AKŞAM. Turcia, care prin operaţiunea Scutul Primăverii din Siria, operaţiune lansată în urma atacurilor asupra militarilor turci, a dat o grea lovitură regimului /sirian/ a impus armistiţiul în zonă prin acordul pe care l-a încheiat cu Rusia, cea care şi-a asumat rolul de susţinătoare a forţelor regimului. Bine, dar ce înseamnă misiunea pe care Rusia şi-a asumat-o în Orientul Mijlociu?
În numărul de luna martie a revistei Kriter, İrfan Kaya Ülger publică un articol în care analizează politica expansionistă a Rusiei şi atitudinea pe care Europa a adoptat-o faţă de această situaţie.
Utopia coborârii la marea caldă
Ülger spune că în fruntea ţărilor care au câştigat cel mai mult de pe urma haosului din Orientul Mijlociu după Primăvara Arabă este Rusia, că această ţară depune eforturi pentru a-şi lărgi pas cu pas sfera de influenţă şi continuă:
"Rusia, care a intervenit în conflictul din Siria ca urmare a solicitării regimului Assad în anul 2015, doreşte să-şi consolideze prezenţa militară în această ţară şi să constituie un comandament prin care să poată interveni în întregul Orient Mijlociu. Înfiinţarea pe lângă baza militară navală de la Tartus şi a bazei militare de la Khmeimim, înseamnă că-şi pune în aplicare treptat proiectele pentru această regiune. Rusia încă mai controlează spaţiul aerian al Siriei şi dirijează activităţile militare ale regimului sub numele de coordonare. Toate aceste evoluţii care se înregistrează pe teren se ''împletesc'' cu utopia de pe vremea ţarilor de a "coborî în mările calde".
Strategia extinderii
În articol se menţionează că spaţiile de extindere ale Rusiei nu sunt limitate la fostele ţări ale URSS şi sunt precizate următoarele informaţii:
Rusia doreşte să aibă un cuvânt de spus în Orientul Mijlociu, Balcani şi Europa, să-şi extindă influenţa în aceste spaţii geografice. Atunci când privim relaţiile Rusiei cu lumea exterioară se evidenţiază două puncte. Primul punct, starea Rusiei redevenită superputere, iar al doilea punct, strategia Rusiei de a-şi extinde influenţa în Balcani, Europa de Est şi Orientul Mijlociu, dar în primul rând asupra spaţiului fostei URSS. În această situaţie, prioritatea Rusiei sub conducerea lui Putin este limitarea spaţiului de influenţă a NATO şi Uniunii Europene.
Exemplul Georgiei
Intervenţia în Georgia, în anul 2008, a fost acceptată ca fiind semnalul trecerii Rusiei la strategia de extindere. În urma acestei operaţiuni a împiedicat, pe de-o parte, aderarea Georgiei la NATO, iar pe de altă parte, a impulsionat Osetia de Sud şi Abhazia, autonome, să-şi obţină independenţa. În aceste spaţii geografice au fost proclamate structuri statale recunoscute numai de Rusia, au fost încheiate acorduri militare şi de securitate, au fost înfiinţate baze militare. În zilele noastre frontierele regiunilor autonome Osetia de Sud şi Abhazia sunt apărate de militari ruşi.
Din Crimeea în Europa de Est
A doua etapă a extinderii Rusiei a început cu intervenţia în Ucraina , în anul 2013. În urma manifestaţiilor izbucnite în Ucraina din cauza neîndeplinirii prevederilor acordului încheiat cu Uniunea Europeană de către regimul Ianukovici, Rusia a desfăşurat militari în Crimeea de la baza militară din Sevastopol şi prin strâmtoarea Kerci. Pe de altă parte, a instigat la revoltă împotriva conducerii centrale a minorităţii ruse, aflată în estul râului Nipru. În concluzie, în regiunile Doneţk şi Luhansk au fost înfiinţate Republici Populare recunoscute doar de Rusia. După ocuparea Crimeei în martie 2014, în urma unui aşa-zis referendum, Crimeea a fost anexată de Rusia. În zilele noastre, Doneţk şi Luhansk sunt efectiv rupte de Ucraina.
Balcanii
Balcanii sunt o altă regiune disputată între Rusia şi Occident. În urma includerii în clubul occidental prin aderarea una după alta la NATO şi Uniunea Europeană a ţărilor din Balcani, eforturile Rusiei de a-şi manifesta şi de a-şi consolida influenţa în regiune au continuat. Rusia, care a susţinut Serbia în conflictul din Kosova, astăzi doreşte să influenţeze cu alte instrumente chiar şi Serbia şi Muntenegru, ţări aflate în plin proces de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană, precum şi alte ţări din regiune. În fruntea mijloacelor folosite de Rusia se află dependenţa de gazele naturale şi de energie.
De asemenea, în Balcani şi Europa de Est, Rusia aminteşte câteodată de solidaritatea slavă, câteodată de ortodoxism cu centrul la Patriarhia Rusă.
Problemele cronice ale Uniunii Europene
Unghiurile de vedere ale UE şi Rusiei sunt diferite una de cealaltă, priorităţile sunt diferite. Uniunea Europeană apreciază valorile liberale, atitudinea Rusiei este compatibilă cu neo-realismul. Acordând o mare importanţă problemelor de apărare şi securitate, Rusia depune eforturi pentru a-şi condolida puterea. Uniunea Europeană însă nu poate face faţă problemelor actuale. Problemele financiare ale zonei euro, afluxul de migranţi, consolidarea partidelor naţionaliste în ţările europene, xenofobia şi Brexit-ul sunt principalele probleme existente.
Pe de altă parte, dependenţa Europei de gazul natural rusesc şi divergenţele de opinii existente de mult în interiorul NATO şi care s-au evidenţiat în ultima perioadă, trimite la nepăsare sistemul occidental în ceea ce priveşte Rusia. Atunci când toate aceste probleme sunt analizate împreună se poate face următoarea presupunere. În general Occidentul, şi în special Europa, se confruntă cu probleme actuale cronice. Din acest motiv, atenţia nu se concentrează asupra expansionismului rus. (Rador)