Ce model are copilul tău?

Ce model are copilul tău?

Cei mici observă câtă importanţă este dată vedetelor şi îşi doresc şi ei să fie în centrul atenţiei.

Când o să fiu mare o să am un iubit bogat, şofer personal, o să îmi fac operaţii estetice ca să arăt perfect şi o să apar la televizor“, visează cu ochii deschişi Amalia, o şcolăriţă în clasa a V-a. Britney Spears şi Paris Hilton sunt modele pentru multe adolescente.

Cine nu visează să pozeze pe covorul roşu, să conducă maşini scumpe sau să plece în vacanţă în locuri exotice? Nici băieţii nu îl adoptă pe Bill Gates ca model, ci mai degrabă îşi doresc să devină fotbalişti celebri peste noapte, să aibă iubite în diverse colţuri ale lumii şi mulţi bani de irosit. Părinţii, primul exemplu „Primul model pe care copiii îl urmează, conştient sau fără să îşi dea seama, este unul dintre părinţi. Mama şi tatăl trebuie să fie foarte atenţi la comportamentul pe care-l au în apropierea copiilor, pentru că micuţii vor prelua din obiceiurile şi atitudinile lor. Urmează fraţii mai mari, mai ales dacă au acelaşi sex. Dacă nu are fraţi, copilul se va orienta spre un prieten sau alte persoane apropiate“, afirmă psihoterapeutul Cristiana Leviţchi.

„Primul model este o persoană obişnuită, precum un profesor, o rudă sau un coleg mai mare. Cred că din acest motiv există şi competiţia aceasta de a prinde un loc la o şcoală sau la licee cu renume. Înainte de a-ţi lăsa copilul să petreacă următorii patru ani într-o anumită şcoală, trebuie să te interesezi de calitatea oamenilor cu care cel mic va avea tangenţe, pornind de la colegi, profesori şi până la părinţi“, recomandă psihologul Adriana Dragoş. După ce mai cresc un pic, cei mici observă câtă importanţă este acordată vedetelor sau persoanelor publice şi îşi doresc şi ei să fie în centrul atenţiei. „Copiii trebuie supravegheaţi“ Copiii imită comportamentul modelului ales. Nu e greşit să imiţi, cu toate că este mai frumos să fii tu însuţi, dar e foarte important să ştii pe cine imiţi. „Copiii trebuie supravegheaţi, timpul petrecut în faţa televizorului sau navigând pe internet trebuie să fie limitat. Oricât de mult îţi reproşează un adolescent că îl cicăleşti, că nu mai este un copil, trebuie să îi monitorizezi comportamentul. Spune-i că şi Madonna, şi Michael Schumacher au fost la şcoală şi stăteau să îşi facă temele.

Cărţile oferă modele, recomandă-i o anumită carte, dar fără să-l obligi să o citească, mai degrabă spune-i că e preferata modelului său“, afirmă psihologul Adriana Dragoş. Părinţii trebuie să aibă grijă ca micuţul să se descurce măcar într-un domeniu, să fie educat şi să aibă un comportament adecvat în societate. Cât e mic, lasă-l să viseze să fie Marilyn Manson sau Britney Spears. După ce mai creşte şi descoperă adevăratele valori, o să îşi dorească el aprecierea celor din jur şi, eventual, să conducă o companie multinaţională. TENTAŢIE Modelele negative atrag mai mult Specialiştii revistei americane „Forbes“ sunt preocupaţi că vedetele care nu au adevărat potenţial sunt mediatizate excesiv. Ieşirile agresive, consumul băuturilor alcoolice, infidelităţile celebrită- ţilor sunt prea discutate şi difuzate la televizor. Cum poţi determina un copil să ia drept model o persoană mai puţin controversată?

„Când copilul nu are calităţi aparte sau aptitudini sau pasiuni pentru un anumit domeniu, adoptă un model negativ, pentru a ieşi în evidenţă şi a se răzbuna pe părinţi. Chiar dacă micuţul afirmă că va deveni o celebritate, îl poţi lăsa puţin să viseze, dar apoi adu-l cu picioarele pe pământ, explicându- i că trebuie să ai şi calităţi şi trebuie să munceşti mult ca să te bucuri mai târziu. Media nu prezintă decât produsul finit, ba mai mult se promovează vedeta peste noapte, trebuie să se vorbească şi despre eforturile depuse de staruri sau despre compromisurile făcute“, spune psihoterapeutul Cristiana Leviţchi.

Ne puteți urmări și pe Google News