la Museo La Tormenta din Columbia a găsit fosila, nu era sigur ce era. Acum, cercetătorii au realizat un model 3D al osului. Astfel au ajuns la concluzia că acesta provine de la o pasăre, un membru al Phorusrhacidelor.

După extincția dinozaurilor, păsările mari au prosperat pe insule și în ecosisteme unde concurența cu mamiferele era redusă. În schimb, Phorusrhacidele s-au adaptat mediului din America de Sud. A ocupat nișa prădătorilor de vârf în ecosisteme complexe și diversificate alături de mamifere mari precum leneșii giganți sau glyptodonii timp de cel puțin 43 de milioane de ani. Probabil că au ocupat aceeași nișă în Antarctica, înainte ca aceasta să devină blocată de gheață.

Cei mai mari membri cunoscuți anterior ai familiei Phorusrhacidae ajungeau până la trei metri înălțime. Fosila descoperită recent în Columbia arată că această pasăre era probabil cu 5-20% mai mare. Calculele estimează o greutate de aproximativ 156 kg. Acest lucru o plasează printre cei mai impresionanți prădători tereștri ai Cenozoicului. Păsările de teroare nu puteau zbura. Ele erau extrem de rapide, adaptate pentru vânătoare prin urmărire și lovituri puternice aplicate prăzii.

Pasăre de teroare, expusă la un muzeu din Florida

Pasăre de teroare, expusă la un muzeu din Florida. Sursa foto: Wikipedia

Povestea fosilei descoperite în Columbia

Osul descoperit este un fragment din tibia stângă. Inițial nu a fost identificat, dar tehnologia modernă a permis o analiză detaliată. Scanările 3D au confirmat că fosila aparținea unei păsări de teroare datorită caracteristicilor distinctive ale osului, inclusiv adâncituri specifice. Descoperirea este cu atât mai semnificativă cu cât semnele de mușcături sugerează o întâlnire fatală cu un Purussaurus, un caiman uriaș de nouă metri lungime.

Fosila de pasăre provine din Miocen și are o vechime de aproximativ 12 milioane de an. Dimensiunea sa i-a făcut pe paleontologi să se îndoiască de originea sa. Totuși scanările au scos la iveală unele adâncituri, o caracteristică distinctivă a oaselor de picior ale Phorusharcidelor. În plus, scanările au dezvăluit și urme de dinți, probabil de la un membru al ordinului crocodililor. Moartea acestei păsări ilustrează competiția acerbă din ecosistemele Miocenului. Prădători uriași precum Phorusrhacidele și Purussaurus coexistau în habitate fluviale bogate, unde fiecare vânătoare putea fi o confruntare mortală.

„Bănuim că pasărea teroare ar fi murit în urma rănilor suferite, având în vedere dimensiunea crocodilienilor de acum 12 milioane de ani”, a spus coautorul Dr. Siobhan Cooke de la Universitatea Johns Hopkins.

Fosila păsării de teroare descoperită în Columbia

Fosila păsării de teroare descoperită în Columbia. Sursa foto: Degrange et al., 2024, Palaeontology

Ecosistemul Miocenului, locul unde trăia cea mai mare pasăre de teroare

În urmă cu 12 milioane de ani, deșertul Tatacoa era o zonă umedă. Avea multe râuri și păduri tropicale, locuită de o faună diversificată. Fosilele descoperite aici oferă o imagine a unui ecosistem unic, înainte de formarea Istmului Panama, care a conectat cele două Americi. Animalele gigantice precum glyptodonii, leneșii uriași și chiar maimuțe primitive coexistau alături de prădători de dimensiuni colosale. În această regiune a fost descoperită și fosila de pasăre de teroare.

„Este un ecosistem diferit de cel pe care îl vedem astăzi sau în alte părți ale lumii, într-o perioadă dinainte ca America de Sud și America de Nord să fie conectate”, a mai declarat Cooke.

Descoperirea unei păsări atât de mari în această regiune extinde aria cunoscută a speciei și sugerează că nordul Americii de Sud găzduia populații semnificative ale acestor prădători. Totuși, fosilele de pasăre de teroare rămân rare în această zonă, ceea ce indică probabil o densitate scăzută a populației sau o preferință pentru alte habitate. Ele erau mult mai frecvente în jumătatea sudică a Americii de Sud. Atunci când Panama s-a conectat la America de Sud, permițând speciilor să facă schimb între cele două continente, cei din nord au avut mai mult noroc. Din câte știm, păsările de teroare au fost singurii prădători mari din America de Sud care au profitat de această conexiune, fiind găsite ulterior în locuri precum Texas.

Moștenirea păsărilor de teroare

Fosila columbiană nu doar că redefinește limitele dimensiunilor păsărilor de teroare, dar oferă și indicii prețioase despre distribuția lor geografică și rolul lor ecologic. Deși descoperiri similare sunt mai frecvente în Argentina, fosila marchează o extindere semnificativă a cunoștințelor noastre despre distribuția acestor creaturi. În plus, prezența sa într-un ecosistem atât de diversificat subliniază complexitatea vieții preistorice în America de Sud.

Pe măsură ce tehnologia avansează, este posibil ca fosile de pasăre de teroare suplimentare să fie identificate în colecții muzeale, ceea ce ar putea completa povestea fascinantă a acestor prădători extraordinari. Phorusrhacidele rămân un exemplu emblematic al dominației prădătorilor aviatici în epoci preistorice, oferind o fereastră către un trecut plin de creaturi colosale și competiții mortale, potrivit IFLScience.

Ne puteți urmări și pe Google News