Fostul milionar din fotbal Alexandru Rădulescu, care l-a împușcat mortal pe un tânăr, a fost diagnosticat cu o formă de demență. Ex-președintele Asociației Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori a fost internat două zile la Spitalul Județean din Târgoviște. Rudele vor să îl interneze la azil, dar acesta refuză.
Rădulescu a fost președintele Asociației Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori (AFAN), dar și milionar în euro. Acesta a trăit împreună cu cea de-a doua soție și copiii acesteia într-un duplex superb, de pe malul Lacului Snagov, și avea un succes formidabi. Viața lui s-a schimbat radidcal în anul 2006, după ce a împușcat mortal un tânăr absolvent al Seminarului Teologic, în vârstă de 29 de ani.
Alexandru Rădulescu a fost închis
Costin Rădulescu, tânărul care a fost împușcat, s-a dus ă facă o baie în Lacul Doi, din satul Bunget, comuna Văcărești, administrat de Alexandru Rădulescu. Era împreună cu soția sa și niște prieteni. Fiul adoptiv al fostului milionar i-a spus lui Costin să plece, dar acesta a refuzat. Fostul președinte AFAN l-a împușcat pe Costin Rădulescu. Pentru crima pe care a comis-o, Rădulescu, supranumit ”Călăul de pe baltă”, a stat 11 ani după gratii, fiind eliberat condiționat în decembrie 2017.
După ce a ieșit din închisoare, el a rămas fără avere și a aflat că are demență. Acum, fostul milionar este îngrijit de fiicele sale din prima căsnicie.În urmă cu trei săptămâni, a fost internat pentru investigații la Spitalul Județean din Târgoviște. Rădulescu a fost externat după două zile. În momentele în care fostul milionar are halucinații, nimeni nu poate să-l stăpânească.
Fiica lui este la capătul puterilor
„Nu mă mai înțeleg cu el, nu mai vrea să stea aici, vrea să plece la București. Zice că îl țin cu forța. Are un soi de demență, dar nici nu știu ce demență este asta, pentru că ne cunoaște, știe când s-a născut, dacă îl întrebi, cunoaște toți vecinii, tot satul, doar că a rămas în trecut, nu acceptă prezentul. Nu acceptă că nu mai are nimic și nu are unde să se ducă. Pune presiune pe mine și spune că îl țin eu forțat. L-am dus la spital, pentru că era mai neliniștit. A fost mai agitat decât de obicei, au fost câteva zile la rând în care îmi zicea mereu că vrea să plece, că el are casă la București și oamenii lui acolo”, a spus, pentru Cancan fiica fostului șef al AFAN, Laura Rădulescu.
Viața lui Alexandru Rădulescu e un dezastru
Fiica lui Rădulescu a spus că doctorii au sfătuit-o să îl lase în pace când are halucinații, dar că este foarte dificil.
„Doctorul mi-a explicat că trebuie să îl las în pace, să nu mă confrunt cu el, să zic da, da, așa este, rezolvăm. Cu cât mă pun contra, cu atât el se agită mai mult. Faptul că nu acceptă realitatea îl ține, însă, în viață. Dacă ar fi normal la cap și ar conștientiza că viața lui este un dezastru, că este la pat și nu are nimic, probabil că atunci s-ar consuma mai mult și nu ar mai putea să trăiască”, a adăugat Laura Rădulescu.