Președintele Rusiei a avut parte de un moment neașteptat cu ocazia unei vizite efectuate la Sankt Petersburg.
Vladimir Putin admite că este din ce în ce mai dificil să trăiești de la o lună la alta cu salariul minim. Federația Rusă traversează o perioadă dificilă din punct de vedere economic, iar nemulțumirea cetățenilor e tot mai mare.
În Rusia, salariul minim lunar este de 10.800 de ruble, echivalent cu 157 de euro, o sumă infimă, cu care oamenii abia își pot achita facturile curente.
Aflat într-o vizită la Sankt Petersburg, orașul său natal și în care a fost primar înainte de a lua drumul Kremlinului, Vladimir Vladimirovici Putin a fost interpelat pe acest subiect de cetățenii nemulțumiți. O femeie obișnuită și-a făcut curaj și l-a „atacat” pe președinte.
„Domnule Putin, credeți că se poate trăi cu un salariu minim?”, a vrut să afle femeia. Spre surprinderea analiștilor politici, Putin n-a părut deranjat de întrebarea doamnei și i-a răspuns cu amabilitate. „Cred că este foarte dificil”.
Vladimir Putin are un salariu lunar care trece de 770.000 de ruble, echivalentul a 11.200 de euro, conform informaţiilor oficiale oferite de Kremlin.
Ca dovadă că Vladimir Putin nu s-a supărat și tratează foarte serios subiectul salarizării în Rusia, înregistrarea de la Sankt Petersburg a fost postată pe Internet chiar de site-ul oficial al Administrației prezidențiale.