Ce au spus Viorel și Andrei Hrebencic în fața judecătorilor de la Inalta Curte
- Virgil Burl ă
- 12 octombrie 2015, 19:16
Cei doi, alături de fostul deputat Ion Adam, au recunoscut toate faptele în dosarul retrocedărilor fraudulaose de păduri. Cei trei au susținut că recunosc toate faptele, așa cum au fost descrise în rechizitoriul procurorilro DNA. Inculpații au sperat că vor obține pedepse mai mici, însă judecătorii nu le-au crezut mărturiile atât de diferite de cele făcute în cursul anchetei în fața procurorilor.
Andrei Hrebenciu: Regret decizia prin care l-am sprijinit pe tatăl meu. Regret că am provocat suferinţă mamei şi soţiei mele. Acesta a fost un accident în viaţă mea. Sunt lector universitar şi am fost invitat la Stanford University unde am cunoscut laureaţi ai premiului nobel. Îmi asum consecinţele faptelor mele şi nu vreau să fiu considerat o victima a tatălui meu. Îmi asum consecinţele.
Îmi menţin declaraţia dată în decembrie 2014. Îmi asum comiterea faptelor şi îmi asum consecinţele. Recunosc învinuirea. Recunosc că am fost complice la infracţiunea de trafic de influenţă prin punerea la dispoziţie a firmei. Asta era şi o metodă de spălare de bani. Am avut o discuţie legată de numirea în Consiliul de Administartie al SIF Modolva. Era la un hotel. Acolo era şi tata împreună cu Bengescu. În mai 2013 la o discuţie cu tata mi-a povestit că Bengescu este un inginer silvic care se ocupă de punerea în posesie a unor suprafeţe ale domnului Sturza. Tată mi-a relatat că a fost contactat de domnul Bengescu care era în criză de timp legată de punerea în posesie. I-a solicitat tatălui meu să o intrevină la bacău pentru urgentarea situației. Pentru acest ajutor i-a propus să între în actul de vânzare cumpărare. Am cerut nişte detalii legate de antecontract. Mi s-a spus că este vorba despre o suprafaţă de 43 de mii de hectare dar preţul din acte era de 2500.de euro pe hectar. Dată fiind formaţia profesională de economist, cunosc extrem de bine procedurile pentru realizarea unei investiţii de o asemenea anvergură.
Mi-am exprimat rezervele cu o serie de argumente. Mi s-a părut extrem de greu că cineva să intabuleze mii de hectare într -un termen atât de scurt. Toate aceste etape ar fi durat cel puţin un an. Prin actul dintre domnul Sturdza şi domnul Bengescu, de la momentul întabularii şi până la perfectarea final era prevăzut un termen de doar şase zile. În ciudat argumentelor, tatăl meu a insistat spunându-mi: ”Lasă Andrei...dacă merge bine ,dacă nu..nu”.
Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor de la Curtea Supremă. El le-a povestit magistraţilor că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimb, fostul deputat urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.
Declarația lui Viorel Hrebenciuc
„Undeva la începutul lunii iunie 2013 am avut o discuţie cu fiul meu. I-am spus că m-am întâlnit cu domnul Bengescu care era în criză cu permisiunea de vânzare cumpărare. Domnul Bengescu mi-a solicitat ajutorul pentru a interveni pe lângă funcţionarii din jud Bacău pentru a urgenţă punerea în posesie. Mi-a propus să fiu parte în actul adiţional care urmă să se semneze. Am fost de acord. Actul avea prevăzut un termen de 60 de zile. Am vrut să întru în act că nume propriu, dar având în faţă un posibil scandal mediatic. Şi l- am rugat pe fiul meu să-mi dea o firma. Fiul meu a fost extrem de reticent . Eu am insistat şi din nefericire Andrei a cedat şi a fost de acord.regret faptul că l-am implicat pe fiul meu în acesta problema . Nespus de mult. Am avut o întâlnire cu doi avocaţi şi mi au spus că hotărâre era definitivă şi executorie. I-am rugat să se ocupe de actual adiţional. Vreau să mă referă la întâlnirea din 24 iunie pe care am avut o cu Paltin Sturdza. L-am rugat pe fiul meu să mă ducă cu maşină la Oneşti. La Brașov am avut iniţiativa de a mă întâlni cu Paltin Sturdza dorind să îl prezint fiului meu Era vorba despre un interlocutor plăcut . Discuţia s-a axat pe teme istorice. El fiind nepotul generalului Avramescu, erou al armatei române. Andrei i-a oferit o carte scrisă de el. Aş vrea să fac o scurtă consideraţie. Vreau să va menţionez faptul că mi-am asumat decizie indiferent de consecinţe. În momentul în care s-a pus problema arestării preventive mi-am dat demisia. În ultimul an nu am făcut comentarii în social media,aşa după cum se poartă.
Recunoaștere integrală
Recunosc starea de fapt care a fost prezentată în rechizitoriu şi solicit să fiu judecat în baza probelor de la urmărire penală. Menţin declaraţia şi va voi da toate amănuntele legate de modul în care am fost implicat. Va voi spune doar adevărul. M-a rugat să-l recomand domnului Adam în vederea angajării că bun profesionist pentru lucrările cadastre privind suprafeţele forestiere. Am fost de acord să-l recomand domnului Adam. În continuare mă voi referi la întâlnirea care a avut loc în 2013 cu domnul Paltin şi Adam. Domnul Paltin mi-a spus că are dificultăţi în punerea în executare a hotarârii judecătorești privind punerea în posesie. Reclamă abuzuri ale direcţiei din Bacău. Faţă de familia struza am un respect deosebit. În anul 2002 am suferit un infarct. De operaţia mea s-a ocupat domnul Dimitriie Sturdza care mi-a facilitat întâlnirea cu un mare chirurg francez. Îi datorez viaţă. Atunci,ascultând plângerile domnului Paltin Sturdza am considerat nedrept că un om nedereptățit. Lucru care rezultă din hoţărârea judecătorească,nu putea să beneficieze de dreptul sau. Şi în discuţiile ulterioare am spus că mă voi interesa să verifică organele abilitate dacă se comit abuzuri în cazul sau. Nu am pretins nimic şi nici nu mi-a a promis bani bunuri sau foloase. Era prima întâlnire şi nici nu ne cunoşteam. La dată menţionată nu costeam nimic despre tratativele dintre Bengescu, Sturdza şi Adam. Nu am asistat la negocierile privind actele de vânzare cumpărarea.
Fără reprezentant al Statului în sală
Cu toate că cei trei s-au căit în faţa instanţei, magistraţii au refuzat să le accepte cererile de recunoaştere a faptelor şi de reducere a pedepselor. Aşa că ei vor fi judecaţi alături de ceilalţi inculpaţi care nu şi-au recunoscut implicarea în afacerea de 300 de milioane de euro. Ministerul Finanţelor este parte civilă în dosar. Niciun reprezentant al instituţiei nu s-a prezentat la proces.