Smiley și Gina Pistol s-au întors în timp și s-au jucat cu zăpadă ca doi copii. Imagini cu distracția celor doi au fost postate pe rețelele de socializare.
Smiley și Gina Pistol preferă să-și petreacă fiecare moment liber unul alături de celălalt. Dovadă imaginile publicate pe rețelele de socializare. Deveniți anul trecut părinții, interpretul și prezentatoarea au revenit se pare la unul dintre cele mai iubite momente ale copilăriei. Cei doi au fost surprinși, recent, jucându-se cu zăpadă, ca doi copii care abia au așteptat să vină iarna.
Smiley recunoaște că iubește iarna care este anotimpul său preferat. „Acum doi ani de abia așteptam zăpadă ca să o tăvălesc pe Gina, azi mă tăvălește bucuria ca o să vină prima zăpadă din viața fetiței noastre Dimineața m-am spălat pe față cu zăpadă. Gina m-a urmat. Ningea abundent. M-am tăvălit pe jos de bucurie. Nu și Gina, ea s-a bucurat din picioare, ca să nu răcească. Pe la prânz ne-am dat zăpadă din curte cu o sculă împrumutata de la vecinul nostru care le are pe toate, iar pe seara ne-am întrebat împreună cu vecinul dacă ninge anul asta. Pe la voi a nins ca pe la noi?”, a scris Smiley pe rețelele de socializare.
Succes și în afaceri
Lui Smiley nu îi merge bine doar în dragoste, ci și în afaceri. Interpretul vrea să își dezvolte afacerile și s-a asociat cu fratele său, alături de care a înființat o nouă firmă.
El va deveni dezvoltator imobiliar și a investit sume importante într-un proiect în care asociat este și fratele său, Filip George Maria. Societatea înființată de cei doi se numește Fam Brothers Capital SRL și are ca principal obiect de activitate: „dezvoltare (promovare) imobiliară”.
Fam Brothers Capital SRL deține 6% dintr-o altă societate imobiliară, și ea proaspăt înființată, Inception Development SRL, cu sediu în Calea Floreasca din București. Restul părților sociale este împărțit între trei persoane fizice și alte 5 societăți comerciale, cel mai mare aport avându-l un fond de investiții privat înființat anul trecut, tot în București.
Ce firme mai deține muzicianul
Deocamdată nu se cunosc planurile pe care le au cei implicați în proiect, dar este evident că zona va fi cea imobiliară, un domeniu în care Smiley nu este chiar un debutant. Și asta pentru că muzicianul și fratele lui, Filip, mai au o firmă care se ocupă cu „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerizdențiale”. Societatea activează din 2014, iar cei doi sunt asociați cu Lucian Mitrea, soțul Andreei Bănică, conform sursei citate.
Firma a avut cifră de afaceri zero începând din anul 2019 și a ajuns în 2020 la datorii de peste 3 milioane lei. Cel mai prfitabil an a fost 2017, când societatea a avut încasări de aproape 450.000 de lei.
Celelalte firme ale lui Smiley au legătură industria showbizului: Ha Ha Ha Production și Ha Ha Ha Music Production (producție muzicală), Iv Clothing SRL (producție articole textile) și Festigal SRL (companie de organizare de evenimente).