Ce se întâmplă cu calea ferată spre Aeroport. Constructorii sunt optimiști, dar...

Ce se întâmplă cu calea ferată spre Aeroport. Constructorii sunt optimiști, dar...

Calea ferată care unește Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă a ajuns aproape de final, însă inaugurarea ar putea fi amânată din cauza unui teren aflat în litigiu.

Reprezentanții firmei care se ocupă de construcția liniei ferate care va face legătura între aeroport și Gara de Nord susține că lucrările sunt aproape de finalizare, iar trenurile ar putea începe să circule până la finalul acestui an. Aceasta cu condiția ca să fie rezolvată o problemă care poate împiedica darea în folosință a investiției care a ajuns la 80 de milioane de euro.

Astfel, calea ferată a fost proiectată să traverseze terenul unui particular, care a refuzat exproprierea. Cazul a ajuns în instanță, însă judecătorii se vor pronunța abia în această toamnă.

Construcția legăturii feroviare a Capitalei cu aeroportul Henri Coandă a început în septembrie, anul trecut. Calea ferată, care are o lungime de aproape 3 kilomtrei traversează DN1 pe un viaduct și va avea un punct de oprire lângă patinoarul omului de afaceri Ion Țiriac și stația finală la Aeroportul Henri Coandă.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest moment, peroanele, casele de bilete și lifturile de acces au fost finalizate, iar constructorul mai montează ultimele traverse de cale ferată.

Managerul de proiect, angajat de constructor, Liviu Trenchea, a precizat că spre finalul lunii septembrie ar putea începe primele teste cu trenurile de lucru, după care se vor instala sistemele de semnalizare și de telecomunicații.

„Lucrările sunt executate în proporție de 94-95%. Probabil spre sfârșitul lunii septembrie vom începe testele cu trenurile de lucru urmând după asta să se realizeze și partea de semnalizare și de telecomunicații. Probabil spre sfârșitul anului e posibil să circule trenurile (...) inclusiv cu partea de semnalizare încă în teste și în probe”, a precizat managerul de proiect conform TVR.

Inaugurarea ar putea fi întârziată de litigiul cu proprietarul terenului care nu este de acord cu exproprierea terenului pe care îl deține. Proprietarul a cerut suspendarea exproprierii curții în instanță și susține că a câștigat în primă fază. Judecătorii vor lua o decizie finală privind acest litigiu în toamnă.

Nicușor Dan, înțepături pentru Gabriela Firea: „Să rămână la prezidiul PSD”

Încă o lovitură pentru Vanghelie de la judecători!