În această zi, datinile populare susțin că nu este bine să speli, să calci sau să faci curat în casă. În această zi, mai susțin datinile, este bine să mergi la biserică și să te rogi pentru iertarea păcatelor.

Pescuirea minunată a fost ziua în care Isus le-a arătat oamenilor să urmează calea credinței, și atunci toate rugămințile lor se vor îndeplini. ”Spre miezul nopții, două corăbii de pescari brăzdau apa. Una era a lui Simon Petru, alta a lui Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, toți pescari din Betsaida, având fiecare însoțitorii trebuitori, pentru un pescuit bogat. Peștele se prinde mai ușor în nopțile liniștite, și de aceea acești vestiți pescari din Galileea foloseau prilejul pentru a face o treabă cu spor. Dar truda le-a fost zadarnică.

Toată noaptea au vâslit în sus și în jos, pentru a găsi un loc cu noroc pentru mreje, fără, însă, să prindă ceva. Când zorile s-au ivit din depărtări și soarele s-a arătat la răsărit, ei s-au retras la țărm, îngândurați și necăjiți, că o noapte așa de prielnică le-a fost fără folos.

Ea fusese în adevăr așa, dar nu în zadar, ci pentru a prilejui un folos mult mai mare și mai general, care avea să fie nu numai al celor două familii de pescari, ci al omenirii întregi. Căci iată ce se petrece mai departe: Pe când pescarii își spălau mrejele și se pregăteau să plece, ei văd la țărm mulțime mare de popor îmbulzindu-se să asculte pe cineva care îi vorbea. Era Iisus, despre ale cărui învățături se dusese vestea în tot ținutul Galileei.

Văzând pe pescari, Domnul Iisus lasă mulțimea și vine în corabia lui Petru, pe care îl roagă s-o depărteze puțin de la mal; iar fiindcă mulțimea veni și ea spre corabie, Iisus își urmă predica. Când a terminat, mulțimea a rămas îngândurată de cele ce auzise, iar Iisus rugă pe Petru să depărteze corabia mai în larg și să arunce mrejele în mare, pentru a încerca din nou să pescuiască.

Mirat de acest îndemn la o trudă care i se părea zadarnică, Petru zice: “Toată noaptea ne-am ostenit și nu am prins nimic, deși timpul și apa au fost prielnice. Totuși, după cuvântul Tău, voi arunca mreaja“. Abia trecuseră câteva momente și mrejele începură să se miște și să se afunde.

Era semn că peștele intra în plasă. Mai așteptară puțin, dar mrejele deveniseră atât de grele, încât amenințau să se rupă. Făcură semn la cei din a doua corabie, să le vină în ajutor. Aceștia, mirați, vin în grabă, trag împreună mrejele, le răstoarnă în corabie, care de asemenea se umple și constată, cu mirare, că amândouă corăbiile stau gata să se scufunde din cauza greutății și mulțimii peștilor”, se arată într-un fragment dintr-o predică.

Te-ar putea interesa și: