În opinia lui Adrian Severin, o decizie a Curții Constituționale (CCR) în acest sens ar fi necesară deoarece actul normativ permite instituirea de facto a stării de urgență, fără să fie supusă controlului parlamentar.

„Starea de alertă nu-i altceva decât stare de urgență, căreia i se da cu viclenie alt nume… Virusul biologic nu poate fi combătut virusand legea fundamentală, ucigând contractul cetățenilor… Haosul constituțional afectează ordinea de drept. Deschide poartă autoritarismului și terorii de stat”, susține Adrian Severin, conform luju.ro.

În cazul în care Curtea nu va decide anularea legii, arată Adrian Severin, se va perpetua cadrul legal care permite Guvernului să mențînă abuziv restricțiile pandemice, fără a ține cont de Parlament.

Adrian Severin a lansat apelul către CCR, într-o sesizare „amicus curiae” atașată dosarului în care instanța de contencios constituțional va judecă excepția ridicată de către avocata Silvia Uscov .

Fostul ministru al Afacerilor Externe își construiește argumentația pe faptul că Legea 55/2020 permite ca starea de alertă să devină o stare de urgență de facto. Și permite ca drepturile și libertățile fundamentale să fie restrânse la fel de mult că în starea de urgență.

Aceasta deoarece starea de alertă nu este supusă controlului parlamentar – aspect profund nedemocratic și anticonstituțional, avertizează Adrian Severin.

carantina ilfov voluntari pantelimon
carantina ilfov voluntari pantelimon

Legea produce discriminare între cetățeni

Potrivit argumentației sale, faptul că Legea 55/2020 permite declararea stării de alertă doar pe teritoriul unor anumite unități administrativ-teritoriale, actul normativ produce o discriminare între cetățenii din afară acelor UAT-uri (care se pot bucură în continuare de drepturile și libertățile protejate în mod normal de către Constituție) și cei din interiorul unităților administrativ-teritoriale (ale căror drepturi și libertăți sunt îngrădite arbitrariu, prin Legea 55/2020).

Gradul de arbitrariu introdus de lege se referă la faptul că ea permite că drepturile și libertățile să fie îngrădite prin acte normative infralegale (hotărâri de Guvern, hotărâri de CNSU, de comitete județene pentru situații de urgență etc.), iar nu prin lege. Or, acest lucru este interzis explicit de către art. 53 din Constituție, subliniază fostul europarlamentar.

Adrian Severin avertizează că Legea 55/2020 permite prelungirea la nesfârșit a stării de alertă, printr-un număr nelimitat de hotărâri de Guvern. Chiar dacă teoretic HG-urile pot fi atacate în contencios administrativ, practica instanțelor arată că judecătorii nu văd nimic în neregulă cu aceste acte infralegale. Magistrații se pronunță doar pe partea tehnică – respectiv constatând că ele au fost emise în organizarea aplicării unei legi (respectiv Legea 55/2020).

Concluzia este că Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 permite nici mai mult, nici mai puțin, decât instaurarea și perpetuarea dictaturii sub un pretext aparent de bună-credință (acela al măsurilor sanitare), încheie profesorul universitar.

Principalele pasaje din sesizarea lui Adrian Severin către CCR:

„O decizie care să constate neconstituționalitatea legii nr. 55/2020, în întregul sau, este pe deplin întemeiată și perfect benefică pentru apărarea și consolidarea ordinii noastre constituționale, de esență căreia este împrejurarea că drepturile fundamentale nu pot fi limitate de puterea executivă.

Recent, Guvernul României a anunțat că, în aplicarea legii nr. 55/2020, a hotărât prelungirea și amplificarea limitării drepturilor fundamentale, pentru a nu știm câtă oară, printr-un act administrativ, în condițiile unei așa numite «stări de alertă». S-a precizat, cu acest prilej, că hotărâri similare ar urmă să fie luate și în viitor. Cât de (ne)constituțională este această abordare? Ce efecte juridice poate produce ea, în condițiile în care se plasează în afară ordinii constituționale?

I «Starea de urgență» și restrângerea exercițiului unor drepturi (…)

Constituția este contractul nostru social, valabil inclusiv pe timpul pandemiilor și al altor catastrofe naturale (la care art. 53.1 face referire). Nici un argument de oportunitate nu poate fi invocat pentru încălcarea ordinii constituționale. Nici un cetățean loial calității sale de membru al cetății nu poate crede că respectarea Constituției poate face rău… sănătății.

Întrucât anumite garanții constituționale referitoare la exercițiul libertăților cetățenești sunt diminuate pe timpul stării de urgență, garanțiile referitoare la procedura limitării acestui exercițiu trebuie observate cu și mai mare rigurozitate. Nu degeaba art. 53 (2) frază întâi prevede că «Restrângerea (de drepturi și libertăți – nn) poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică.»

Cu alte cuvinte, starea de urgență, că instrument, acceptat constituțional, pentru restrângerea unor drepturi și libertăți, nu poate pune între paranteze ordinea democratică, măsurile luate în condiții excepționale trebuind să fie compatibile cu această. Necesitatea măsurilor se apreciază în raport cu regulile și principiile democrației, astfel cum ele sunt consacrate de Constituție, iar nu prin negarea lor.

Toate aceste argumente sunt valabile, mutatis mutandis, și în ceea ce privește starea de asediu. Ele nu privesc, însă, așa numită «stare de alertă», la care Constituția nu se referă, dar care a fost reglementată printr-o lege specială. În consecință, regimul „stării de alertă” nu poate include restricționările posibile doar în cazul «stării de urgență» și al «stării de asediu», mai ales dacă se dorește că procedura de adoptare să fie altă; și anume una care oferă puteri sporite executivului în dauna legislativului.

Întrucât Legea nr. 55/2020 are că obiect acela de a dispune instituirea sau transpunerea în viață a unui regim excepțional (starea de alertă) care permite limitarea drepturilor și libertăților fundamentale în situații neprevăzute de Constituție, ea este în mod esențial și integral neconstituțională.

Adrian Severin
Adrian Severin

II «Starea de urgență», «situația de urgență» și «starea de alertă» (…)

Întrucât Legea nr.55/2020 da «stării de alertă» (neprevăzute de Constituție) același conținut normativ, subsumat acelorași premise faptice, cu al «stării de urgență» (prevăzute de Constituție), atașând simplei schimbări a denumirii faptelor o schimbare fundamentală a procedurii privind restrângerea drepturilor, ea este în întregime neconstituțională;

reglementarea derogatorie a unei instituții constituționale, sub o denumire diferită, printr-o lege infraconstitutionala, cu consecință sustragerii de la garanțiile stabilite de Constituție în cazul recurgerii la respectivă instituție, este inadmisibilă.

III. Limitarea libertăților și drepturilor fundamentale nu poate avea loc decât în condițiile stărilor de excepție menționate de Constituție (…)

Constituția numește doar două asemenea regimuri excepționale: starea de urgență și starea de asediu. Consecință principala a situațiilor respective constă în limitarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Alte situații, precum ar fi cea numită de legiuitorul infraconstitutional «stare de alertă», nu pot justifică limitarea de drepturi fundamentale și nu pot conduce la astfel de limitări, căci atunci, pe fond, nu ar mai există nicio diferența între regimurile speciale prevăzute de Constituție și cele neprevăzute de ea, în condițiile în care excepțiile, inclusiv cele constituționale, sunt de strictă interpretare. Prin legi organice se pot restrânge în mod excepțional drepturi și libertăți, dar nu se pot institui regimuri de excepție având în conținut asemenea restrângeri, în afară celor prevăzute de Constituție.

«Starea de alertă», creată că instituție juridică prin lege, iar nu prin Constituție, este menită fie a preveni ajungerea la starea de urgență, fie a facilita trecerea de la starea de urgență la normalitatea deplină, printr-o gestiune post-criză adecvată. De aceea, „starea de alertă” trebuie instituită și administrată în condițiile legislației existente, conformă cu standardele constituționale care circumscriu normalitatea. Spiritul, dacă nu și litera Constituției, permite restricționarea drepturilor civile numai în cazul stării de urgență (și, evident, al celei de asediu).

Altminteri, «starea de alertă» nu ar fi altceva decât tot „starea de urgență”, că stare de drept, căreia i se da cu viclenie alt nume, întrucât nu există condiții pentru a o constată că stare de fapt.

Așadar, textele art. 93 și 53 nu pot fi despărțite. Limitarea exercițiului drepturilor și libertăților prevăzute de Constituție poate avea loc numai prin lege (organică) și numai în cazul instituirii stării de urgență sau de asediu. În cazul în care starea de urgență sau cea de asediu nu au fost instituite, prin lege poate fi restrâns numai exercițiul acelor drepturi și libertăți care își au izvorul în legislația infraconstitutionala. Orice alte limitări sunt nule absolut că fiind neconstituționale.

Întrucât Legea nr. 55/2020 conferă «stării de alertă» (neprevăzută de Constituție), sub aspectul restrângerii exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, un regim juridic identic cu cel al «stării de urgență» (prevăzută de Constituție), în condițiile în care, prin ipoteza, situația de fapt care justifică instituirea unor asemenea regimuri de excepție, formal distincte, trebuie să fie diferită, rezultă că ne aflăm în prezența unui act normativ care, în întregul sau și prin întreagă să concepție, fraudează Constituția.

Raed Arafat

IV Limitarea drepturilor fundamentale prin ordonanță guvernamentală este interzisă (…)

(1) Întrucât Legea nr. 55/2020 în mod concret abilitează puterea executivă (Guvernul și instituțîi subordonate acestuia) să stabilească norme din categoria celor a căror adoptare întră în competență exclusivă a puterii legislative, ea este neconstituțională; faptul că abilitarea este sistemică (cu caracter general), iar nu pentru situații și pe durate de timp precis specificate, constituie o circumstanță agravantă în stabilirea caracterului integral neconstituțional al acestei legi.

V Ceea ce nu se poate face prin ordonanță nu se poate face prin hotărâri de Guvern sau acte administrative de rang inferior

a) Legea 55/2020, prin care s-a dorit reglementarea așa-numitei «stări de alertă» într-o procedură… alertă, fără legătură cu regulile de conduită ale unui Parlament democrat, a adus la lumina zilei aberația juridică cuprinsă într-un articol care arată astfel:

«Articolul 4: (1) Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.

(2) Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul țării sau doar pe teritoriul unor unități administrativ-teritoriale, după caz.

(3) Când starea de alertă se instituie pe cel puțîn jumătate din unitățile administrativ-teritoriale de pe teritoriul țării, măsură se supune încuviințării Parlamentului. Parlamentul se pronunță în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, în termen de 5 zile de la dată solicitării de încuviințare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviințare, starea de alertă încetează de îndată.

(4) Parlamentul poate încuviința măsură adoptată de Guvern integral sau cu modificări.»

O asemenea hotărâre a Parlamentului este neconstituțională

Făcând aplicarea acestui text, Guvernul a adoptat o hotărâre (HG) prin care a instituit starea de alertă și a dispus limitarea unor drepturi și libertăți cetățenești pe întreg teritoriul țării. Supus aprobării Parlamentului, actul de drept administrativ al executivului a fost consacrat printr-o hotărâre a legislativului (sic!).

O asemenea hotărâre a Parlamentului este neconstituțională, singurele acte normative concepute de Guvern care pot fi aprobate de legislativ fiind inițiativele legislative și ordonanțele.

În urmă Deciziei CCR nr. 457/2020, prin care s-a declarat neconstituționalitatea art. 4 alin. 3 și 4 ale legii nr. 55/2020, situația s-a agravat însă, întrucât prelungirea stării de alertă s-a operat prin hotărâri succesive ale Guvernului care nici nu au mai fost supuse controlului politic parlamentar (prin întrebări, interpelări sau moțiuni), chiar dacă au depășit termenul legal maxim de 60 de zile.

Din decizia respectivă, Guvernul a înțeles că prerogativele sale referitoare la instituirea stării de alertă nu mai au nicio limită și nu se mai supun niciunui control, iar Parlamentul a dedus că nu mai are nicio autoritate și nicio răspundere în materie.

Limitarea stării de alertă la o durata de 30 plus 30 de zile, că și în cazul stării de urgență sau al stării de asediu, nu pornește, desigur, de la prezumția că situația de fapt care a impus un regim juridic de excepție dispare într-un asemenea interval de timp, ci consacră raționamentul potrivit căruia, după maximum 60 de zile de derogare de la ordinea de drept normală instituită de Constituție, statul și-a creat condițiile pentru a rezolva problemele puse de situația respectivă cu instrumentele (juridice) de care dispune în mod normal. În siajul logicii constituționale, legiuitorul a stabilit, pe de o parte, că prelungirea fără limita a restrângerii exercițiului drepturilor și libertăților cetățenești poate conduce la abuzuri ale statului în raporturile cu cetățenii și, pe de altă parte, că prelungirea stării de excepție dincolo de 60 de zile riscă să transforme excepția în regulă, consacrând amputarea libertățîi că pe o cutumă. De aici decurg două observații cu privire la Legea nr. 55/2020.

Instituirea stării de alertă altfel decât prin lege este neconstituțională

i. În concepția legiuitorului, «anormalitatea legitimă» are în vedere schimbarea raporturilor de putere dintre instituțiile statului (conferind prerogative sporite executivului) și dintre stat și cetățeni (limitând exercițiul drepturilor și libertăților cetățenești).

Așa stând lucrurile, în ceea ce ne privește, chiar dacă, prin absurd, am socoti că exercițiul drepturilor și libertăților cetățenești poate fi restrâns și în afară stării de urgență sau de asediu, nu am putea acceptă că această se poate realiza altfel decât prin lege (hotărârea de guvern neavând nici măcar natură unei legi adoptate ad referendum, așa cum este cazul cu ordonanțele guvernamentale) și pe o durata maximă de 60 de zile.

Așadar, instituirea stării de alertă altfel decât prin lege este neconstituțională, cel puțîn în măsură în care ea implică restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești și modifică raporturile între puterile statului stabilite prin Constituție. Întrucât Legea nr. 55/2020 o permite, această este neconstituțională.

ii. Prelungirea stării de alertă prin acte administrative emise de Guvern dincolo de durata legală de 60 de zile nu poate fi tratată că o încălcare a legii, ci că o intrare deliberată a executivului pe terenul competenței legislativului, față de claritatea absolută a textului de lege hotărârile de guvern în cauza devoaland voință puterii executive de a legifera în locul și împotriva puterii legislative.

În aprecierea și sancționarea acestui comportament se cer aplicate, mutatis mutandis, considerentele Deciziei CCR nr. 685/2018, referitoare la conflictul juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și ICCJ, având că obiect procedura de formare a completelor de cinci judecători, identitatea de rațiune conducând la identitate de concluzie.

Toate acestea dovedesc, o dată în plus, necesitatea și temeinicia unei decizii prin care CCR să declare Legea nr. 55/2020 că neconstituțională în întregul sau.

Polițiști cercetați

Starea de alertă nu este stare excepțională

b) «Starea de alertă» nu este o «stare excepțională» în sens strict; cel puțin, nu este așa prin raportare la Constituție. Singurele stări de excepție de la regimul constituțional normal sunt, pe timp de pace, starea de asediu și starea de urgență.

De aceea, «starea de alertă» trebuie instituită și administrată în condițiile legislației existente, conformă cu standardele constituționale care circumscriu normalitatea.

Dacă în acest sens și în acest context Guvernul adopta Ordonanțe de urgență, numai acestea sunt obligatoriu supuse aprobării Parlamentului. Restul măsurilor de administrare a situației (evident, inclusiv cele adoptate prin HG) vor fi evaluate de Parlament prin utilizarea instrumentelor de control parlamentar asupra activității executivului și prin nimic altceva.

Prin OUG nu se pot limita, însă, drepturile și libertățile cetățenești. Dacă dorește asemenea limitări, Guvernul are la dispoziție inițiativa legislativă, care va putea fi analizată de Parlament în procedura de urgență, dar și această numai în cazul în care este instituită starea de urgență. Altminteri, „starea de alertă” nu ar fi altceva decât tot „starea de urgență”, că stare de drept, căreia i se da șmecherește alt nume, întrucât nu există condiții pentru a o constată că stare de fapt.

Pe de altă parte, chiar dacă, prin ipoteza, am acceptă că „starea de alertă” (despre care Constituția nu spune nimic) se instituie prin HG, această nu înseamnă că și drepturile cetățenești se pot limita prin HG. Dacă drepturile și libertățile nu pot fi limitate prin OUG, care se supune adoptării Parlamentului în procedura de urgență, cu atât mai puțîn pot fi limitate prin HG.

Parlamentul exercită controlul politic asupra guvernului

c) Constituția spune clar ce poate face Parlamentul și care sunt raporturile sale cu executivul. Parlamentul exercită controlul politic asupra guvernului pe alte cai decât aprobarea hotărârilor acestuia. HG sunt acte administrative și ele sunt cenzurate, din punctul de vedere al legalității, de contenciosul administrativ (puterea judecătorească).

Dacă Guvernul adopta HG discutabile, criticabile, inoportune, Parlamentul are la dispoziție doar instrumentul motiunilor (simple și de cenzură), întrebărilor și interpelarilor; iar asta nu pentru a le desființa, schimbă sau confirmă în mod direct, ci pentru a determina pe emitentul lor să renunțe la ele, în tot sau în parte.

Între decretul prezidențial privind instituirea stării de urgență (care nici acela nu este lege și nu poate limita drepturi, ci doar indică drepturi pe care Parlamentul ar urmă să le limiteze dacă și cât socotește potrivit) și HG privind instituirea „stării de alertă” este o diferența de natură și de regim juridic incontestabile.

Cel dintâi este prevăzut de Constituție și, în acest sens, este un act de drept constituțional sui generis. Emitându-l, Președintele îndeplinește o atribuție conferită lui de legea fundamentală, care îl pune într-o relație specială cu Parlamentul. De aceea, la limita și în lipsa unor dispoziții constituționale contrarii, s-ar putea admite că tot ceea ce era de natură legislativă în decretul prezidențial capătă putere de lege prin hotărârea de aprobare a Parlamentului. Că urmare a forței sale juridice, această hotărâre poate fi supusă controlului CCR.

În ceea ce privește HG, așa cum am spus, această este un act administrativ normativ care se supune altor forme și altor proceduri de control, corespunzător cu forță să juridică de rang secund. Că simplu set de măsuri administrative necesar pentru evitarea unei crize sau lichidarea consecințelor unei crize, adoptat în baza legilor existente și în cadrul constituțional general, starea de alertă nu reclamă stabilirea unui raport juridic extraordinar între Parlament și Guvern.

Miniștrii Sănătății și ai Afacerilor Interne capătă puteri sporite

d) Potrivit art. 13 al Legii 55/2020, Parlamentul delegă miniștrilor sănătății și afacerilor interne competență de a institui prin ordin comun «obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.» Din punct de vedere sanitar, astfel de măsuri pot fi binevenite. Din punct de vedere juridic, însă, avem de a face cu restrângeri ale libertății persoanelor. Mai mult, se urmărește că nerespectarea respectivelor limitări să atragă răspunderea contravențională.

Or, adoptarea unor asemenea reglementări este, potrivit art. 53 din Constituție, atributul exclusiv al Parlamentului, care trebuie să aprecieze și să își asume nemijlocit și motivele concrete ale limitării, interesul public al recurgerii la această, condițiile specifice ale aplicării ei, excepțiile de la limitare, eventualele compensații etc.

La fel se pune problema și cu limitarea dreptului de a părăși domiciliul și de a circulă în spațiul public, precum și cu aceea a orelor de funcționare a magazinelor, restaurantelor, sălilor de sport, toate aducând atingere inclusiv dreptului la muncă al salariaților acestora. Niciuna dintre aceste restricții nu se poate adopta altfel decât prin lege și numai în cazul în care este instituită starea de urgență.

Amenzile prin care s-ar sancționa încălcarea unor asemenea limitări de drepturi, instituite prin ordin ministerial sau hotărâre de guvern, iar nu prin lege, sunt și rămân nule; fapt regretabil, atunci când măsurile sunt utile.

În măsură în care Legea nr. 55/2020 abiliteaza puterea executivă să adopte acte normative care, potrivit Constituției, nu pot fi adoptate prin Ordonanță simplă sau Ordonanță de Urgență, ea este neconstituțională; a fortiori, această lege este neconstituțională, în condițiile în care abilitarea vizează limitarea unor drepturi și libertăți fundamentale prin acte administrative cu caracter normativ inferioare Ordonanței guvernamentale, respectiv acte nesupuse, asemenea ordonanțelor, controlului parlamentar direct prin dezbaterea și adoptarea / respingerea lor ulterioară de către puterea legislativă.

 VII Drepturi individuale, egalitatea în drepturi și caracterul unitar al statului român

Acestor observații este obligatoriu să adăugăm o altă la fel de importantă. Potrivit Legii 55/2020, în formă să inițială, instituirea „stării de alertă” este supusă încuviințării Parlamentului numai dacă ea se aplică în cel puțîn jumătate din unitățile administrativ-teritoriale ale țării (în principiu, jumătate din numărul județelor). În măsură în care am admite că, în interpretarea literală a legii, un asemenea regim juridic special ar impune și limitarea drepturilor și libertăților cetățenești, acordul Parlamentului nu s-ar mai cere atunci când alertă acoperă, în mare, mai puțîn de jumătate din teritoriul național.

Asta înseamnă că drepturile cetățenești nu mai sunt individuale, ci colective, și sunt determinate pe criteriul teritorial. În plus, o parte din cetățenii români s-ar bucură de garanțiile oferite de Constituție prin implicarea obligatorie a legislativului în decizia privind exercitarea drepturilor lor fundamentale, iar alții nu; totul depinzând de întinderea stării de alertă în spațiu.

Chiar și dacă problema drepturilor individuale nu s-ar pune, încă nu se vede de ce teritoriul național ar trebui parcelat, pe o parte a acestuia, delimitată după fantezia executivului, Guvernul exercitând atribuțiile conferite de Constituție, la nivelul întregii țări, Parlamentului.

Mai este atunci statul român stat unitar? Mai sunt cetățenii români egali în drepturi?

Prin stabilirea neconstituționalității art. 4 alin 3 din Legea nr. 55/2020, potrivit Deciziei CCR nr.457/2020, problema este aparent rezolvată. Ar fi așa numai dacă prin instituirea stării de alertă nu s-ar aduce atingere drepturilor și libertăților cetățenești și nu s-ar trece prerogative ale legislativului în competențele executivului, ci doar s-ar lua măsuri speciale, în limitele atribuțiilor normale ale guvernului, cu scopul prevenirii unor calamități, limitării impactului acestora sau gestionării consecințelor lor.

În caz contrar, cetățenii domiciliați pe teritoriul pe care s-a instituit starea de alertă devin nu doar subiect al limitării de drepturi, ci și obiect al unor proceduri excepționale privind limitarea acestora, cu scoaterea lor de sub protecția Parlamentului.

Or, drepturile individuale ale cetățenilor României, conferite de Constituție, se găsesc în patrimoniul acestora prin efectul unui raport de cetățenie fără legătură cu domiciliul lor sau teritoriul unde își au reședința. Puterea legislativă poate restrânge exercițiul drepturilor în anumite condiții și printr-o anumită procedura, dar asta în cadrul unei multitudini de raporturi de drept constituțional, iar nu al unui singur raport de drept administrativ în care titularul libertăților restricționate este un subiect colectiv, definit prin legătură să cu un anumit teritoriu.

Cetățenii se vor vedea cu drepturile și libertățile limitate

Problema devine evidență atunci când starea de alertă se instituie pe o parte din teritoriul național. Cetățenii rezidenți pe acel teritoriu se vor vedea cu drepturile și libertățile limitate printr-un act administrativ, în timp ce ceilalți cetățeni își păstrează garanția constituțională potrivit căreia drepturile și libertățile lor nu pot fi limitate decât prin lege, deci numai de către Parlament.

Astfel, se revine la aceleași întrebări: Constituția României se aplică pe întregul ei teritoriu și sunt cetățenii României egali cu privire la beneficiul garanțiilor constituționale referitoare le drepturile și libertățile lor fundamentale?

Nu poate fi exclusă situația că ori de câte ori un guvern va dori să restrângă drepturile cetățenești, va lua că pretext orice accident natural pentru a institui, prin hotărâre sau un act administrativ inferior acesteia, potrivit Legii 55/2020, starea de alertă. Asemenea acte administrative vor putea fi atacate numai la instanța de contencios administrativ, care, după cum indică jurisprudența actuală, va conchide că actul este valid, întrucât el a fost emis în aplicarea legii în concret sau pentru organizarea aplicării acesteia.

Apare evident, astfel, că dorința aflată în spatele Legii nr. 55/2020 este aceea de a se institui un regim juridic de esență constituțională care să deroge, în afară oricărei legitimități democratice, de la ordinea stabilită prin Constituție.

Altminteri, că simplu set de măsuri administrative necesar pentru evitarea unei crize sau lichidarea consecințelor unei crize, adoptat în baza legilor existente și în cadrul constituțional firesc, starea de alertă nu reclamă stabilirea unui raport juridic extraordinar între Parlament și Guvern. Ceea ce se urmărește însă – și se încearcă mereu – este răsturnarea echilibrului de putere dintre legislativ și executiv în favoarea executivului și a celui dintre cetățeni și stat în favoarea statului.

Împrejurarea că ordinea impusă de Legea nr. 55/2020, afectând echilibrul constituțional al puterilor, are caracter paraconstitutional, face că legea respectivă să fie neconstituțională în integralitatea să, toate măsurile luate în baza ei, precum și sancțiunile chemate să le asigure eficientă juridică, fiind lovite de nulitate absolută.

VII. Concluzii generale

Legitimarea, în orice fel, a unor limitări de drepturi pe cai neconstituționale este un pericol major în sine. Nu există argument de oportunitate pentru a acoperi viciul care le afectează. Toate măsurile luate în acest fel, precum și sancțiunile prin care se dorește întărirea eficienței lor sunt lovite de nulitate absolută. Autoritățile care încearcă punerea lor în aplicare comit, cel puțîn, infracțiunea de abuz în serviciu.

Aprobarea unei HG prin hotărâre a Parlamentului sau adoptarea unei legi care conferă executivului aptitudinea de a stabili, prin acte administrative, măsuri – fie ele și utile în combaterea unei pandemii – care să includă restricționări ale drepturilor și libertăților fundamentale ne plasează cu totul în afară Constituției, deregland total aplicarea principiului separatiunii, echilibrului și limitării reciproce a puterilor. Pe o asemenea cale, se dezechilibrează raportul de putere dintre legislativ și executiv, în favoarea executivului, și cel dintre cetățeni și stat, în favoarea statului.

Virusul biologic nu poate fi combătut virusand legea fundamentală, respectiv ucigând contractul nostru, al cetățenilor, prin care s-a convenit asupra ordinii de stat și s-a croit armură politică a națiunii. Starea de haos constituțional nu afectează numai ordinea de drept, ci și ordinea socială, inducând anarhia, care, de regulă, deschide poartă autoritarismului și a terorii de stat. Când puterea executivă restricționează drepturile fundamentale, haosul social și dictatură bat la ușa. Iată de ce se impune că abuzurilor care determina derapajul constituțional să li se pună capăt.

În acest sens și pentru aceste considerente, Curtea Constituțională a României ar urmă să constate neconstitutiionalitatea legii nr. 55/2020 în integralitatea sa”, se arată în documentul transmis de Adrian Severin, confofm luju.ro.