Specialiștii americani din domeniul Sănătății avertizează asupra unui val sever de gripă, care ar urma să se declanșeze în toamnă.
Experții din Sănătate avertizează cu privire la următorul sezon gripal, despre care spun că va fi foarte sever. Deși de la debutul pandemiei până în prezent, în Statele Unite ale Americii a fost raportat un singur caz de deces de gripă în rândul copiilor, 3, 7 milioane de persoane de la nivelul întregului glob au murit pe fondul infectării cu noul coronavirus.
În perioada 2019-2020, 199 de copii din SUA au murit din cauza gripei. În 2018-2019, au fost raportate 144 cazuri de decese în rândul copiilor, cauzate tot pe fondul sezonului gripal. De la debutul pandemiei de coronavirus însă, în SUA au fost raportate doar câteva mii de cazuri de gripă, în timp ce, anterior, s-au raportat zeci de milioane de cazuri. Un singur deces cauzat de gripă a fost înregistrat în perioada 2020-2021 în rândul minorilor americani.
Cazurile de gripă, scăderi semnificative
„Gripa n-a fost raportată nicăieri, cu excepţia unei activităţi rezonabile în vestul Africii”, a spus Richard Webby, doctor la St. Jude Childrenʼs Research Hospital din Memphis.
„Nimeni n-a remarcat-o, nici în ţările cu restricţii totale, nici în ţările fără restricţii, nici în ţările care au ținut pandemia sub control în mod eficient, nici în ţările care n-au făcut”, a mai spus el.
Motivele pentru care gripa pare că a dispărut nu sunt foarte clare, scrie CNN.
Coronavirusul a surclasat virusul gripal, spun unele voci din Sănătate. Alții consideră că restricțiile luate pe fondul pandemiei de coronavirus au dat rezultate și în ceea ce privește răspândirea virusului gripal.
Ce ne așteaptă după pandemie
Richard Webby şi alţi specialiști din medicină și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că sezonul gripal care se va declanșa la toamnă va fi soldat cu multe victime.
„(Va urma - n.r.) cel mai sever sezon de gripă pe care l-am văzut vreodată”, s-a exprimat Webby.
„Când va reveni valul de gripă, situația va fi ieșită din comun”, consideră Aubree Gordon, epidemiolog la Școala de Sănătate Publică din cadrul Universităţii din Michigan.
Un factor de risc e reprezentat de relaxarea din rândul populației, conform experților. Sătui de măsurile restrictive, oamenii se vor îmbulzi în restaurante, localuri, nu vor mai purta mască, iar toate aceste lucruri vor contribui semnificativ la răspândirea virusului gripal.
„Sunt sigură că eliminarea măsurilor de combatere a coronavirusului, revenirea copiilor în şcoli şi reluarea călătoriilor, mai ales internaţionale, vor reprezenta cadrul perfect pentru răspândirea tuturor virusurilor respiratorii”, a declarat pentru CNN Lynette Brammer, directoarea US Centers for Disease Control and Preventionʼs Domestic Influenza Surveillance Team.
Allison Aiello, specialist care studiază răspândirea bolilor infecţioase la Universitatea din Carolina de Nord, spune: „Când o persoană nu s-a mai îmbolnăvit pentru o anumită perioadă de timp, poate prezenta ulterior simptome mai severe”.
„Nu ştiu la ce să mă aştept. Aşteptăm şi vom vedea”, s-a exprimat Lynette Brammer, specialist din Sănătate, cu referire la noul val de gripă care ar urma să se răspândească la nivel global.