CCR: Trecerea ICR de la Preşedinţie la Senat, constituţională. Horia Roman Patapievici va demisiona
- Sorin Breazu
- 31 iulie 2012, 16:26
Curtea Constituţională a decis că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care Institutul Cultural Român (ICR) trecea din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului este constituţională. Urmare a deciziei, preşedintele ICR, Horia Roman Patapievici, împreună cu întreaga conducere va demisiona, după rezolvarea unor chestiuni de gestiune, în condiţiile reducerii bugetului.
Astfel, CCR a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG 27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural, ridicată de Avocatul Poporului.
Cei din conducerea Institutului Cultural Român vor rămâne "în acelaşi cadru" şi îşi vor da demisia după "rezolvarea câtorva chestiuni de gestiune punctuală, legată de reducerea severă a bugetului", a declarat Patapievici pentru Mediafax. Conducerea ICR a fost informată de către Ministerul Finanţelor, printr-o adresă, că instituţia va suferi schimbări, printre care şi reducerea bugetului cu 14,5 milioane lei, mai mult de o treime din cel total. Această modificare vine în condiţiile în care ICR a cheltuit deja, din cauza unor proiecte aflate în derulare, circa 29 de milioane lei. Astfel, până la sfârşitul anului, instituţia este obligată să funcţioneze cu minus 500.000 de lei. Diplomaţia îl împiedică să comenteze Nicolae Manolescu spune că poziţia sa în acest subiect este cea a diplomatului şi, de aceea, se abţine de la orice fel de comentariu: "Nu am voie să fac comentarii. Sunt, totuşi, diplomat şi asta e. Nu mă pot pronunţa. Tocmai că nu e o chestie de cultură aici... Numirea sau demisia unui preşedinte ICR nu e o chestie de cultură, ci strict de politică", a declarat acesta pentru EVZ.
Ion Caramitru: "Ideea Guvernului de a trece institutul a fost proastă şi foarte rea"
Directorul Teatrului Naţional, Ion Caramitru, neagă aprecierile negative la adresa activităţii din străinătate a Institutului Cultural Român şi punctează că decizia Guvernului este "un soi de încercare de sugrumare a unei activităţi care avea toate datele să fie apreciată, nu condamnată".
"Institutul a funcţionat aşa cum a fost înfiinţat de la bază, pentru că nu de acum a fost sub subordinea preşedintelui, ci de pe vremea tovarăşului Iliescu. A fost o încercare de a subordona o instituţie care îşi făcea foarte bine treaba. Sigur că nu e vorba dacă decizia e sau nu constituţională - asta e o chestiune care nu se comentează -, dar ideea Guvernului de a trece institutul a fost proastă şi foarte rea", spune Ion Caramitru pentru EVZ.
"Eu cunosc activitatea ICR-ului. Acum m-am întors dintr-un al doilea turneu în SUA pentru comunităţile româneşti, pentru că ICR-ul are şi un departament pentru românii din străinătate. Deci ideea că ICR-ul nu se ocupă şi de românii din afară este falsă. Se ocupă. Eu am fost şi anul trecut, şi în SUA, şi la Budapesta, şi în trecut la Paris şi sper să merg şi la Viena cu un spectacol despre Eminescu. Un spectacol mai bun, mai semnificativ pentru românii din afară nu cred că există. Şi succesul a fost uriaş. A fost, mai mult sau mai puţin, un soi de ambasador al limbii române. Or, lucrul ăsta a fost raportat ca un mare succes de comunităţi. Deci, ICR-ul şi-a făcut treaba şi pe partea asta, şi pe partea cealaltă, unde trebuia să impună cultura românească în structurile culturale europene şi mai mult decât atât. Care era problema? S-au deschis cât mai multe centre, au funcţionat. A fost un soi de încercare de sugrumare a unei activităţi care avea toate datele să fie apreciată, nu condamnată", adaugă directorul Teatrului Naţional.
În ceea ce priveşte viitorul ICR, Caramitru spune că nu mai poate avea niciun fel de aşteptări: "Nu ştiu ce se va întâmpla. De ce să vă mint? Se poate întâmpla orice", consideră acesta. Tot pesimism răzbate şi atunci când vine vorba despre posibila închidere a Institutului: "Din moment ce are alt patron, patronul respectiv poate să facă ce vrea. Să numească pe cine vrea, să schimbe modul de funcţionare. Habar n-am. De ce? Exact un lucru care mergea bine a fost anulat" Se creează o "armată a celor aflaţi la putere" Mircea Mihăieş susţine că Ordonanţa de Urgenţă declarată constituţională, astăzi, de către CCR nu poate aduce nimic bun pentru Institutul Cultural Român. Singurul lucru pe care îl face această decizie este să creeze o "armată a celor aflaţi la putere".
"Am dori să ni se aducă un singur exemplu în care în poziţiile noastre publice a avut o influenţă asupra unor programe, asupra invitării sau neinvitării unor artişti. Este vorba de o răfuială de tip politic cu nişte intelectuali neconvenabili actualei puteri", susţine vicepreşedintele ICR.
"Urmarea unui asasinat cultural plănuit şi executat cu cinism" Într-o declaraţie exclusivă pentru "Evenimentul zilei", omul de cultură spune că politica aberantă a Parlamentului a contribuit la "izolarea şi ruşinea în care ne aflăm azi în lume".
"Demolarea ICR de către regimul aventurier Ponta-Antonescu ar fi trebuit să fie primul semnal, la-nceputul lunii, al tragediei în care ne-am găsit, foarte repede, cu toţii. Parlamentul aservit celor doi escroci politici a făcut un prim experiment de autoritarism, absurd şi inutil ca şi următoarele, cu ICR, îndepărtându-şi astfel artiştii şi intelectualii. ÎNTREAGA DECLARAŢIE a scriitorului Mircea Cărtărescu O PUTEŢI CITI AICI. Răfuială de tip politic
Mircea Mihăieş susţine că decizia luată astăzi de Curtea Constituţională este una care va schimba radical faţa Institutului Cultural Român. "Hotarârea Curţii Constituţionale consfiinţeşte o hotărâre abuzivă care a fost luată de Guvernul Ponta. Este vorba de ordonanţa de urgenţă pe care nu am contestat-o noi, ci au contestat-o oameni de cultură din România şi din străinătate. De ce au contestat-o? Pentru că prin motivarea ordonanţei de urgenţă se arată clar intenţia de a modifica statutul Institutului Cultural Român", a declarat acesta pentru EVZ. Din punctul său de vedere, "în clipa de faţă noi suntem împinşi într-o zonă care nu este neapărat culturală, ci mai degrabă ideologică. Ea încearcă să satisfacă nevoia de cultură, legitimă de altfel, a românilor din afară, dar nu a tuturor românilor din afara graniţelor. Pentru că în afară de cei plecaţi la muncă există şi comunităţi istorice, de pildă românii din Moldova. Această ordonanţă nu se referă în niciun fel la ei. Se accentuează românii aflaţi temporar în afara graniţelor". ÎNTREGUL INTERVIU ÎL PUTEŢI CITI AICI. CITIŢI ŞI:
- Horia Roman Patapievici răspunde declaraţiilor USL: "Deja admiteţi că prevederile ordonanţei de urgenţă au fost pripite şi chiar îndoielnice"
- Laureaţi ai Premiului Nobel apără ICR de atacul guvernului Ponta
- Horia Roman Patapievici demisionează dacă ICR rămâne în subordinea Senatului
- Scandalul ICR: Sute de organizaţii din Europa au trimis Guvernului o scrisoare de protest
- The New York Times scrie despre protestele din Statele Unite şi Europa pornite de scandalul ICR