Ce-i pregătesc FBI și democrații lui Trump. Va urma un nou Watergate?

Ce-i pregătesc FBI și democrații lui Trump. Va urma un nou Watergate? Sursa: Arhiva EVZ

Doi congresmani democrați, Ted Lieu și Kathleen Rice, i-au cerut în scris directorului FBI, Chris Wray, să demareze o anchetă legată de conversația telefonică dintre Trump și oficialii din Georgia. Ei spun că fapta lui Trump se încadrează la fraudă electorală în codul penal federal, dar și în cel din Georgia. Scrisoarea acestora survine după ce un membru al Comitetului Electoral al statului, David Worley, a trimis un email prin care a solicitat la rândul său șefului FBI demararea unei anchete. Worley a declarat că va cerceta dacă apelul telefonic încalcă legislația statului federal.

Dacă investigația cerută de David Worley va dovedi că legea a fost încălcată, oficialii Comitetului electoral din Georgia ar putea solicita autorităților juridice din acest stat să ia în calcul acuzația de fraudă electorală sau să deschidă un proces civil contra lui Trump.

Republicanii se tem că noul scandal i-ar putea costa rezultatele alegerilor din Senatul Georgiei, respectiv două locuri în Senat. Unul dintre senatorii căruia ar urma să-i revină un fotoliu în Senat din partea acestui stat, David Perdue, a declarat pentru Fox News că scurgerea documentului în presă este "dezgustătoare".

Convorbirea de sâmbătă dintre Trump și Raffensperger a durat o oră  și i-a mai inclus și pe consilierul secretarului din Georgia, Brian Germany, șeful de personal Mark Meadows și cel puțin doi consilieri ai lui Trump. Acesta i-ar fi solicitat lui Raffensperger să facă public faptul că el a câștigat alegerile din acest stat. După ce a răspuns abia a 19-a oară, oficialul din Georgia l-a chemat alături pe adjunctul său și a înregistrat convorbirea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit CNN, „Dispozițiile legale, și cele federale dar și cele ale statului Georgia, prevăd că încercările de a solicita sau de a obține fraudarea unor alegeri reprezintă infracțiuni”, a explicat Preet Bharara, fost procuror general în New York. Din punct de vedere procedural, cel mai dificil aspect juridic va fi dovedirea în instanță a faptului că Trump a intenționat să comită o infracțiune.