S-a aflat de unde au început bănuielile de dopaj în cazul Simonei Halep. Jucătoarea de tenis poartă cu ea o sticluță cu un conținut creat de un medic care a făcut parte din staff-ul unei foste câștigătoare de Liga Campionilor.
Suspiciunea de dopaj în cazul Simonei Halep a fost declanșată de sticluța din care a fost surprinsă că bea în timpul ultimelor turnee la care a participat din America de Nord. Jucăoarea de tenis a avut următorul traseul în Statele Unite și Canada: Washington – Toronto – Cincinnati – US Open (New York). Simona Halep a fost acuzată de dopaj la US Open. Sportiva din Constanța a căzut de două ori testul anti-doping, iar în corpul ei a fost găsită substanța roxadustat.
Sportiva a beneficiat de ajutorul nutriționistului neozeelendez Glenn Kearney. Fostul număr 1 WTA i-a urmat sfaturile la recomandarea fostului ei antrenor, Darren Cahill. Kearney i-a explicat lui Halep că fiecare persoană înregistrează o pierdere de colagen de 1,5% pe parcursul unui interval de 12 luni după împlinirea vârstei de 20 de ani.
Ce bea Simona Halep din sticluța sa
Kearney a brevetat, împreună cu Andy Murray și Eva Carneiro, medicul dat afară în 2015 de Jose Mourinho de la Chelsea, un supliment de colagen lichid de înaltă rezistență. Acest supliment a fost conceput pentru sportivii de performanță. Este vorba de TRR Nutrition, o gamă care are ca produs de vârf Advanced Collagen
TRR Nutrition este o fromulă de colagen super-puternic folosit ca supliment lichid destinat întăririi articulațiilor, oaselor și refacerea sistemului imunitar. De asemenea, acest supliment face parte din programul de recuperare rapid deoarece conține 10.000 mg de colagen marin, turmeric, ghimbir, acid hyaluronic, glucozamină, cupru și vitamina C.
Eva Carneiro este fostul medic al lui Chelsea. Ea a fost demisă de Jose Mourinho pentru că nu i-a plăcut cum a intervenit pe teren în cazul accidentării Eden Hazard. „Nu mi-a plăcut ceea ce a făcut staff-ul medical pentru că, indiferent dacă ești doctor sau secretară pe bancă, trebuie să înțelegi jocul”. Mai mult decât atât, antrenorul portughez nu i-a mai permis Evei să ia loc pe banca de rezerve la meciurile lui Chelsea, notează Prosport.ro.