Medicii au declarat că pofta de dulce și setea excesivă sunt principalele simptome ale unei boli grave și că acestea nu trebuie neglijate. Ei au mai vorbit și despre cantitatea de apă și de zahăr care trebuie consumată într-o zi.
Medicii au declarat că pofta de dulce și setea excesivă sunt principalele simptome ale unei boli grave. Ei au mai spus că cei care mănâncă foarte mult zahăr ar putea avea candida sau altă ciupercă.
„Infecţia cu fungi (ciuperci), de obicei candidozele, ne fac să mâncăm incontrolabil dulciuri, dar şi pâine. Acestea se transformă rapid în organism în glucoză şi practic, în loc să scăpăm de ciupercă, noi o alimentăm. Dacă aţi luat antibiotice recent, dacă aţi fost sub tratament cu steriozi şi dacă simţiţi mereu nevoia de ceva dulce, este bine să vă faceţi analize. Există tratamente medicamentoase care vă scapă rapid de ciupercă şi automat de pofta de dulce“, spune medicul internist Andrei Mitran.
Medicii au mai spus că pofta de dulce ar putea fi un principal simptom al unei probleme hormonale, ale depresiei sau ale tiroidei.
„Glanda tiroidă reacţionează rapid atunci când organismul este supus unui stres permanent şi atunci când nu ne mai odihnim suficient. Ca să avem energie, creierul ne transmite că are nevoie de dulciuri. Tiroida suferă şi, dacă observaţi astfel de semne, este bine să mergeţi la medic, să vă schimbaţi regimul de viaţă, dar şi cel alimentar.Dacă aveţi peste 40 de ani şi nu mai simţiţi deloc nevoia să faceţi dragoste cu partenerul, dar în schimb mâncaţi dulciuri, poate fi un semn de premenopauză.
Mai mult, la femeile de peste 45 de ani poate fi un semn de menopauză. Este bine să faceţi o vizită la ginecolog care vă poate ajuta şi vă poate oferi un tratament adecvat. De asemenea, dacă nu mai aveţi poftă de viaţă, petreceţi mult timp singuri, aveţi imsomnii, dar mâncaţi dulciuri multe, poate fi semn de depresie. Dulciurile dau pe moment o senzaţie de bine, dar nu tratează boala“, a mai spus specialistul.
Când trebuie să mergem la consult
Medicul a mai declarat că cei care beau mai mult de 3-4 litri de apă pe zi trebuie să meargă la consult de urgență. Pofta de dulce și setea excesivă ar putea fi și simptomele diabetului, deshidratării sau bolilor la rinichi.
„Setea excesivă atât la adulţi, cât şi la copii, este un semn clar de diabet zaharat sau de diabet insipid. Dacă aveţi astfel de simptome pe perioade lungi de timp este bine să mergeţi la medic. Setea excesivă este şi un semn de deshidratare şi puteţi să ajungeţi să leşinaţi pe stradă. Setea este un semn şi de insuficienţă renală, iar la copii poată să indice şi probleme cardiace“, mai spune medicul.