Ce trebuie să știe românii care vor să meargă la mare în minivacanța de Paște. Anunțul autorităților

Ce trebuie să știe românii care vor să meargă la mare în minivacanța de Paște. Anunțul autorităților

Noul sezon estival va începe odată cu prima zi a lunii Mai și coincide cu minivacanța de Paște. Ce au anunțat autoritățile din Constanța.

Autoritățile din Constanța se pregătesc pentru sezonul estival care va începe, în mod oficial, la data de 1 Mai. Bineînțeles, acompaniat de restricții și reguli adoptate în plină pandemie de coronavirus. Silviu Coșa, prefectul județului Constanța, a anunțat că din punct de vedere instituțional, totul este pregătit pentru a face față primului val de turiști care vor ajunge la malul mării în aces an.

Cum se pregătesc autoritățile de pe litoral să facă față turiștilor

„Am încercat la nivel de Prefectură printr-o hotărâre emisă astăzi de Colegiul Prefectural să creăm un grup de lucru pentru turism care să bazeze nu numai pe modul în care se vor efectua controalele din punctul de vedere al instituţiilor statului. Dar şi modul în care se vor desfăşura controalele din punctul de vedere al agenţilor economici, în sensul în care să facem instruirea acestora şi să avem grijă ca eventuale abuzuri din partea instituţiilor să nu aibă loc.

Săptămâna viitoare intenţionăm să intrunim acest grup de lucru care s-a constituit astăzi invitând şi membri din partea organizaţiilor patronale din turism pentru a discuta pe lângă această problemă şi problema legată de promovarea turismului într-un mod unitar”, a declarat prefectul.

La Constanța rata incidenței de infectare este de peste 3 la mie

Numărul celor care vor ajunge pe litoral va depinde de mai mulți factori, unul fiind legat de starea meteo. „Vor fi turişti, depinde de vreme, depinde evoluţia ratei de incidenţă chiar dacă acum este una favorabilă, noi sperăm că se va menţine, având în vedere mai mulţi parametri dar nimeni nu poate garanta 100 % acest lucru.

Indiferent dacă va fi un număr mic sau mare de turişti, instituţiile statului sunt pregătite atât din punct de vedere al păstrării şi restabilirii dacă este cazul ordinii şi siguranţei publice, cât şi din punct de vedere sanitar, inclusiv în ceea ce priveşte verificarea condiţiile în care agenţii economici oferă servicii turiştilor în această perioadă.

În momentul de faţă pe litoral doar Corbu are o rată a incidenţei 0,9% întreg judeţul este încadrat în pragul de peste 3 la mie, iar celelalte localităţi de pe litoral Eforie, Mangalia, Constanţa sunt în pragul de peste patru la mie. Deci în weekend magazinele şi toate unităţile funcţionează până la ora 18”, a mai afirmat Silviu Coșa.