Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Maria şi Iosif Chiş au împreună mai mult de o echipă de fotbal. De când capul familiei a suferit un accident care l-a lăsat infirm şi aproape a mutilat unul dintre copii, sărăcia şi necazurile nu au mai plecat din casa lor.
În comuna Jamu Mare, judeţul Timiş, locuieşte o familie despre care toată lumea nu are decât cuvinte de laudă. "Harnici şi cu frică de Dumnezeu", spun localnicii, dar săraci nevoie-mare. N-ar fi poate de mirare ţinând cont de faptul că soţii Maria şi Iosif Chiş au crescut împreună 13 copii. Motivul? "Mi-a fost frică să fac avort", explică Maria Chiş în timp ce înşiră numele copiilor aduşi pe lume: Ştefan, Ana Maria, Angelica, Şandor, Robert, Romeo, Cristian, Bogdan, Cristina, Florin, Andreea, Emanuel, Daniel. De altfel, mai spune femeia, nu a fost niciodată atât de greu ca acum, după ce capul familiei a suferit un accident care l-a lăsat infirm şi aproape era să-l mutileze pe unul dintre copii. "Într-o zi, soţul meu împreună cu unul dintre băieţi tăiau nişte grinzi de lemn ca să ne facem o casă. Băiatul a nimerit cu flexul într-un cui şi a scăpat fierăstrăul din mână care l-a tăiat pe faţă şi pe piept. Ghinionul a făcut ca fierăstrăul circular să ricoşeze şi, de teamă ca nu cumva să omoare băiatul, soţul meu a pus mâna să-l oprească", a explicat Maria Chiş cum s-a întâmplat necazul. O mână paralizată Preţul plătit pentru salvarea copilului a fost braţul drept al tatălui, retezat chiar din umăr. "Am alergat la spital, medicii l-au operat de mai multe ori, i-au reataşat braţul, dar a rămas cu mâna paralizată". Din acel moment, toţi banii familiei s-au dus pe doctori şi operaţii, ba chiar au fost nevoiţi să vândă din casă ce mai aveau pentru a face faţă cheltuielilor. Acum, familia trăieşte din alocaţiile copiilor şi cei 700 de lei, pensia tatălui infirm. Ca şi când nu ar fi fost de ajuns, la scurt timp după accidentul tatălui, vaca şi calul s-au îmbolnăvit şi au murit. Vaca era importantă pentru că de pe urma ei trăia toată familia, iar cu ajutorul calului şi al căruţei mai câştigau nişte bani muncind la oameni prin sat. Se înhamă la căruţă în locul calului "Căram lemne, gunoi sau ce era nevoie şi mai făceam un ban", mai spune Maria Chiş. Acum, la căruţă se "înhamă" membrii familiei care aduc apa necesară în gospodărie. Cea mai apropiată fântână e la 500 de metri. Doi dintre copiii familiei, unul în clasa a IV-a şi altul în clasa a V-a, sunt la şcoală, la Timişoara. Şederea lor la internatul şcolii este sponsorizată, spune mama, de nişte nemţi pentru că s-a stabilit că familia este una nevoiaşă. Alţi doi copii, amândoi în clasa a IX-a, merg la liceu, la Deta. Doar pentru transportul unuia familia alocă în fiecare lună circa 170 de lei. Dacă nu sunt bani, nu merg la şcoală. Alţi doi copii de 17 şi, respectiv 18 ani, au abandonat şcoala imediat după clasa a VIII-a, tot din lipsă de resurse financiare şi muncesc cu ziua prin sat. Ultimul job a fost acela de cioban şi a durat doar o lună. Au fost "plătiţi" în lapte şi brânză. Învăţaţi să muncească şi pe mult, şi pe puţin Un alt băiat care a cărat gunoiul unei familii şi le-a îngrijit grădina a primit un miel. "Rar am văzut o familie de oameni harnici, dar săraci. Sunt învăţaţi să muncească şi pe mult şi pe puţin, astfel încât lumea să-i mai cheme şi a doua oară", mărturiseşte Samuel Negoescu, preşedintele Asociaţiei "Misiunea Speranţă pentru România", care mai ajută din când în când familia Chiş. Speranţe pentru viitor? Vine primăvara şi odată cu muncile agricole şi banii familiei ar putea să fie mai mulţi. Cei care doresc să-i ajute o pot face direct, la telefon 0256.235.115.
Recomandările noastre
