Ce spionau chinezii în consulatul din Houston. Mesajul lui Trump

Ce spionau chinezii în consulatul din Houston. Mesajul lui Trump

Americanii nu s-au jucat cu vorbele: „cuib de spioni”, „suspiciuni de furt de proprietate intelectuală”. Ce s-a întâmplat, de fapt, în consulatul Chinei din Houston, în pline tensiuni între Washington și Beijing?

„Consulatul din Houston este epicentrul furtului de date”, a declarat pentru New York Times, miercuri,  David Stilwell, șeful diplomației americane pentru Asia de Est. „El a fost întotdeauna cunoscut că are un comportament subversiv”, a adăugat acesta.

Stilwell a citat exemplul consulului Cai Wei și alor doi diplomați care au fost surprinși după ce au folosit documente false pentru a-i escorta pe călători chinezi până la poarta de intrare pentru un zbor de pe aeroportul George Bush, la 31 mai.

De asemenea, potrivit New York Times, care a avut acces la un document de la poliția americană, mai multe investigații FBI sunt legate de acest consulat, în special cu privire la încercările de a transfera ilegal cercetările medicale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe Twitter, senatorul din Florida, Marco Rubio, a denunțat consulatul din Houston, acuzând că este „nodul central al vastei rețele de spioni și a unor operațiuni de influență ale Partidului Comunist Chinez în Statele Unite”.

Orașul Houston este cu atât mai mult o țintă pentru hackeri cu cât este renumit pentru faptul că este un centru economic important al Statelor Unite, unde își au sediul companii strategice precum NASA.

În plus, un mare complex medical din Houston, care include Universitatea  Baylor College of Medicine sau  spitalul Houston Methodist , ar fi fost una dintre țintele celor doi hackeri chinezi inculpați marți.

Reacția Chinei nu s-a lăsat așteptată. Față de aceste acuzații, Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al diplomației chineze și director adjunct al Departamentului de Informații din cadrul ministerului chinez de Externe, a denunțat,miercuri, o „provocare politică” „lansată unilateral de partea americană, care încalcă grav dreptul internațional”.

Amenințând Washingtonul cu „represalii” el a adăugat că „China condamnă cu fermitate această acțiune scandaloasă și nejustificată”.

Wang a dat asigurări că guvernul chinez este un „apărător fervent al cybersecurității”.

„America lui Trump este poate mai fermă față de China decât cea a celorlalți președinți, dar răspunde, de asemenea, la evoluția politică a țării”, analizează Valérie Niquet.

În timp ce guvernele anterioare doreau să colaboreze cu Beijingul și să ajungă la acorduri, „ne-am dat seama, iar acest lucru a fost exacerbat odată cu criza Covid-19, că China lui Xi Jinping a ales o strategie de repliere și de mai mare agresivitate”.

Donald Trump denunță deschis politicile interne și externe ale Chinei, fie că este vorba despre controversata lege de securitate națională din Hong Kong sau despre represiunea uigurilor din provincia Xinjiang.

Trump nu ezită să ia măsuri punitive împotriva ei. Închiderea consulatului din Houston ar fi una dintre ele.

În timpul unei conferințe de presă, liderul de la Casa Albă a anunțat chiar că este „întotdeauna posibil” ca o și altă misiune chineză să fie închisă.