Poporul a fost încurajat să se uite la stat, pentru a i se rezolva orice problemă. Înfricoșat, a acceptat să fie întemnițat în case și să aștepte, în timp ce economia se năruie. Iar moartea continuă să secere vieți.
Un editorial de Steve McCann pentru American Thinker.
Pandemia de virus Wuhan nu este cea mai gravă criză din istoria țării noastre. Nu este nici măcar cea mai mare criză sanitară din istoria noastră.
Însă impunerea unei închideri aproape totale a țării este fără îndoială cea mai mare marginalizare a libertății personale din întreaga istorie a Americii.
De-a lungul secolelor, în aproape toate societăților, persoane care erau infectate cu diferite boli mortale erau izolate, pentru a opri răspândirea și a proteja restul societății. Niciodată nu am izolat întreaga populație pentru acest scop.
În ultimii 50 de ani, un procentaj tot mai mare dintre cetățeni au fost obligați să aștepte de la guvern să vindece toate relele societății.
Clasele conducătoare au încurajat această mentalitate, deoarece ea le potolea tot mai mare setea de putere. Însă această situație îi obligă pe cei aflați la putere să se ocupe de toate relele, chiar și de o pandemie mondială.
Așa se face că, în acest scop, statul va pretinde inevitabil că trebuie să preia controlul vieților noastre, împotriva voinței noastre, chiar dacă suntem perfect sănătoși, de frica de a nu ne îmbolnăvi și a depăși capacitățile sistemului sanitar.
Cu ajutorul simulărilor și al proiecțiilor exponențial eronate, nebazate pe nici o dovadă reală sau pe o experiență reală legată de virus, guvernul de la toate nivelurile a îngrozit într-o asemenea măsură populația, încât aceasta a acceptat cu entuziasm conceptul de izolare la domiciliu și prăbușirea catastrofală a economiei.
Însă o întrebare pe care puterile de la toate nivelurile nu și-au pus-o niciodată a fost: cum ieșim din această situație? Acum, ele s-au trezit în capcana propriilor decizii.
Recomandările noastre
