Ce investiţii pot face latifundiarii şi micii fermieri cu fonduri europene, începând cu luna mai
- Simona Tapalag ă
- 3 mai 2014, 09:13
Pe 20 mai se vor deschide două sesiuni de depunere de proiecte, prin care pot fi finanţate investiţii de zeci de mii de euro prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.
Începând cu acest termen, pot depune cereri de finanţare atât proprietarii şi administratorii fermelor mari, cât şi cei care deţin ferme de familie, indiferent dacă e vorba de ferme vegetale, din zootehnie sau cresc albine.
Una dintre liniile de finanţare care vor fi deschise este Măsura 121- Modernizarea exploataţiilor agricole, dedicată fermelor de dimensiuni mai mari. În cadrul acestei sesiuni de depunere a proiectelor, alocarea financiară se va face distinct pentru fiecare sector de producție agricolă. Astfel, bugetul pentru sectorul vegetal este de 50 de milioane de euro, din care 40 de milioane de euro sunt destinate achiziției de utilaje, iar 10 milioane de euro pentru proiecte cu construcții montaj.
Bugetul pentru sectorul zootehnic se ridică la 50 milioane de euro, din care 10 milioane de euro sunt destinate achiziției de utilaje, iar restul de 40 de milioane de euro proiectelor cu construcții montaj, potrivit variantei consultative a Ghidului Solicitantului, publicată pe pagina de internet a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Pentru atingerea standardelor pentru laptele crud au fost alocate 15 milioane de euro.
În cazul în care alocarea separată destinată proiectelor care vizează unul din sectoare nu se va consuma, aceasta va fi utilizată pentru finanțarea proiectelor care vizează alte tipuri de investiții, conform aprobării Ministerului Agriculturii (MADR).
Ce tip de investiţii pot fi finanţate cu fondurile europene disponibile prin Măsura 121 din PNDR 2014-2020:
- Construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă, incluzând investiţiile pentru respectarea standardelor comunitare şi pe cele pentru protecţia mediului şi depozitarea îngrăşămintelor;
- Construirea şi/sau modernizarea infrastructurii rutiere interne sau de acces din domeniul agricol, inclusiv utilităţi și racorduri identificate ca necesare prin Studiul de Fezabilitate sau Memoriul Justificativ;
- Construirea şi/sau modernizarea fermelor de taurine pentru producţia de lapte, ca de exemplu: echipamente pentru producerea de furaje, instalaţii de muls, linii tehnologice de prelucrare şi ambalare a produselor, dotări tehnice în scopul asigurării controlului calităţii la nivel de fermă etc.;
- Construirea şi/sau modernizarea serelor, inclusiv a centralelor termice și a instalaţiilor de irigat, asigurarea utilităţilor în vederea respectării condiţiilor de mediu;
- Achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de tractoare noi, combine de recoltat, maşini, utilaje, instalaţii, echipamente și accesorii, echipamente și software specializate, identificate ca necesare prin Studiul de Fezabilitate sau Memoriul Justificativ;
- Achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de noi mijloace de transport specializate, necesare activităţii de producţie, identificate ca necesare prin Studiul de Fezabilitate Sau Memoriul Justificativ;
- Înlocuirea plantaţiilor viticole din soiuri nobile ajunse la sfârşitul ciclului biologic de producţie (minim 40 ani) şi care nu sunt incluse în sistemul de restructurare/reconversie al plantaţiilor de viţă‐de‐vie sprijinit prin FEGA în cadrul OCP vin și înfiinţarea plantaţiilor pentru struguri de masă;
- Înfiinţarea plantaţiilor de pomi, arbuşti fructiferi și căpşuni;
- Înfiinţarea pepinierelor de viţă de vie, pomi fructiferi și arbuşti, alţi arbori;
- Investiţii pentru producerea și utilizarea durabilă a energiei din surse regenerabile în cadrul fermei;
- Investiţii pentru înfiinţarea de culture de specii forestiere cu ciclu de producţie scurt şi regenerare pe cale vegetativă, în scopul producerii de energie regenerabilă;
- Investiţii în apicultură, cu excepţia celor realizate prin Programul Naţional Apicol;
- Investiţii pentru procesarea produselor agricole la nivelul fermei, cuprinzând echipamente pentru vânzarea acestora, inclusive depozitare, răcire etc.;
- Costurile generale ale proiectului, conform articolului nr.55 din Regulamentul (CE) nr.1974/2006, cum ar fi: taxe pentru arhitecţi, ingineri şi consultanţi, studii de fezabilitate, taxe pentru eliberararea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor, aşa cum sunt ele menţionate în legislaţia naţională, achiziţionarea de patente și licenţe (maxim 8% din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă proiectul prevede şi construcţii şi maxim 3% în cazul în care proiectul nu prevede realizarea construcţiilor);
- Investiţii necesare adaptării exploataţiilor pentru agricultura ecologică;
- Investiţiile necesare realizării conformităţii cu standardele comunitare.
Beneficiarii vor putea cumpăra şi mijloace de transport specializate care transportă numai un anumit tip de materii prime/mărfuri adecvate activităţii descrise în proiect, ca autocisterne, autoizoterme (prevăzute cu izolaţie termică a pereţilor, dar fără agregat frigorific, fiind folosite pentru transportul mărfurilor alimentare), autoizoterme cu frig (transport produse perisabile sau cu temperaturi controlate), mijloace de transport pentru animale sau albine.
50.000 de euro, pentru ferma de familie
O altă sesiune de depunere proiecte care va fi deschisă pe 20 mai este dedicată micilor fermieri, valoarea finanțării pe care o poate obține o fermă de familie fiind de 50.000 de euro pe proiect. Suma totală pusă în joc se ridică la 35 de milioane de euro.
Pentru a facilita accesul la fondurile europene pentru micii fermieri, MinisterulAgriculturii va publica, pâna la deschiderea sesiunii, proiecte-tip. Acestea ar putea veni la pachet cu toate autorizaţiile de mediu necesare, astfel încât micii fermieri să nu mai fie nevoiţi să obţină decât autorizaţia de construire.
Ce tipuri de investiții se pot realiza în cadrul Măsurii 121- Ferma de familie:
- Construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă, incluzând investiţiile pentru respectarea standardelor comunitare şi pe cele pentru protecţia mediului şi depozitarea îngrăşămintelor;
- Construirea şi/sau modernizarea infrastructurii rutiere interne sau de acces din domeniul agricol, inclusiv utilităţi și racorduri;
- Construirea şi/sau modernizarea fermelor de taurine pentru producţia de lapte, ca de exemplu: echipamente pentru producerea de furaje, instalaţii de muls, linii tehnologice de prelucrare şi ambalare a produselor, dotări tehnice în scopul asigurării controlului calităţii la nivel de fermă etc.;
- Construirea şi/sau modernizarea serelor, inclusiv a centralelor termice și instalaţiilor de irigat, asigurarea utilităţilor în vederea respectării condiţiilor de mediu;
- Achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de tractoare noi, combine de recoltat, maşini, utilaje, instalaţii, echipamente și accesorii, echipamente și software specializate, identificate ca necesare prin Studiul de Fezabilitate sau Memoriul Justificativ;
- Achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de noi mijloace de transport specializate, necesare activităţii de producţie, cu condiția ca la finalul contractului de leasing beneficiarul fondurilor europene sa intre în posesia bunurilor;
- Înlocuirea plantaţiilor viticole din soiuri nobile ajunse la sfârşitul ciclului biologic de producţie (minim 40 ani) şi care nu sunt incluse în sistemul de restructurare/reconversie al plantaţiilor de viţă-de-vie sprijinit prin FEGA în cadrul OCP vin și înfiinarea plantaţiilor pentru struguri de masă;
- Înfiinţarea plantaţiilor de pomi, arbuşti fructiferi și căpşuni;
- Înfiinţarea pepinierelor de viţă de vie, pomi fructiferi și arbuşti, alţi arbori;
- Investiţii pentru producerea și utilizarea durabilă a energiei din surse regenerabile în cadrul fermei;
- Investiţii pentru înfiinţarea de culturi de specii forestiere cu ciclu de producţie scurt şi regenerare pe cale vegetativă, în scopul producerii de energie regenerabilă;
- Investiţii în apicultură, cu excepţia celor realizate prin Programul Naţional Apicol;
- Investiţii pentru procesarea produselor agricole la nivelul fermei, cuprinzând echipamente pentru vânzarea acestora, inclusiv depozitare, răcire etc.;
- Costurile generale ale proiectului, conform articolului nr. 55 din Regulamentul (CE) nr.1974/2006, cum ar fi: taxe pentru arhitecţi, ingineri şi consultanţi, studii de fezabilitate, taxe pentru eliberararea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor, aşa cum sunt ele menţionate în legislaţia naţională, achiziţionarea de patente și licenţe (maxim 8% din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă proiectul prevede şi construcţii şi maxim 3% în cazul în care proiectul nu prevede realizarea construcţiilor);
- Investiţii necesare adaptării exploataţiilor pentru agricultura ecologică;
- Investiţiile necesare realizării conformităţii cu standardele comunitare.