A avut loc o nouă transformare spectaculoasă la Te cunosc de undeva - Sezonul 19. Misha l-a imitat chiar pe fostul partener, Connect-r. Când a aflat ce are de făcut, reacția ei a fost pe măsură.
În episodul 7, din data de 13 mai 2023, a emisiunii Te cunosc de undeva - Sezonul 19, Misha și AMNA s-au transformat în Connect-R & Raluka. Ele au cântat chiar hitul „Lasă-mă să te…”. Blondina a declarat că are emoții și că este o provocare să-l interpreteze pe cel cu care are un copil.
„Mi-a picat un personaj care cred că nu mă avantajează foarte tare: soţul meu (râde). Am repetat cu el o singură dată, acasă, cu pianul, pentru că mi-a fost mai simplu să-l studiez singură, urmărindu-l în videoclip. Mi-a fost destul de greu să mă detaşez de el ca soţ şi să-l privesc doar ca pe un artist. Am emoţii şi cred că o să-mi fie un pic cam greu”, a spus Misha la Antena 1.
Misha a avut parte și o surpriză. În timp ce cânta piesa lui Connect-R, acesta a apărut pe scenă pentru a o ajuta.
Misha, despre relația cu Connect-R
Misha și Connect-R au divorțat în 2017, dar au rămas în relații bune de dragul fetiței lor. Artista a mai spus că a avut parte de o copilărie dificilă și că încearcă să-i ofere micuței Maya o viață cât mai bună.
„Cred că au fost (n.r. „părinții) puțin cam critici și treaba asta nu m-a ajutat deloc, din contră! Mi-am pus foarte multe bariere și nu am avut foarte multă încredere în mine din cauza asta. Încerc să nu fac același lucru cu Maya, mi se mai întâmplă, pentru că n-ai cum, e inevitabil, mai ales când ai crescut așa. Dar important e că am conștientizat treaba asta și încerc s-o schimb! Cumva, mi-am dat seama că nu o fac răuvoitor, din contră, doar că înainte nu era treaba asta cu parenting, cu chestii de genul.
Și probabil nu realizau lucrurile astea și probabil că și ei, la rândul lor, au avut același tratament, ca să zic așa!”, a declarat fosta soție a lui Connect-R. „Suntem în relații foarte OK, cum am fost și până acum, din câte ați văzut, nu cred că ne-ați văzut vreodată să ne certăm. Suntem în relații foarte bune!”, a mai adăugat Misha.