Ce pensie primește fosta prima doamnă a statului, Maria Băsescu. Este de zece ori mai mică decât a soțului său
- Iulia Moraru
- 4 octombrie 2022, 09:59
Maria Băsescu, fosta prima doamnă a României primește de la stat pensia minimă, ca urmare a activității sale prestate de-a lungul timpului. Iată ce venituri obține aceasta lunar.
Se poate spune că Maria Băsescu a avut până acum noroc cu veniturile pe care soțul ei, Traian Băsescu, le-a obținut ca urmare a activității parlamentare. Fosta primă doamnă nu s-ar putea descurca o lună cu pensia pe care o obține de la stat, ea fiind de zece ori mai mică decât a fostului președinte.
Ce pensie primește Maria Băsescu
Astfel, Maria Băsescu ar încasa anual de la stat doar 1.350 de euro, ceea ce înseamnă doar 700 de lei pe lună, adică pensia minimă. În același timp, soțul ei ar beneficia de o pensie lunară în valoare de 13.000 pe an.
Așadar, veniturile soțului său, fost șef de stat, au fost substanțiale. El avea până de curând mai multe surse de unde primea bani. Mai mult decât atât, de-a lungul timpului a știut unde să-și investească averea.
Prin urmare, cea mai mare parte din averea sa se afl în titluri de stat, care valorează aproape jumătate de milion de euro.
Însă, fostul președinte a rămas lunile trecute fără o parte din beneficiile primite ca fost șef de stat, după ce s-a stabilit că a fost colaborator al Securității comuniste.
Ce avere are Traian Băsescu
Traian Băsescu deţine în Bucureşti două terenuri, ambele închiriate de la Primăria Capitalei, precum şi un apartament de 250 de mp cumpărat în 2003 alături de soţia sa, Maria Băsescu. La acestea se mai adaugă două autoturisme, un Ford B-Max respectiv o Dacia Duster.
De asemenea, Băsescu are și o colecție impresionantă de bijuterii, care se ridică la valoarea de 171.000 de euro. Pe lângă acestea, el împreună cu Maria Băsescu au deschise mai multe conturi bancare în care sunt depuși aproximativ 250.000 de euro.
De-a lungul carierei sale, Băsescu a știut să-și investească și o parte de avere, de pe urma căreia să beneficieze. Astfel, acesta deține mai multe titluri de stat la Ministerul Afacerilor Publice, în valoare totală de 444.000 de euro.
Până în anul 2020, salariul de europarlamentar al lui Băsescu era de 41.500 de euro, în timp ce fotoliul de senator i-a adus, până în mai 2019, 12.500 de euro, adică 1.200 de euro pe lună.
La acestea se mai adaugă cupoane din titlurile de stat şi dividente care însumează în conturile acestuia şi ale soţiei aproximativ 16.500 de euro, potrivit Adevărul.