Ce ar trebui să ştiţi înainte să vă faceţi un tatuaj

Ce ar trebui să ştiţi înainte să vă faceţi un tatuaj

Dacă, în general, rănile vi se cicatrizează urât, riscaţi rezultate dezastruoase după un tatuaj. Pentru a fi pregătiţi în caz de complicaţii sau dacă vreţi scoaterea lui, notaţi substanţa chimică folosită.

Dacă vă bate gândul să vă faceţi un tatuaj, ţineţi seama de faptul că presupune o procedură invazivă, penetrarea pielii şi intrarea în contact cu sângele. Cei care au cicatrici inestetice după răni mai vechi sau boli ale pielii precum psoriazis nu ar trebui să-şi facă deloc tatuaje. Dermatologii oferă detalii despre culorile cel mai greu de scos şi ce este de făcut în cazul în care tatuajul iese greşit. Ace de unică folosinţă, mănuşi şi comprese sterile "Tatuajul făcut într-un loc în care nu se respectă regulile de sterilitate - adică ace de unică folosinţă, mănuşi şi comprese sterile - poate duce la infectarea zonei tatuate sau, mai rău, la contactarea unei boli transmisibile prin sânge precum hepatita virală B sau HIV", atenţionează medicul Mihaela Leventer, dermatolog la Clinica Dermastyle din Bucureşti. Aşadar, asiguraţi-vă că locaţia aleasă pentru a face un tatuaj este la fel de curată ca şi cabinetul unui medic. Anumite categorii de persoane trebuie să fie foarte atente. "Cei cu tendinţa la cicatrizare vicioasă pot dezvolta cicatrici keloidiene, deoarece cerneala utilizată pentru tatuaj este un corp străin ce stimulează o reacţie de apărare locală. În această situaţie, rezultatul tatuării este dezastruos, semnele produse pe piele fiind deosebit de inestetice şi aproape imposibil de ameliorat medical", mai spune medicul dermatolog. Cei care se supun unui astfel de tratament ar trebui să ştie cu ce substanţă se face injectarea, să noteze chiar denumirea chimică în eventualitatea în care doresc ulterior să-şi scoată tatuajul. Acest detaliu este foarte important pentru specialistul care va încerca scoaterea tatuajului cu laserul, pentru că nu orice substanţă poate fi scoasă fără urmă. În eventualitatea în care se greşeşte desenul, este mai bine să fie lăsat să se cicatrizeze şi apoi să fie întrebat medicul dacă se poate scoate cu laserul. "Dacă se încearcă tatuarea deasupra unei culori deschise, tratamentul laser este aproape imposibil. Acest lucru îl observ mai ales la conturul buzelor sau al ochilor", mai spune medicul dermatolog. Negrul se scoate cel mai uşor Reţineţi şi faptul că anumite culori precum galben, verde, purpuriu, bleu sunt foarte greu de scos faţă de negru. Unele persoane dezvoltă reacţii alergice la pigmenţi, în special la cei de culoare roşie. Pot apărea răni la nivelul ţesutului sau reacţii inflamatorii la vopseluri sau metale. Conform recomandărilor Ministerului Sănătăţii, nu au voie să se tatueze fără aprobarea părinţilor tinerii sub 18 ani, dar nici persoanele care au vitiligo sau psoriazis sau alţi membri ai familiilor acestora, şi cei cu boli infecţioase cutanate. REGULI DE URMAT Permis şi interzis înainte şi după tatuaj

  • Nu consumaţi alcool şi nu luaţi medicamente în noaptea de dinainte sau în timp ce tatuajul este aplicat.
  • Nu vă tatuaţi în cazul în care sunteţi bolnavi.
  • Asiguraţi-vă că toate acele sunt scoase din pungi sterile înainte de folosire şi că există echipamente de sterilizare cu ajutorul cărora se curăţă instrumentele după fiecare utilizare.
  • Asiguraţi-vă că artistul tatuator se spală pe mâini şi îşi pune mănuşi sterile şi că zona de lucru este curată şi nu conţine obiecte nesterile (sticle de apă, poşete etc.)
  • După aplicarea tatuajului, urmaţi cu stricteţe instrucţiunile de vindecare, inclusiv cele legate de folosirea unguentelor antibiotice.
  • Cei care au hepatită B, C sau care sunt infectaţi cu HIV trebuie să anunţe înainte de tatuaj personalul din salon.

Ne puteți urmări și pe Google News