Mulțumită invitației doamnei Cătălina Porumbel, aceea de a participa la emisiunea „Ediție Specială” pe care o moderează pentru postul Antena 3, am avut șansa de a fi martor la un moment istoric, așa cum ar spune Ion Cristoiu.

Am asistat în direct la o dezvăluire stupefiantă, făcută telefonic de Petre Lăzăroiu, până acum puțină vreme judecător la Curtea Constituțională a României. Acesta a spus nici mai mult nici mai puțin decât că decizia CCR pe completurile nespecializate de trei nu a fost dată înainte de decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea din cauza presiunilor la care judecătorii Curții au fost supuși.

Spre deosebire de mine, pe Cătălina Porumbel stupefacția nu a blocat-o și a insistat pe subiect cu un fler jurnalistic remarcabil: „Ca cetăţean, eu pot să mai am încredere în acești judecători ai CCR, în integritatea lor profesională, că în deciziile lor sau în astfel de momente vor lua hotărârile corecte, dacă într-un astfel de moment oamenii s-au făcut practic dispăruți, că nu ați avut complet, poate cineva să mai aibă încredere în colegii dumneavoastră, care au spus că amână pentru că sunt presiuni? Poate să mai aibă cineva încredere că își vor face treaba în situații tensionate ca aceasta?”

Când credeam că fostul judecător va da înapoi, realizând gravitatea a ceea rezulta din spusele sale, dar a venit răspunsul, unul care nu doar că a întărit cele afirmate anterior, dar a și detaliat: „S-a amânat (n.m. de patru ori) pentru că foarte mulți colegi nu au suportat presiunea și au zis că e mai bine să se amâne pentru plenul următor. Când patru judecători spun că nu vor să judece, nu se mai poate judeca în complet de doar cinci judecători. Nu s-a vrut atunci, asta este! Pentru că colegilor mei le-a fost teamă, în acea conjunctură, să mai judece. A fost prea mare presiunea!”

Cum am obiceiul să fiu preocupat tot timpul de posibilitatea omului obișnuit de a înțelege despre ce este vorba, cum nu mă feresc deloc de a vorbi pe înțelesul tuturor și cum nu-mi venea să-mi cred urechilor, am reluat imediat în dorința de a fi sigur că am înțeles bine: „Ca să înțeleagă toată lumea, Curtea a amânat de patru ori decizia pe completele de 3, în așteptarea deciziei definitive de condamnare a lui Dragnea, tocmai pentru ca decizia Curții să nu-i fie aplicabilă!”

Am spus și în emisiune, spun și acum: dezvăluirea făcută de judecătorul Petre Lăzăroiu este una de o importanță majoră, despre ceea ce s-a întâmplat la CCR - amânarea luării unei decizii clar anticipate, în scopul producerii unei condamnări definitive a cuiva, este o crimă de tip Poliție Politică. Nu are nicio importanță ce sentimente am eu față de personajul respectiv, cât îl detest sau cât îl apreciez, atunci când discut despre Justiție și despre modul în care ea este transformată în act banditesc.

Terifiant este faptul că judecătorii unei instituții de o importanță colosală, CCR, se fac părtași la o manoperă de extraordinar pericol social, atunci când temporizează emiterea unei decizii, astfel încât să fie siguri că un cetățean va înfunda pușcăria. De fapt, că va fi înlăturat prin orice mijloc, după cum a precizat același fost judecător al CCR: „Nu cred că ținta a fost băgarea lui Dragnea în pușcărie, ci dispariția lui de pe scena politică”.

Repet, o veritabilă crimă comisă cu premeditare: patru amânări clocite în Templul deținătorilor cheilor garantării așezării constituționale a Statului, pentru ca cineva, subliniez, oricine ar fi el, să fie aruncat în pușcărie, pentru a dispărea de pe scena politică. Oribil!

Cu atât mai mult cu cât judecătorii de la Curte au văzut pe pielea lor, a unuia dintre ei, colegul lor, judecătorul Toni Greblă, ce înseamnă transformarea Justiției în mașină de tocat vieți. Au știut toți la acea vreme că oricare dintre ei putea fi victimă a Sistemului în locul colegului lor și au înghețat de groază. Să ne reamintim!

În 22 ianuarie 2015, la mai puțin de 24 de ore după ce se pronunțase asupra neconstituționalității celei de-a treia legi Big Brother, judecătorul CCR Toni Greblă a fost adus la DNA, fără mandat.  În aceeași zi, împotriva sa a început urmărirea penală în baza unor acuzații formulate parcă de niște locatari ai unei clinici de psihiatrie. Două dintre ele erau că judecătorul Toni Greblă ar fi exportat niște struți în Rusia și că ar fi primit mită șase capsatoare și niște cutii cu agrafe. Ceva mai târziu, în 10 martie 2015, în baza acelorași acuzații imbecile a fost reținut pentru 24 ore.

Cu privire la poziția pe care Toni Greblă o adoptase față de cea de-a treia lege Big Brother și o transmisese și altor colegi, George Maior, pe atunci director al SRI, avea să se pronunțe fără echivoc, chiar în ziua următoare chemării judecătorului CCR la DNA: „Eu vreau să avertizez foarte serios că există o răspundere morală în legătură cu securitatea cetățenilor României, nu a statului. La momentul când se va întâmpla o catastrofă, voi ști spre cine să arăt cu degetul. E datoria mea să spun că cineva se joacă cu lucruri pe care nu le înțelege sau din rea credință le abordează în acest fel.”

De fapt, arătase deja cu degetul: împotriva lui Toni Greblă se declanșase iadul. Nu a mai scăpat de el decât patru ani mai târziu, în 27 Iunie 2019, atunci când completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv achitarea sa.

Despre acest caz, cel al lui Toni Greblă, colegul său de atunci, fostul președinte al CCR Augustin Zegrean declara zilele trecute, cităm câteva fragmente relevante: „A fost un dosar făcut aiurea. Eu am văzut la vremea respectivă procesul verbal pe care l-au făcut ei la cercetarea locală, unde nu au găsit nimic. A existat o teamă foarte mare. Eu eram acolo. Când vezi că îl ia pe un om de lângă tine fără să știi că e vinovat de ceva. Nu ne-am putut explica de ce a fost luat. Sigur că nu ți-e simplu. Mai ales că a fost luat după un vot. Era un proiect de lege în legătură cu SRI, care voia să devină un fel de coordonator al întregii activități informatice din România. El a votat atunci împotriva proiectului, alături de alții, și legea a fost respinsă. A doua zi a fost luat. A fost și interviul domnului Maior, care avea treabă cu toți judecătorii Curții. Țin minte cum ne făcea cu degetul că va ști el pe cine să arate dacă țara va fi atacată de teroriști”. Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, exclude ferm varianta erorii:  „Nu a fost o eroare! Nu se poate porni un astfel de demers dintr-o eroare. Clar că Sistemul a vrut să arate că nu face Curtea ce vrea ea!”

Cum adică, se vor întreba oamenii, mai puțin deontologii, desigur, cum adică, judecătorii Curții au simțit suflarea de moarte a Poliției Politice în ceafă, au fost victime unii dintre ei și nu au înțeles nimic? Nu au înțeles că de verticalitatea spinării lor nu depind doar ăialalți, ceilalți în afara lor, ci întreaga societate, noi toți și fiecare în parte, dar cu tot cu ei? Cum, atunci când trag sfori să fie numiți acolo, un fel de nemuritori pe nouă ani în Olimpul Drepților, nu înțeleg că trebuie să fie deasupra oricărei lașități, a oricărei reacții de șofer beat care fuge de la locul accidentului, lăsând victima să-și dea ultima suflare în șanț în loc să încerce salvarea ei?

Faptul că au destin istoric, că au șansa să le rămână numele în manuale, în cărțile de Drept și în dicționare, încrustat cu litere aurii în plăci de marmură, că urmașii lor se vor lăuda cu ei, nu înseamnă pentru ei puțin mai mult decât o ceapă degerată? Din dezvăluirea făcută de Petre Lăzăroiu așa se vede: din cauza pantalonilor uzi de frică, judecătorii CCR nu se pot ridica la înălțimea presupusă de demnitatea uriașă de care Dumnezeu sau Soarta, depinde în ce credem fiecare, le-a făcut parte. Iar faptul că nu se ridică la această înălțime pune Statul de Drept și Societatea în cele mai grave pericole posibile.