Cazurile de rujeolă, la un nivel alarmant în România. Sfaturi pentru cei care contractează boala

Sursa foto: Prostockstudio | Dreamstime.com

Explozia cazurilor de rujeolă în Europa își face simțită prezența puternic în România și Austria, acestea fiind printre cele mai afectate țări. Creșterea alarmantă a numărului de cazuri continuă să pună probleme, afectând nu doar copiii, ci și adulții.

În primele patru luni ale anului, de la 1 ianuarie până la 14 aprilie, România a înregistrat un număr alarmant de peste 12.300 de cazuri de rujeolă, potrivit Institutului Național pentru Sănătate Publică. Doar în ultima săptămână, au fost confirmate 949 de cazuri noi.

Județele Brașov și Mureș, împreună cu Municipiul București, se confruntă cu cele mai mari numere de îmbolnăviri, cu Brașov înregistrând 1.854 de cazuri, Mureș 1.132 de cazuri și București cu 1.305 de cazuri.

Creșterea cazurilor de rujeolă, cauzată de lipsa vaccinării

În contextul acestor evoluții, doctorul Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, a subliniat că situația legată de rujeolă nu este aproape de a se încheia și se estimează că va continua

„Am avut și persoane de peste 50 de ani. Acești pacienți, în momentul în care au și boli cronice, sunt expuși riscului de a face o formă severă și de a avea complicații majore.

Categoric că lipsa de vaccinare, de protecție la nivelul populației, este cauza principală. Rujeola nu e o boală de sezon și nu va fi o boală de sezon și putem să avem mereu probleme în condițiile în care nu creștem această protecție. Lucrurile pot oricând să repete”, a declarat acesta.

Potrivit medicului, în spital ajungă aproape zilnic persoane cu rujeolă, și deși nu toți au nevoie de spitalizare, unii dintre ei trebuie monitorizați permanent, iar alții ajung chiar la terapie intensivă.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Sfaturi pentru cei care au contactat boala

Medicul Adrian Marinescu spune că vaccinarea rămâne extrem de importantă în stoparea răspândirii bolii, dar importante sunt și regulile de igienă.

Potrivit acestuia, se aplică aceleași reguli de protecție ca în timpul pandemiei, mai ales că transmiterea este pe cale respiratorie.

„Dacă, totuși, cineva are simptomatologie, trebuie să izoleze. Vă aduc aminte că, înainte de erupție, care este caracteristică (rujeolei), în primele zile de boală simptomele seamănă cu ale unei răceli.

În acest caz, trebuie să mă izolez, chiar dacă nu știu că va fi rujeolă sau doar o altă viroză”, a mai explicat directorul medical al Institutului Matei Balș.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Totuși, subliniază acesta, în cazul în care starea generală a persoanei este grav afectată, mai ales în situația unui copil mic sau a unei persoane care suferă de afecțiuni cardiace sau pulmonare, atunci când apar dificultăți de respirație sau alte simptome severe, este esențial să se prezinte la cea mai apropiată cameră de gardă.

Nu este nevoie neapărat ca aceasta să fie un spital specializat în boli infecțioase, potrivit antena3.ro.