Conform unui top realizat la nivel mondial, Finlanda a fost desemnată vineri ''cea mai fericită ţară din lume'' pentru al cincilea an consecutiv. Țările musulmane sunt pe ultimele locuri. O altă veste bună este că România a făcut progrese.
Finlanda a câștigat titlul de cea mai fericită țara din lume, pentru al cincilea an consecutiv. Statul nordic a obținut un scor de 7,82 din 10. Țara câștigătoare, cu 5,5 milioane de locuitori, se află în fața Danemarcei, Islandei, Elveţiei şi a Ţărilor Jos, într-un top 10 care se menține de ani buni, dominat de ţările europene, în special din Europa de Nord.
România nu se află în topul World Happiness Report, dar a reușit să facă un progeres incredibil, alături de Serbia și Bulgaria.
"Ţările care au înregistrat cele mai mari progrese (în clasament) au fost Serbia, Bulgaria şi România. Ţările cel mai prost clasate sunt Liban, Venezuela şi Afganistan", conform "World Happiness Report" (Raportul Mondial al Fericirii), un studiu anual sponsorizat de Organizaţia Naţiunilor Unite şi lansat în urmă cu un deceniu.
Studiul, publicat începând din 2012, utilizează în principal sondaje Gallup în care populația este întrebată dacă se simte fericită în regiunea lor. Printre criteriile utilizate pentru evaluare sunt incluse Produsul Intern Brut (PIB), nivelul de solidaritate, de libertate individuală şi de corupţie. Și economia țării joacă un rol important.
Germania şi Canada nu mai sunt printre primele țări, ajungând pe locurile 14 şi, respectiv, 15, dar înaintea Statelor Unite (16), conform clasamentului oficial care cuprinde circa 150 de state. Franţa ocupă locul 20, "cea mai bună poziţie de la lansarea studiului", în timp ce Regatul Unit se menține pe locul 17.
Brazilia a ieșit pe locul 38, Japonia pe locul 54, în timp ce Rusia s-a confrutat cu o scădere șocantă, ajungând pe locul 80, în raportul din acest an. Războiul provocat de Vladimir Putin în Ucraina i-a făcut pe oameni să nu se mai simtă în siguranță nici măcar în patria lor.
Cea mai nefericită țară din lume
În timp ce unele țări se bucură de locuri în fruntea clasamentului, alte state se confruntă cu mari probleme.
Libanul, zguduit de tulburări și de una dintre cele mai mari crize economie din istorie, cade pe penultimul loc, cu 2,95 puncte, după Zimbabwe. Cea mai nefericită țară din lume este Afganistanului, care a ocupat ultimul loc și în acest an, cu un scor de 2,40. Nu este pentru prima dată când ajunge pe ultima poziție.
„Lecția Raportului mondial al fericirii din ultimii ani este că solidaritatea socială, generozitatea între oameni și onestitatea guvernului sunt esențiale pentru bunăstare”, a comentat coautorul Jeffrey Sachs, potrivit sudouest.fr.