Ce anume îl inspiră pe noul om-cheie de la Budapesta, Magyar Peter ?
- Florian Olteanu
- 17 aprilie 2026, 18:10
Viktor Orban și Peter Magyar / sursa foto: captură videoMagyar Péter este un politician ajuns la deplină maturitate. Are 45 de ani, s-a format sub ochii lui Orbán Viktor, liderul FIDESZ. Naționalismul maghiar a avut de-a lungul vremii nuneroase fațete, însă mereu un numitor comun: refuzul de recunoaștere a altor naționalități, în special cea românească. Dar de unde vine acest refuz?
Tisza István - contele loialist și anti-român, om cheie în Ungaria anului 1918
Tisza István s-a născut la Pesta, pe 22 aprilie 1861. A fost membru al Partidului Liberal din Ungaria, în timpul Imperiului Austro-Ungar. A fost de două ori Prim Ministru al Ungariei (la Viena și la Budapesta erau guverne separate în părțile Imperiului numite Cisleithania și Transleithania), mai întâi în 1903-1905 și apoi în 1913-1917.
Tisza István a fost un loialist austro-ungar În 1905-1906, Partidul Liberal cu el în frunte, a pierdut alegerile, câștigate de Partidul Independenței, condus de Kossuth Ferencz. Pentru că acesta dorea ca Ungaria să aibă armata ei (să se dizolve KuK, Armata Comună), Împăratul Franz Iosef l-a menținut pe Tisza István și practic Parlamentul a fost suspendat iar Guvernul a fost fornat de generalul Géza Fejérváry, un tehnocrat. Ministrul de interne Jósef Kristóffy a creat presiune prin impunerea unor măsuri polițienești dure. Până la urmă, s-a creat o majoritate printr-o coaliție care i-a izolat pe adepții Independenței. În 1906, alegerile parlamentare au fost organziate de Wekerle Sándor, devenit noul premier.

Credit foto: Wikipedia
Tisza István s-a pronunțat în vara lui 1914, împotriva intrării Austro-Ungariei în Primul Război Mondial. Se temea că România ar putea intra în Transilvania din această cauză (istoria i-a dat dreptate în 1916). Tisza István a condus Guvernul până în 1917.
Când Monarhia Dualistă a făcut implozie, Tisza István s-a pronunțat pentru nerecunoașterea românilor din Transilvania, pentru reorganizarea și păstrarea dualismului, conform concepției conservativ-liberale. Atât Viena cât și Budapesta au fost însă zguduite de greve. Socialistul Mihály Károlyi a declanșat „Revoluția Crizantemelor”, la 31 octombrie 1918, zi în care Tisza István a fost asasinat.
Ulterior, va avea loc revoluția lui Bela Kun, căreia i-a pus capăt intervenția Armatei Române în primăvara-vara lui 1919. Ungaria s-a separat de Austria. După ce Armata Română s-a retras (a ocupat Budapesta 40 de zile), Amiralul Miklos Horthy a venit de la Szeged, la Budapesta în noiembrie 1919. A fost ales Regent al Ungariei la 1 martie 1920 și ulterior (după ce a blocat 2 tentative ale ultimului Habsburg, Carol care fusese Împărat al Austriei și Rege Apostolic al Ungariei, ca succesor al lui Franz Josef din noiembrie 1916) a fost reconfirmat la 7 noiembrie 1921, ca unic regent a Ungariei, Constituția țării fiind modificată în acest sens.
FIDESZ - partid creat la 30 martie 1988
FIDESZ este acronimul Alianței Civice Maghiare - Magyar Polgári Szövetség, fondate la 30 martie 1988, de Viktor Orbán. Gábor Fodor, László Kövér, József Szájer. Partidul s-a remarcat în 1989, în iunie când Imre Nagy, liderul Revoluției din toamna lui 1956 a fost deshumat pentru a fi reînhumat cu onoruri naționale. Fusese arestat de sovietici, deportat la Snagov în România, apoi executat în 1958 la Budapesta de către noul lider de la Budapesta comunistul conservator Janos Kadar. Partidul FIDESZ a dorit să își pună numele inspirat de „FIDE”, noțiunea latină de „credință”.
Orbán Viktor și-a continuat studiile de Drept, beneficiind de sprijinul lui George Soros pentru a se perfecționa la Oxoford, iar Soros a inaugurat la Budapesta Universitatea Central-Europeană pe care Orbán Viktor o va desființa în 2018, aceasta din 2019 funcționând la Viena.
În acest partid, și-a făcut ucenicia politică Magyar Péter care a avut numeroase funcții de eșalon II în statul maghiar grație Partidului FIDESZ, pe care l-a contracarat apoi, devenind liderul unui nou partid de opoziție numit TIZSA.
TISZA - de la râul care traversează Ungaria, la memoria lui Tisza István și a Revoluției din 1956
Magyar Péter și-a intitulat partidul său Tisztelet és Szabadság Párt, Partidul Respect și Libertate. Este clar că a fost numit așa pentru ca abrevierea celor două noțiuni să amintească de Tisza (râul care traversează Ungaria și memoria lui Tisza István). Anul trecut, când se împlineau 69 de ani de la Revoluția din 1956, din Ungaria, Magyar Péter a traversat Ungaria, trecând Dunărea, Tisza și ajungând în Oradea, județul Bihor, în România dorind „să unească maghiarimea”.
El l-a acuzat pe fostul său mentor politic Orbán Viktor de faptul că a încercat să acuze Occidentul că a declanșat Revoluția din 1956, nu că URSS a trimis Armata Roșie să înlăture reformatorii conduși de Imre Nagy.
Așa se face că dacă Orbán Viktor a ținut în iunie 1989, un discurs înflăcărat adresat memoriei lui Imre Nagy, Magyar Péter folosește memoria lui Tisza István și a celor 70 de ani câți de împlinesc în această toamnă, de la Revoluția din Ungaria, înăbușită de forțele sovietice. El evită asocierea cu Szálasi Ferenc fostul lider fascist ungar al Partidului Crucilor cu Săgeți, impus de Hitler după ce regentul Miklos Horthy a fost arestat în martie 1944, prin Operațiunea Margarethe I, pentru că încerca să scoată Ungaria din alianța cu Hitler.