Poporul a fost încurajat să se uite la stat, pentru a i se rezolva orice problemă. Înfricoșat, a acceptat să fie întemnițat în case și să aștepte, în timp ce economia se năruie. Iar moartea continuă să secere vieți.
Un editorial de Steve McCann pentru American Thinker.
Pandemia de virus Wuhan nu este cea mai gravă criză din istoria țării noastre. Nu este nici măcar cea mai mare criză sanitară din istoria noastră.
Însă impunerea unei închideri aproape totale a țării este fără îndoială cea mai mare marginalizare a libertății personale din întreaga istorie a Americii.
De-a lungul secolelor, în aproape toate societăților, persoane care erau infectate cu diferite boli mortale erau izolate, pentru a opri răspândirea și a proteja restul societății. Niciodată nu am izolat întreaga populație pentru acest scop.
În ultimii 50 de ani, un procentaj tot mai mare dintre cetățeni au fost obligați să aștepte de la guvern să vindece toate relele societății.
Clasele conducătoare au încurajat această mentalitate, deoarece ea le potolea tot mai mare setea de putere. Însă această situație îi obligă pe cei aflați la putere să se ocupe de toate relele, chiar și de o pandemie mondială.
Așa se face că, în acest scop, statul va pretinde inevitabil că trebuie să preia controlul vieților noastre, împotriva voinței noastre, chiar dacă suntem perfect sănătoși, de frica de a nu ne îmbolnăvi și a depăși capacitățile sistemului sanitar.
Cu ajutorul simulărilor și al proiecțiilor exponențial eronate, nebazate pe nici o dovadă reală sau pe o experiență reală legată de virus, guvernul de la toate nivelurile a îngrozit într-o asemenea măsură populația, încât aceasta a acceptat cu entuziasm conceptul de izolare la domiciliu și prăbușirea catastrofală a economiei.
Însă o întrebare pe care puterile de la toate nivelurile nu și-au pus-o niciodată a fost: cum ieșim din această situație? Acum, ele s-au trezit în capcana propriilor decizii.
Recent, guvernul federal și statele au propus diverse obiective care trebuie atinse pentru a ridica total interdicțiile. Ceea ce este foarte prost cu aceste etapizări este că ele se referă exclusiv la sănătate și la statisticile arbitrare legate de sănătate.
În loc să se uite la economia devastată și la deprimarea incredibilă și potențial mortală a marii majorități a populației americane, acești politicieni se ascund în spatele oamenilor de știință/birocrați ai guvernului, crezând că concentrarea exclusiv pe statisticile virusului Wuhan îi va pune la adăpost de critici.
Liderii naționali ai Partidului Democrat se ascund în spatele oamenilor de știință, nu doar pentru a evita criticile, ci și pentru a prelungi izolarea, în speranța că economia și țara se vor afla în ruine și pe 3 noiembrie, ziua alegerilor.
Realitatea este că decizia de a redeschide țara este o decizie politică, nu științifică.
Totul se rezumă la o simplă întrebare: Izolarea a meritat sacrificiile? Acest lucru nu depinde decât parțial de știință. Trei alți factori trebuie să intre în răspuns: 1) consecințele economice; 2) valorile constituționale; 3) judecățile morale.
Mai întâi, aspectul medical. Scopul declarat al izolării era de a atenua ceea ce se presupunea a fi prăbușirea totală a serviciilor de tratament intensiv și a spitalelor disponibile în toată țara, sau, în limbaj curent, „a plia curba”.
La apogeul epidemiei virusului, țara utiliza mai puțin de 15% din paturile de spital disponibile și mai puțin de 20% din paturile pentru tratament intensiv. Această curbă a fost aplatizată de o bună bucată de vreme.
Decesele în clinici și case de îngrijire pentru persoanele vârstnice reprezintă peste 50% din totalul deceselor înregistrate de la începutul epidemiei. În unele state, ele au ajuns la 80%.
În ultimele trei săptămâni, decesele din clinici și azile de bătrâni au ajuns la 70%. Așa cum scria Daniel Horowitz în Conservative Review:
„Această dezvăluire ar trebui să schimbe tot ce știm despre situația actuală a epidemiei. Guvernatorii continuă să își justifice izolarea arătând cu degetul numărul mare de morți în multe state și districte.
„Însă, acum, se pare că, folosind simpla aritmetică, în cele mai multe state, majoritatea zdrobitoare a morților s-au înregistrat în clinici și azile de bătrâni, iar în unele state și districte, aproape fiecare nou deces se înregistrează azi într-un azil.
„Concluzia este că nu există nici o scuză să nu deschidem țara și să folosim toate resursele pentru protejarea azilurilor.”
Numeroase studii serologice au fost extrapolate pentru a arăta numărul real de persoane care au fost infectate de virus: acestea arată că rata mortalității este în realitate de 0,1% - 0,3% (aproximativ aceeași ca la gripa sezonieră).
O cercetare recentă efectuată la Penitenciarul Truesdale din Tennessee a constatat că, din 2.444 de teste efectuate, 1.229 au ieșit pozitiv (53%), iar 96% dintre aceste persoane erau asimptomatice. Un deținut (67 de ani) a murit, ceea ce înseamnă o rată a mortalității de 0,07%.
Ținând cont de faptul că decesele sunt mult mai numeroase printre vârstnici și bolnavii cronici, rata mortalității în rândurile populației mai tinere se apropie de 0,03%.
Acest virus nu va dispărea decât dacă și atunci când va exista o expunere suficient de mare a populației pentru a produce o imunitate colectivă sau un vaccin disponibil pentru fiecare.
Nu există nici un temei științific, în conformitate cu ceea ce se cunoaște în Statele Unite sau în lume, pentru a continua săptămâni și luni de zile o izolare totală sau parțială a întregii populații, la nivel național, statal sau local.
În al doilea rând, consecințele economice. Au existat inevitabilele țipete ale Stângii față de orice încercare de a compara mortalitatea coronavirusului cu costurile economice și emoționale ale mijloacelor folosite pentru a reduce răspândirea bolii.
Dar aceasta nu este decât o retorică găunoasă și ipocrită. Fiecare dintre noi, că este profesor sau băcan, funcționar guvernamental sau șofer de camion, depinde de economie pentru a genera bunăstare.
Sute de mii de afaceri sunt la marginea falimentului și a închiderii definitive. Peste 33 de milioane de oameni sunt fără locuri de muncă, mulți sunt obligați împotriva voinței lor să fie dependenți de mărinimia guvernului, iar guvernul federal produce o datorie masivă și nesustenabilă pentru a menține țara pe linia de plutire.
O economie înfloritoare, precum cea pe care o distrugem astăzi, este izvorul securității noastre, al finanțării sistemului nostru de sănătate și viitorul copiilor noștri. Fără ea, această națiune, așa cum o știm, va înceta să existe. În timp ce conaționalii noștri stângiști pot lua peste picior această realitate, nu trebuie să uităm nici faptul că sărăcia ucide și ea. Și când nu ucide, mutilează spritual, fizic și social.
În al treilea rând, erodarea valorilor constituționale. Care sunt limitele a ceea ce un stat poate face în mod legitim unui popor care trăiește într-o republică constituțională, întemeiată încă de la începuturile ei pe garantarea libertății individuale?
Lord Sumption, fost judecător la Curtea Supremă a Marii Britanii, a scris de curând:
„A spune că nu există limite este un atribut al tiranilor. Toți despoții din istorie au considerat că își constrâng supușii pentru binele lor propriu sau pentru binele societății.
„Trebuie să ne punem întrebarea ce fel de relație ne dorim cu statul. Dorim cu adevărat să fim genul de societate în care libertățile fundamentale sunt subordonate deciziilor politicienilor aserviți oamenilor de știință sau statisticienilor? În care oamenii nu sunt altceva decât niște instrumente de politică publică?
„O societate în care guvernul poate încuia majoritatea populației fără controverse nu mai este o societate în care niște persoane civilizate să-și dorească să trăiască, indiferent care ar fi răspunsul lor (politic) la întrebarea «Merită sacrificiul?»
„Răspunsul meu personal este nu. Sfaturile sunt bune. Autoizolarea voluntară este bună și foarte recomandabilă pentru cei mai vulnerabili. Majoritatea lor o vor alege din proprie inițiativă. Dar coerciția nu este în regulă. Nu există nici o justificare morală sau principială pentru ea.”
În fine, despre judecata morală. Oricât de important ar fi să salvăm fiecare viață, acesta nu este cel mai valoros lucru din societate.
Este inevitabilă o comparație între viețile care pot fi salvate și cele pierdute în urma izolării masive la nivel național. Unde intră cei care nu au acces la alte proceduri medicale salvatoare, în condițiile în care multe state au închis efectiv spitalele și au întrerupt procedurile medicale pentru a atenua teoretic epidemia de coronavirus.
De aceea, este lipsită de sens repetarea până la sațietate a argumentului că viața este neprețuită de fiecare dată când se vorbește despre ridicarea restricțiilor. Aceste lozinci sunt satisfăcătoare la nivel emoțional, dar cei care le spun nu le cred cu adevărat, deoarece mulți dintre ei încurajează și aplaudă în egală măsură avortul până în ultima clipă a sarcinii.
Societățile și oamenii fac în permanență alegeri care schimbă viața, fie declanșând războie pentru a-și apăra țara, fie făcând naveta două ore pe zi, călătorind pe autostrăzi aglomerate sau pe calea aerului, sau muncind într-o mină.
Răspunsul la întrebarea „Izolarea merita sacrificiile?” este un NU puternic.
Ordonându-le cetățenilor să se ascundă în case, hărțuindu-i pentru că se plimbă pe o plajă pustie și obligând afacerile mici să se închidă indiferent de procedurile igienice, nu s-a demonstra niciodată în istoria omenirii că a combătut cu eficiență vreo boală infecțioasă.
Pe scurt, izolarea nu funcționează.
Era de notorietate publică, încă de la începutul lunii martie, pe baza experienței din Italia, Coreea de Sud și alte țări, că virusul era periculos pentru persoanele în vârstă și pentru cele suferind de comorbidități. (În Italia, 85% din decese au fost înregistrate la persoane de peste 70 de ani suferind de grave boli subiacente).
În loc să se concentreze și să dirijeze toate resursele disponibile pentru protejarea acestui segment al populației, America a decis, pe baza unor date științifice false, să instituie o izolare totală, lăsând acest segment al populației să se descurce singur – cu consecințe dezastruoase. Măcinând economia și mijloacele de subzistență ale populației și marginalizând libertatea de expresie, religioasă și de întrunire.
Națiunea noastră a comis cea mai mare greșeală din istoria ei.
A venit timpul ca politicienii, de la președinte la guvernatori și la primari, să înceteze să se ascundă în spatele oamenilor de știință/birocrați și să redeschidă complet țara.
Concentrați-vă pe segmentul de populație cel mai vulnerabil, fără izolare obligatorie, nici întemnițare de facto.
Și restaurați libertățile civile care au fost afectate fără motiv!