Horia Ghibuţiu: "Nicio surpriză: EBA, reprezentantă a statului român într-o instituţie europeană şi fiică de preşedinte, „sa”-ntâmplat să scrie, vorba aia, miau ca pisica."
După ce „Libertatea” a descoperit că Elena Băsescu se exprimă în scris aşa cum vorbeşte, adică incorect, s-au hlizit mulţi şi trebuie incluşi aici chiar cei care folosesc nonşalant nefericita sintagmă cacofonică „fiica cea mică”. Bun, EBA comite senin nu doar erori de formă - „succesuri” -, ci şi de fond, atunci când îşi contrazice părintele, crezând că acordul privind scutul antirachetă ar trebui ratificat de legislativul european, şi nu de cel din România. În plus, în orice intervenţie publică, Elena Băsescu arată că îi lipseşte uzanţa exprimării libere.
Prin urmare, pentru vânătorii de greşeli, mai ales cei din tabăra ostilă numelui Băsescu, EBA e o pradă uşoară, ofertantă şi sigură. Iar Mircea Badea are toate motivele (cu excepţia unuia - cu doar o zi în urmă, chiar lui îi scăpase un pleonasm, „protagonist principal”!) să facă tapaj după ultima poznă a Elenei Băsescu. Tot aşa, contestatarii familiei Băsescu vor savura - identificând o tentativă perfidă de minimalizare a erorilor comise de EBA - observaţia că nici preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, nu e ferit de unele dezacorduri, iar al 44-lea vicepreşedinte al SUA, James Danforth Quayle, nu ştia să scrie corect cartof!
Dar, în pofida abonamentului la erori detectabile de pe Lună, tânăra Băsescu nu e singura venită din sfera politicii care conferă noi valenţe limbii române în spaţiul public. Premierul Emil Boc foloseşte cu încredere pluralul „permisuri”, în loc de permise, presa repezindu-se să taxeze în aceeaşi zi şi „accesurile” ministrului Vasile Blaga, cu toate că sensul folosit recomanda numai această formă de plural, „accese” însemnând altceva. Să trecem repede peste nemuritoarele „almanahe” ale lui Marian Vanghelie, pe care oricum nu-l suspectam de sârguinţă în vremea gimnaziului, pentru a ajunge la greşeli frecvente, comise de prea multă lume, dar impardonabile dacă este vorba despre un primmi nistru sau despre un preşedinte al Senatului.
Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost şi rămâne înverşunat adversar al cazului acuzativ, socotind, probabil, indecentă plasarea prepoziţiei „pe” în faţa complementului direct. Despre Mircea Geoană ce să mai vorbim? Cristian Tudor Popescu i-a dat o lecţie de limbă pe care pesedistul se cuvenea s-o fi parcurs mai atent încă din şcoala generală: nu se zice „sfatul care i l-am dat”, ci „pe care”; din construcţia „bugetul acesta este decât o bază” lipseşte o negaţie indispensabilă când „decât” introduce o propoziţie circumstanţială de excepţie; în fine, când zici „noi, ca şi partid” e tot o greşeală, derivată din folosirea supărătoare a conjuncţiei „şi” cu scopul de a fi evitate cacofoniile.
Dar de unde să înveţe astăzi cei mici, dacă şi profesorii zic „lecţia care am predat-o”? Iar la Bacalaureat, competenţele lingvistice de comunicare orală în limba română s-ar cuveni să fie probate şi de un elev de clasa a V-a care poate demonstra că a priceput ce a citit.
Una peste alta, româna se vorbeşte stricat, de sus până jos. La televizor auzim tot timpul cuvântul „locaţie”, cu sensul de amplasament, folosit impropriu - de fapt e o chirie plătită pentru un lucru luat în folosinţă, nu are de-a face cu locul. Dar sună „subţire”, aşa cum mai zicem, cu buzele ţuguiate, „am servit” în loc de am mâncat sau am băut! Să nu mai pomenim despre clişeele denotând vocabular sărăcuţ sau, pur şi simplu, trândăvie. Parcă a dispărut invariabilul „deci” cu care începeam orice enunţ. În schimb, face furori postulatul „despre asta vorbim!”, uzitat cu satisfacţia nedisimulată a celor care exclamă „e gară mare!” când coboară multă lume din tramvai într-o staţie periferică.
Nu întâmplător s-au înteţit SOS-urile privind comunicarea îngrijită - a se vedea excelentul îndreptar întocmit de Andrei Pleşu sub titlul „Limba română în criză”. Un posibil remediu ar fi ca televiziunile mai importante, pentru că tot ne potrivim ceasurile după ele, să-şi sacrifice cinci minute din program pentru o emisiune cum era „Doar o vorbă săţ-i mai spun”. Audienţă ar avea cu siguranţă. Se încumetă cineva să-i caute pe discipolii lui George Pruteanu?
Recomandările noastre
