Cazul Gisele Pelicot. Fostul soț al femeii violate de zeci de bărbați, găsit vinovat. Câți ani va sta după gratii

Gisele Pelicot. Sursa foto: Platforma X

Cinci judecători francezi s-au pronunțat in cazul Gisele Pelicot, franțuzoaica violată cu acordul soțului. Procesul a fost intentat împotriva a 51 de bărbați, care au luat parte la aceste orori. Astfel, fostul partener al victimei ar urma să stea în spatele gratiilor peste 20 de ani.

Gisele Pelicot, susținută de numeroși cetățeni

Încă de la primele ore, zeci de francezi s-au adunat în fața tribunalului pentru a o susține pe Gisele Pelicot. Cazul acesteia a îngrozit milioane de oameni. Din acest motiv, Gisele este considerată „un simbol emoţionant al curajului şi al rezistenţei”.

Protest. Sursa foto: Captură video/Platforma X

Dominique Pelicot a fost găsit vinovat de toate acuzațiile aduse în ultimele luni. Sentința nu a fost pronunțată deocamdată. Procurorii au cerut 20 de ani de detenție în cazul bărbatului.

Detalii tulburătoare

Franțuzoaica a trecut printr-un coșmar, după ce a descoperit că soțul ei o droga și recruta bărbați pentru a o viola.

Ulterior, Gisele a divorţat de fostul ei partener, iar acesta a pledat vinovat. Conform datelor din dosar, timp de un deceniu, victima a avut relații intime cu zeci de bărbați, fără a-și da acordul..

În cazul lui Dominique, procurorii au pedeapsa maximă de 20 de ani de detenție. Totodată, cei 50 de inculpați s-ar putea alege cu pedepse cuprinse între 4 şi 18 ani.

Cazul Gisele Pelicot a declanșat proteste

În calitate de victimă, Gisele a a cerut ca procesul să fie public, menționând că își dorește să tragă un semnal de alarmă pentru femei. Totodată, franțuzoaica a solicitat ca înregistrările video cu abuzurile asupra ei să fie difuzate în instanţă.

De altfel, cazul ei a declanșat proteste în toată țara și a adus în prim plan obligativitatea actualizării legii privind violul.

O parte dintre abuzatori au negat acuzațiile aduse în instanță, menționând că au luat parte la „un joc sexual” în cuplu.

Fostul ei soț și-a recunoscut faptele, însă a precizat că nu i-a indus în eroare pe ceilalți inculpați.

„Sunt un violator ca şi  din această cameră”,a spus el.