Școală offline sau școală online? Aceasta este dilema care a bulversat mediile educaționale românești, părinții și copiii deopotrivă. Chestiunea, importantă pentru orice națiune, nu-i ușor de apucat. Merită, așadar, dezbătută și, mai ales, lămurită.

Cum arată tabloul învățământului românesc în aceste vremuri tulburi de pandemie? Pentru că, dacă ne-am propus să dezbatem, n-o putem face fără a cunoaște măcar în linii mari realitatea, una bazată pe cifre și adevăruri de multe ori ignorate sau trecute cu vederea.

La începutul anului 2018, de pildă, în România existau, potrivit datelor oficiale furnizate de Ministerul Educației, în jur de 6.170 de școli cu personalitate juridică, din care 3.100, adică mai mult de jumătate, în mediul rural. De remarcat că, în comparație cu anul 2013, când existau 6.500 de școli, numărul unităților de învățământ este în descreștere rapidă. Nu insist aici asupra motivelor - migrație/emigrație a populației -, nici asupra condițiilor precare de la sat, unde latrina înghețată iarna în fundul curții și sobele bocnă (unde există) alungă copiii de pe drumul drept al educației. Voi reveni însă.

Trebuie adăugat că scade constant, de la an la an, nu numai numărul școlilor, ci și cel al grădinițelor, al creșelor și al altor unități adiacente. E adevărat că a crescut, între timp, numărul unităților private. Dar acest lucru s-a întâmplat doar în inima marilor centre urbane. La periferie, la margine, totul pare să se descompună, să se dilueze.

Sate cu un singur locuitor, școli părăsite

Mai bine de 600 de școli din mediul rural au doar câte 150 de elevi înscriși (pe hârtie), dintre care mulți nu apucă să-și finalizeze studiile. Tendința de degradare a mediului educațional este evidentă, tot mai multe unități de învățământ trăgând obloanele, reprofilându-se sau pur și simplu dispărând de pe harta României. Avem sate cu un singur locuitor sau umanizate în limita disperării a două, trei familii. De ce ne-am mai mira că dispar școlile?

În aceste condiții, peste care s-a suprapus și realitatea dură a unui virus care ne-a dat peste cap viețile, suntem nevoiți să dezbatem chestiunea educației. Oricât am temporiza, ecuația învățământului trebuie rezolvată. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Între offline și online

Așadar, școală offline sau școală online? Încotro o apucăm?

Încotro s-o apuce cei 2.824.594 de elevi din mediul preuniversitar, câți avea România la mijlocul anului trecut? Dar cei 215.289 de profesori? Ce le spunem părinților? Pentru ce ar trebui să se pregătească ei?

Autoritățile propun școala online ca soluție plauzibilă a problemei. Doar că mai bine de jumătate dintre școlile României aparțin ruralului măcinat de fuga părinților în căutarea unei pâini mai albe. Copiii rămân cu bunicii, mulți bătrâni și bolnavi, care nu numai că nu știu să pornească un computer, dar nici măcar n-au văzut unul.

E adevărat, există telefoane inteligente - unii copii le au, țin legătura cu mami și cu tati pe WhatsApp, pe Zoom sau pe Facebook -, dar ce vor face micuții care nu le au și care ajungeau la școală mărșăluind kilometri zilnic, la discreția capriciilor meteorologice? Cum vor urma școala copiii care nu vor avea în următorii doi, trei, patru ani gadgeturi?

Un alt tip de ordonanță

Poate că statul va asigura câte o tabletă tuturor acestor copii, pentru ca ei să-și poată urma învățăturile, visurile, cursurile unor vieți civilizate. Pentru ca România să nu-i piardă. Poate că noi, românii, vom strânge rândurile, vom aduna bani, vom dona, ne vom ajuta, vom pune umărul. Poate...

Din păcate, în România, nu toată lumea se înscrie în curba middleclass sau upper middleclass, răsfățate ale avantajelor tehnologiei digitale. Dar toți, până la unul, putem înțelege și chiar reacționa pozitiv în limita posibilităților. Toți avem datoria să dezlegăm această dilemă în așa fel încât să ne avantajeze pe termen scurt, mediu și lung, iar singura soluție este să strângem rândurile. Trebuie validată o ordonanță morală pe care s-o respecte toți românii.

Dincolo de nebuloasa în care este înfășurată existența noastră astăzi și mai mult ca sigur și mâine, liderii politici sunt obligați să găsească alternative viabile în domeniile educației, economiei, cercetării etc.

România, Europa, lumea întreagă nu se pot deconecta pur și simplu de la viață sub pretextul groazei de moarte. Ar fi absurd!