Citind autobiografia semnată de Elena Ceauşescu, cea care habar n-avea c-o să devină „savantă de renume mondial” se referă, printre altele, la activitatea ei în Uniunea Tineretului Comunist, dar şi la sarcinile primite de la un anume Ioniţă metalurgistu'.
Privind halul în care scria femeia ce l-a inspirat pe scriitorul Eugen Barbu s-o numească „Înalta Doamnă a Țării”, nu-ţi rămâne decât să te tot cruceşti gândindu-te că una ca ea s-a aflat cândva la conducerea României, alături de Nicolae Ceauşescu, cu o clasă mai valoros decât soţia lui, totuşi.
Până să fie în ton cu noile cerinţe din 1957, an în care a fost legiferată obligativitatea învăţământului de 7 clase, „Tovarășa academician doctor inginer Elena Ceaușescu” răzbise prin hăţişul celor 3 clase primare din Petreşti. Nicolae făcuse 4 la şcoala din Scorniceşti.
După ce preluase puterea la 22 martie 1965, el a avut grijă ca deficitul educaţional să fie recuperat. O diplomă de bacalaureat şi o licenţă în Ştiinţe Economice au rezolvat decalajul în ceea ce-l privea. Cel puţin în aparenţă, căci despre esenţă nu putea fi vorba şi nici n-a fost vreodată. Ca la Elena, de altfel…
Florina, numele conspirativ al Elenei Ceauşescu
„În 1975, ajunge deputat de Argeș în Marea Adunare Națională, circumscripția Pitești-Sud, Elena Ceaușescu. Născută la 7 ianuarie 1919 conform biografiei rescrise (n.r. - puteţi afla care era adevărata dată a naşterii în Evenimentul istoric), la Petrești, Dâmbovița, Lenuța Petrescu se va muta, după ce termină patru clase primare în satul natal, la București, împreună cu fratele său.
În 1939 se înscrie în Partidul Comunist Român, cu numele conspirativ Florina, unde îl va întâlni pe Nicolae Ceaușescu, la 1 mai 1939, aceștia căsătorindu-se în 1947. Istoricul Lavinia Betea, care a publicat și o carte despre Tovarășa, a dat publicității și autobiografia Elenei Ceaușescu din 5 decembrie 1949. O redăm mai jos, pentru a se vedea de la ce nivel a pornit până a ajuns să fie Cabinetul 2”, se arată pe infopitesti.ro.
Elena Ceauşescu, agramata de serviciu
„Elena Ceauşescu (Petrescu) mam născut în comuna Petreşti, jud. Dâmboviţa, în anul 1919 la 7 Ianuarie. Părinţi se numesc Nae şi Alexandrina ocupaţia agricultori avere 4 hectare de pământ şi casă de locuit, în tre ani 1926-1930 am făcut şcoala primară în com unde mam născut.
În anul 1936 am venit la Bucureşti, am intrat ca ucenică la fabrica Lantex. în urma unei acţiuni am fost concediată. dintre cei care mă cunoşteau este Adela Petrescu. am lucrat la fabrica Texca până 1937 am intrat la fabrica Minerva. Din 1936 am participat la şedinţele Sindicatelor Unite din Şerba Vodă mă cunoaşte Rada.
în 1937 am început să lucrez pentru apărare până în 1939. prima legătură a fost Oltăr (fratele lui Jan care lucrează la CC) dintre cei care se pot lua referinţe este Lenuţa Georgescu, Ursuleasca. În 1939 când sa format comisia pentru tineret am luat parte şi am început să lucrez pentru U.T.C. În 1939 am fost făcută m.p.
mi sa comunicat de Ioniţă (metalurgistu) împreună cu Sara David care lucra în aceiaşi fab cu mine mă cunoaşte ca m.p. şi Nicu Geanu care lucra pe linie de tineret în acelaşi sector cu mine, urma să fim în aceiaşi celulă.
În toamna lui 1939 a fost grevă la fabrica Minerva, am luat parte în comitetu de conducere al grevei, dintre muncitorele de acolo mă cunoaşte una Elena, Jana Popescu, am rămas fără lucru până în tomna lui 1940 am intrat la fabrica Jachard până în 1941 am lucrat în comitetu local pe linie de U.T.C. ca secretar al Sectorului III Albastru.
mă cunoşte Demeter, Nechifor Stan, Ilona Pop, Matei Socor. în 1941 am primit un avertisment din cauză că am fost întro casă conspirativă şi am fost lăsată fără legătură de către Rec Ştefan care sa dovedit că a fost agent de siguranţă încă din 1940.
În septembrie am fost arestată singură. am fost dată de Mitran care devenise provocator, nu am recunoscut nimic şi nu am dat pe nimeni din lipsă de dovezi am fost eliberată. Din Noiembrie 1941- 1942 am avut legătură cu Zugravu care avea o atitudine provocatoare, am cerut legătură superioară ca să arăt atitudinea lui, a rupt cu mine rămând fără legătură pe linie de UTC.
În 1943 prin Iulie am luat legătură pe linie de apărare cu Revi Elena, Olga Voss până la 23 August am dus colete pentru Târgu Jiu. După 23 August am lucrat la Sectorul III Alb. Pe linie de U.T.C. ca secretară de sector până la crerea T.P.mă cunoşte din muncă Neagu andrei, Loţi Ladislau.
Am mai lucrat la T.P. la Pioneri La urmă la cadre cu Tincuţa, Marta, la Educaţie Politică cu Moisescu, Lidia. În primăvara lui 1947 am lucrat la U.F.D.R. sect I Galben cu munca culturală până în August 1947. Am plecat în concediu de boală. În acest timp am şi născut, de două ori, dar de şi am avut greutăţi totuşi am fost neglijentă că mam lăsat copleşită fără să fiu mai energică nu am depus eforturi nici să citesc, nici să merg să muncesc. Elena Ceauşescu”, scria Elena Ceauşescu în autobiografia ei.
Elena Ceauşescu l-a convins şi pe Nixon
În decembrie 1973, cu prilejul unei vizite de stat în Statele Unite ale Americii, la invitaţia preşedintelui Richard Nixon, Elena Ceauşescu a primit diploma de membru de onoare al Institutului american al chimiștilor „pentru contribuția adusă la progresul cercetătorilor în domeniul chimiei”.
Câteva luni mai târziu, la 1 martie 1974, a fost aleasă ca membru titular al Academiei Române. Totuşi, după 1989, conform unui articol din statutul Academiei Române care prevede că sunt excluși toți acei membri care au suferit condamnări penale, Lenuţa Petrescu din Petreşti a fost exclusă post-mortem din această instituție.
În noiembrie 1974, la Congresul al XI-lea al PCR, ea este aleasă și membru al Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al PCR (n.r. - care avea doar 16 membri). „Va fi realeasă deputat de Pitești în legislaturile 1980-1985 și 1985-1989. Cât a fost deputat de Pitești, între 1975-1989, Elena Ceaușescu a efectuat numeroase vizite oficiale în Argeș, fie singură (îndeosebi la Combinatul Petrochimic, la mitingurile de la Casa Sindicatelor), fie însoțindu-l pe Nicolae Ceaușescu.
Activiștii argeșeni erau terorizați când apărea aceasta la Pitești. Cum a fost Tovarășa în viața publică puteți afla din volumul lui Pacepa, „Orizonturi roșii”. Arestată la 22 decembrie 1989, judecată și condamnată la moarte la 25 decembrie, Elena Ceaușescu va fi executată în aceeași zi, de Crăciun, în curtea unității militare din Târgoviște, alături de soțul său. Când a murit era, printre altele, și deputat de Pitești în exercițiu…”, au mai notat jurnaliştii site-ului infopitesti.ro.
Anumite informaţii au fost extrase din volumul „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș” (n.r. - scris de Jean Dumitrașcu şi care în aprilie 2020 era în curs de elaborare).
sursa foto: fotografia #E075, Fototeca online a comunismului românesc, cota 7/1947