Ce propune Alina Gorghiu pentru reactivarea Parlamentului

Ce propune Alina Gorghiu pentru reactivarea Parlamentului

Parlamentarii și-ar putea depune proiectele legislative în sistem online, propune senatorul PNL Alina Gorghiu. Într-o postare pe Facebook, ea a arătat că va propune modificarea Regulamentului Senatului în acest sens. Digitalizarea este soluția pentru ca parlamentarii să-și poată continua activitatea la parametri normali, susține senatorul PNL.

Senatorul PNL Alina Gorghiu dorește să-și poată depune inițiativele legislative de acasă, printr-o aplicație online, iar pentru aceasta propune modificarea Regulamentului Senatului. Într-o postare pe Facebook, senatorul a precizat că, împreună cu alți doi colegi, Laura-Iuliana Scântei și Daniel Fenechiu, a inițiat, deja, un proiect de modificare a actului normativ în baza căruia funcționează Camera Superioară a Parlamentului.

„Prin urmare, mâine (luni – n.red.) voi depune, împreună cu doamna senator Laura-Iuliana Scântei și domnul senator Daniel Fenechiu, un proiect de modificare a Regulamentului Senatului. Propun astfel ca, prin intermediul unei aplicații informatice (Aplicație pentru Gestionarea Înregistrării Proiectelor Legislative – AGIPL), cele patru tipuri de inițiatori ai unei propuneri legislative (senatori, deputați, Guvern și cetățeni) să o poată depune și online la secretariatul instituției. Proiectul de hotărâre vizează, de asemenea, și posibilitatea senatorilor de a formula întrebări și interpelări prin mijloace electronice. Aplicația va permite, totodată, și semnarea electronică a documentelor mai sus amintite. Și bine ar fi ca fiecare senator să aibă cât mai curând semnătură electronica”, a arătat Alina Gorghiu în postarea sa.

Informatizarea Parlamentului este necesară

Ea a arătat că o asemenea modificare este necesară în contextul pandemiei de coronavirus care a impus izolarea la domiciliu pentru parlamentari. În prezent, singura procedură legală prin care un proiect legislativ poate fi înregistrat este depunerea sa pe hârtie, la secretariat, în format original.

„Chiar experiența cu votul din plenul Parlamentului pentru Decretul președintelui Iohannis privind instituirea stării de urgență a evidențiat câtă nevoie este de informatizare și la nivelul acestei instituții. Nici Senatul, nici Camera Deputaților nu poate asigura legiferarea fără sincope, cât timp multe dintre activitățile care implică responsabilitățile funcției de parlamentar nu vor putea fi desfășurate și prin mijloace de comunicare electronice. Este total inadmisibil să perpetuăm un mod de lucru arhaic doar pentru că așa scrie la Regulament, în condițiile în care acesta poate fi modificat de fiecare dată când anumite norme nu mai contribuie la eficientizarea muncii”, a precizat Alina Gorghiu.

În opinia ei, digitalizarea este soluția pentru ca parlamentarii să-și poată continua activitatea la parametri normali.