Pandemia coronavirusului ne va întoarce la atitudini mai tradiționale și mai resemnate în fața morții – sau va consolida încercările noastre de a prelungi viața?

(…)În cea mai mare parte a istoriei, oamenii s-au supus tăcuți în fața morții. Până la sfârșitul epocii moderne, majoritatea religiilor și ideologiilor au văzut moartea nu numai ca soarta noastră inevitabilă, ci și ca principala sursă de sens în viață. Cele mai importante evenimente ale existenței umane se întâmplau după ce ai respirat pentru ultima oară. Abia atunci aveai șansa să înveți adevăratele secrete ale vieții. Abia atunci ai câștigat mântuire eternă sau ai fost condamnat la suferință veșnică. Într-o lume fără moarte – și, prin urmare, fără cer, iad sau reîncarnare – religii precum creștinismul, islamul și hinduismul nu ar fi avut niciun sens. Pentru cea mai mare parte a istoriei, cele mai bune minți umane erau ocupate dând sens morții, neîncercând să o învingă”, scrie autorul în editorialul său.

(…)Poate că într-o zi Dumnezeu va aboli moartea printr-un gest metafizic grandios, cum este a doua venire a lui Hristos. Dar orchestrarea unor astfel de cataclisme a fost clar peste nivelul de înțelegere al omului de rând.

Apoi a venit revoluția științifică: Pentru oamenii de știință, moartea nu este un decret divin – este doar o problemă tehnică

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE