Singurul lucru mai sforăitor decât citirea unei "strategii" scrisă de birocraţii români poate fi a citi o opinteală din asta vizionară produsă de birocraţii de la Bruxelles.
Şi totuşi, ce vrea Europa de la noi pentru 2020? Păi în caz că nu murim înainte sau ţara nu dă faliment, cele cinci ţinte ar fi să reducem sărăcia extremă, să avem 75% din populatia între 20-64 de ani angajată în muncă, să investim în cercetare a zecea parte din buget, să reducem emisia de gaze cu 20% şi să avem 40% din oamenii între 32-34 de ani cu cel puţin o facultate.
Cum rezolvă România sărăcia extremă? În primul rând tăind otova pensii şi salarii, astfel încât cei aflaţi în apropierea pragului de sărăcie sunt impinşi înapoi în hăul unei vieţi pe marginea prapastiei. În al doilea rând, tăind subvenţii de tot felul, ca să simtă şi săracul, nu e aşa, cât de bine funcţionează companiile de stat fără subvenţii "nejustificate" şi, eventual, să ne aplaude şi FMI-ul. În al treilea rând, am mai "rezolvat- o" cu impozitarea tichetelor de masă. Săracul trebuie să simtă impozitul şi suflarea rece a TVA-ului în ceafă atunci când mănâncă.
Cum ţinem populaţia angajată în muncă? Păi în primul rând invităm salariaţi profesionişti, gen medici, să părăsească ţara dacă şi-o doresc, întrucât, nu e aşa, este opţiunea lor personală. Ministrul Educaţiei chiar spune în clar: "Nu e rău că tinerii pleacă la universităţi în afara ţării, important este să se întoarcă". Nu ştiu dacă i-a trecut cuiva prin minte că dacă universităţile româneşti şi-ar ridica nivelul, o parte din cei care doresc să plece poate nu ar mai face-o. De asemenea, ai mai multe şanse să găseşti o floare de colţ în România decât un român super-educat care se întoarce în România "inspirat" de astfel de discursuri mobilizatoare.
Cât investim în cercetare? Păi doar nu am putea să rupem de la gura baronilor de partid care, iată, şi-au făcut datoria la vot. Ce ar însemna să investim în laserul de pe platforma Măgurele, care va fi unul din cele mai performante din lume în 2015, în loc să dăm mici şi bere la poporul votant în anul care vine? Sau măcar un drum judeţean, o canalizare, ceva! Că, vorba aceea, laserul nu aduce voturi – deci tăiem de la viitorul îmbelşugat de mâine pentru micul cu zgârciuri de azi. Ca să ne mai încurajăm, punem şi o manea. Singura veste bună la cercetare este că avem totuşi un concurs pentru obţinerea banilor, spre deosebire de celelalte domenii, unde bizonul birocratic alocă bani cum vrea muşchiul lui.
Cum reducem emisia de gaze în atmosferă? Păi în primul rând soluţia post-decembristă a fost să punem industria pe butuci, de aceea stăm foarte "bine" la acest capitol, pentru că scăderile cerute sunt faţă de 1990. O altă soluţie pe care o aplicăm cu succes este tăierea sistematică a pădurilor pe care le mai avem. Că suntem deţinătorii celor mai mari păduri din Europa, ca suprafaţă, este doar un detaliu care va cădea secerat sub huruitul surd al drujbelor şi fierăstraielor vesele care se vor vedea în statisticile europene după ce va fi prea târziu. Un plan complex, ca al britanicilor, care merge de la înlocuirea becurilor la reducerea consumului maşinilor ne este la fel de străin cum îi este o navă stelară unui simpatic cetăţean pe nume Fred Flintstone.
În fine, cu facultăţile ne descurcăm şi mai "bine". Când treci pe lângă Academia de Ştiinţe Economice, de exemplu, te loveşte un graffiti postmodern, un spray negru care arată cum va fi viitorul economiştilor, de pildă. La Spiru Haret aflăm cum va fi viitorul celor care lucrează la stat – evident, glorios. Nici măcar institutele Academiei Române nu mai sunt ce au fost, deşi păstrează insule de excelenţă încă necucerite de mediocritate. Şi atunci, companiile nu angajează oameni de 35-45 de ani, ci preferă să ia tineri studenţi încă nevirusaţi de sistem şi să îi inveţe ce au nevoie de la zero, ca şi când universităţile nu ar exista.
Concluzia? Viitor de aur ţara noastră are, noi vrem manele, nu vrem cercetare.
Recomandările noastre
