CCR: Funcţia de preşedinte - reprezentativă, cea de premier - rol de execuţie
- Laura Ciobanu
- 13 octombrie 2012, 17:40
CCR a publicat ieri motivarea verdictului de neconstituţionalitate dat unor articole din legea iniţiată de USL prin care Parlamentul era chemat să medieze între preşedinte şi premier atunci când aceştia nu ar fi reuşit să cadă de acord cine reprezintă România la reuniunile UE.
Potrivit motivării, publicate vineri în Monitorul Oficial, CCR s-a pronunţat deja în această chestiune, în momentul în care Victor Ponta a încercat să-l excludă pe Preşedintele României din componenţa delegaţiei care participa la Consiliul European în perioada 28-29 iunie 2012. Judecătorii au stabilit atunci că "în exercitarea atribuţiilor constituţionale, Preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European în calitate de şef al statului. Această atribuţie poate fi delegată de către Preşedintele României, în mod expres, primului-ministru".
Conform mediafax.ro, Curtea menţionează că, în motivarea acestei soluţii, a reţinut, în esenţă, că regimul politic consacrat de Constituţie trebuie să fie calificat ca fiind unul semiprezidenţial şi că, potrivit articolului 80 alineat (1) din Constituţie, preşedintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce şi angajează statul. "Acest text constituţional îi permite să traseze liniile viitoare pe care statul le va urma în politica sa externă, practic să îi determine orientarea în planul relaţiilor externe, ţinând cont, desigur, de interesul naţional. O atare concepţie este legitimată de caracterul reprezentativ al funcţiei, Preşedintele României fiind ales de cetăţeni prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat", menţionează CC.
Curtea mai precizează că, în planul politicii externe, primul-ministru are competenţa constituţională de a asigura realizarea politicii externe a ţării (art. 102 alin. (1) din Constituţie), ceea ce înseamnă că în funcţie de orientarea stabilită de reprezentantul statului în plan extern, care este preşedintele statului, Guvernul, prin reprezentantul său, urmează să implementeze în mod corespunzător măsurile faţă de care statul s-a angajat. Prin urmare, Curtea a constatat că rolul Guvernului în politica externă este unul mai degrabă tehnic, el trebuind să urmeze şi să îndeplinească obligaţiile la care România s-a angajat la nivel de stat.
Curtea observă, cu acest prilej, că acest rol este unul de execuţie, aşadar, unul derivat, şi nu originar, cum este cel al Preşedintelui României. "Astfel, aşa cum s-a reţinut prin decizia anterior menţionată, nefiind o putere delegată, ci proprie Preşedintelui României, reprezentarea statului poate fi delegată, printr-un act de voinţă expres, de către acesta atunci când consideră necesar. Totodată, Curtea a observat că art. 80 alin. (1) din Constituţie este un text constituţional de principiu. De aceea, el nu trebuie interpretat restrictiv, ci în spiritul Constituţiei, respectiv coroborat cu art. 91 şi art. 148 alin. (4) din Constituţie, acest ultim text prevăzând, în mod expres, că Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească tebuie să garanteze «obligaţiile rezultate din actul aderării». Or, una dintre aceste obligaţii este reprezentarea la cel mai înalt nivel a României în Cadrul Consiliului European, respectiv de către autoritatea publică ce are competenţă de a angaja România la nivel de stat", se mai arată în document.
Gafă legislativă: Parlamentul ar fi trebuit să aibă "opinii" Distinct de criticile de neconstituţionale formulate, Curtea constată că dispoziţiile articolului 3 din actul normativ critict încalcă prevederile articolului 1 alin. (5) şi articolului 67 teza întâi din Legea fundamentală. "Acesta deoarece Parlamentul, în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de Legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern, adoptă «opinii». Or, potrivit prevederilor art. 67 teza întâi din Legea fundamentală, «Camera Deputaţilor şi Senatului adoptă legi, hotărâri şi moţiuni (...)»", se mai arată în motivare.
Opinie separată au formulat patru dintre judecătorii Curţii - Valentin Zoltan Puskas, Acsinte Gaspar, Ion Predescu şi Tudorel Toader - care, în dezacord cu soluţia adoptată cu majoritate de voturi, consideră că sesizarea de neconstituţionalitate trebuia respinsă ca neîntemeiată.