Când Emmanuel Macron a trecut prin fața piramidelor de sticlă iluminate, traversând țanțoș curtea Napoleon a Palatului Luvru, și s-a suit pe estradă pentru a-și saluta miile de susținători în delir, iar din difuzoare a erupt tunătoare „Oda Bucuriei”, lucrurile au fost limpezi: noul președinte al Franței ambiționa să conducă Europa. Era 7 mai 2017. Ziua mondială a Râsului (strict autentic!).

Umorul lui Dumnezeu este inegalabil. Într-un an și șase luni, din ambițiile monumentale ale tânărului politician s-a ales praful. Popularitatea lui s-a prăvălit la 23%, cel mai mic nivel al unui președinte din istoria Franței, în al doilea an de mandat. Emmanuel Micron.

Ca și sora – la fel de beteagă – din Germania, Angela Merkel, singura sa speranță este acum să apuce măcar sfârșitul mandatului. Foarte îndoielnic.

„Francezii nu sunt vrăbii să se mulțumească cu firimituri. Vor pâinea întreagă”, amenința Bernard Cauchy, cel mai reprezentativ purtător de cuvânt al „vestelor galbene”, anunțând că protestele care au dat Franța peste cap în ultimele trei săptămâni continuă. F

iarele au simțit miros de sânge. E greu de crezut că mai pot fi oprite. Sâmbătă se anunță o nouă „zi de furie” în Hexagon. Duminică intră în grevă transportatorii, amenințând să blocheze toată țara. Liceenii au ieșit și ei în stradă. Până și fostul președinte al Franței, François Hollande, mentorul lui Macron, și-a manifestat solidaritatea cu „vestele galbene”: „Protestele trebuie să continue!”

Macron este un caz școală despre felul în care globalismul moare pre limba lui. Produs în laboratoarele serviciilor secrete, tânărul fost bancher de 39 de ani, nu a fost ales de votul suveran al francezilor, ci le-a fost impus acestora, după ce din calea sa au fost măturați sau compromiși principalii săi contracandidați: François Fillon și Marine Le Pen.

Globalismul nu iubește democrația: popoarele mai mult încurcă punerea în aplicare a voinței unei mâini de guru mondiali. Franța însăși a demonstrat asta în mai 2005, când a respins prin referendum proiectul Constituției Europene. Dar documentul respins a fost rebotezat „Tratatul de la Lisabona” și impus peste capetele francezilor și al celorlalte popoare abrașe. Brexitul și alegerea lui Trump sunt alte două asemenea „accidente” democratice, pe care globaliștii se dau și acum de ceasul morții să le „repare”.

Asemenea altor clone de prin Europa, timp de un an și jumătate Macron nu a guvernat: a executat ordinele celor care l-au instalat. Iar ordinele au fost împotriva francezilor.

Cel mai frapant aspect al valului de proteste care a cuprins Franța este că printre manifestanți sunt foarte mulți reprezentanți ai clasei de mijloc care acuză degradarea galopantă a nivelului de trai. Dacă lagărul comunist nu s-ar fi prăbușit, propaganda roșie ar fi juisat de plăcere, rulând în buclă imagini de la Paris cu domni și doamne îmbrăcați cu o vetustă eleganță, care plâng că nu se mai ajung cu banii! Odată cu Macron se clatină unul din miturile fondatoare ale globalismului: că acesta va produce o ameliorare semnificativă a vieții oamenilor. Nimic mai fals! Globalismul nu duce la „democratizarea” bogăției, ci la „elitizarea” ei. La sfârșitul lui 2017, 1% din oamenii de pe glob aveau o avere totală egală cu a celorlalți 99%. Iar această diferență crește de la an la an.

Un fenomen perfect explicabil, de vreme ce politicienii sunt năimiți și guvernează în interesul celor 1%, nu al celorlalți 99%. Dogma austerității aducătoare de bunăstare sucombă și ea, dimpreună cu postulatul deficitului maxim de 3%. Timp de zece ani, până în 2016, Franța a depășit acest prag impus artificial și fără nici o bază științifică de către Bruxelles. Din 2017, odată cu venirea lui Macron, deficitul a coborât pentru prima dată sub 3%. Rezultatele se văd acum pe străzile Franței. Globalismul marxizant, noul „opiu al popoarelor”, se dă în vânt să creeze dogme cu care să astupe locul lăsat gol după alungarea lui Dumnezeu din spațiul public. O astfel de dogmă este Încălzirea Globală. „Sunt fericit că prietenul meu Emmanuel Macron și manifestanții de la Paris au căzut de acord asupra concluziei la care eu am ajuns cu doi ani în urmă”, a postat Donald Trump pe Twitter un mesaj satisfăcut. „Acordul de la Paris este fundamental prost pentru că provoacă o creștere a prețurilor energiei pentru țările responsabile, dându-le în același timp un cec în alb unora dintre cei mai răi poluatori din lume.”

Imbecilitatea acestei noi religii, Încălzismul, este fără margini. Germania, condusă de Merkel, a început să-și închidă centralele nucleare într-un zor nebun, înlocuindu-le cu câmpuri de centrale eoliene. Consecința: factura la energie a unei gospodării medii a ajuns a doua cea mai scumpă din Europa. Colac peste pupăză, a apărut problema eolienelor uzate. Ce facem cu ele? Germania încearcă să le vândă de bune unor țări bananiere. Rămân în schimb postamentele de susținere de zeci de tone de beton fiecare. Mii și mii de astfel de mamuți adânc înfipți în pământul german, a căror distrugere ar costa miliarde. În țara lui Macron, Încălzismul face și el ravagii. A rămas de pomină decizia primăriței socialiste a Parisului, Anne Hidalgo, de a opri circulația mașinilor pe malul Senei. Evident, din rațiuni ecologice. Efectul: măsurătorile ulterioare au arătat o creștere a gradului de poluare a capitalei.

Iar taxele pe combustili, care au dat foc Franței, sunt ele însele o jertă pe altarul Încălzismului. Oamenii nu au bani nici măcar să plătească noile poveri fiscale, darămite să-și schimbe în masă mașinile diesel cu unele electrice, așa cum visează soțul lui Brigitte. Nemaivorbind că marile camioane, folosite de transportatori, sunt dotate în zdrobitoarea lor majoritate cu motoare diesel. Cum înlocuirea unor parcuri întregi în scurt timp este practic imposibilă, efectul noilor taxe este scumpirea abruptă a tuturor mărfurilor. Impactul asupra populației va fi devastator, în special din cauza scumpirii alimentelor și a altor mărfuri de primă necesitate.

Franța și Germania au fost de decenii în funtea cavalcadei care visa să schimbe Europa și lumea. Dar, după modelul altor țări de pe continent, oamenii, exasperați să fie guvernați împotriva propriilor interese, s-au revoltat. În Franța, Macron se prăbușește violent. În Germania, Merkel atârnă încă de parașută. Dar și colo, și dincolo, cel care își rupe cu adevărat noada este globalismul.